1 „Voi, neamuri, vă apropiaţi
Grabnic – acum – să ascultaţi!
Popoarelor, luaţi aminte
Şi ascultaţi aste cuvinte!”
S-asculte şi acest pământ,
Cu toţi cei care, pe el, sânt!
2 Căci Domnul este mâniat
Pe neamuri şi S-a arătat
Plin de urgie, peste fire,
Faţă de-ntreaga lor oştire.
De-aceea, El le nimiceşte
De tot, şi le măcelăreşte.
3 Ai lor morţi zac împrăştiaţi
Căci peste tot sunt aruncaţi.
Miros greu şi pătrunzător
Iese din trupurile lor.
În sângele ce-a şiroit
Din trupuri, munţii s-au topit.
4 Iată că pier, precum un nor,
Oştirile cerurilor.
Întreg al cerului întins
E într-o carte-apoi cuprins,
Căci cerul, sul, este făcut.
A lui oştire a căzut
Cum cade frunza de pe viţă,
Sau a smochinului mlădiţă.
5 „Sabia Mea” – a cuvântat
Domnul – „în ceruri, s-a-mbătat.
Pogoară pe-al Edomului
Pământ, lovind poporul lui,
Pe care Eu l-am socotit
Precum că este nimicit.
Sabia are să-l lovească
Şi astfel o să-l pedepsească.”
6 Plină de sânge-i sabia,
Pe care Domnul o avea.
Tăişul ei, ce străluceşte,
Uns cu grăsime se vădeşte.
Grăsimile berbecilor –
Aflate pe rărunchii lor
Au uns tăişul sabiei –
Pe care sângele – de miei
Şi cel de ţapi – o colorează
În roşu, parcă scânteiază.
Domnul, un mare praznic, ţine –
Cu jertfe şi la Boţra vine
Căci în Edom, în timpu-acel,
Pornit-a marele măcel.
7 Bivolii cad răpuşi şi-apoi –
Alături – cad tauri şi boi.
Sângele curge, ca o apă,
Şi-ntreaga ţară o adapă
Ţărâna este frământată
Şi-i cu grăsimi amestecată.
8 Căci este-o zi de răzbunare,
Un an al Domnului în care,
Pentru Sion, Se războieşte
Şi tuturor le răsplăteşte.
9 Pâraiele Edomului
De smoală sunt; pulberea lui
E prefăcută în pucioasă,
Iar ţara, focului, se lasă.
10 Noapte şi zi va arde el,
Iar fumul focului acel
Se va-nălţa în veşnicie,
Căci pustiit are să fie
Edomul tot, din veac în veac,
Iar pentru el nu este leac.
Şi nimeni, pe-ale lui poteci,
N-o să mai treacă-n veci de veci,
11 Ci pelicani doar, şi arici
Vor stăpâni de-acum, aici;
Corbul şi bufniţa cutează,
În ăst ţinut de se aşează,
Căci doar cumpăna nimicirii
Şi cu frânghia pustiirii
Se vor întinde peste el,
Să judece locul acel.
12 Nu vor mai fi fruntaşi aflaţi,
Cari să aleagă împăraţi,
Iar voievozii cei vestiţi –
Cu toţii – fi-vor nimiciţi.
13 În casele împărăteşti –
Precum şi-n curţile domneşti –
Vor creşte tufele de spini,
Iar în cetăţi, doar mărăcini,
Căci locurile de aici
Pline-au să fie de urzici
Şi adăpost al struţilor
Vor fi, şi al şacalilor.
14 În aste locuri au să vie
Doar fiarele de prin pustie.
Ţapii păroşi, făr’ a se teme,
Unii pe alţi-au să se cheme
Şi-aicea se vor întâlni.
Şi câini sălbatici vor veni.
Loc de odihnă va avea
Năluca nopţi-apoi, şi ea.
15 Şarpele nopţii îşi va face
Cuibul, căci e lăsat în pace.
Astfel, el ouăle-şi cloceşte,
Va scoate pui şi îi va creşte.
Uluil îşi va găsi şi el,
Cuib potrivit, în locu-acel.
16 Cătaţi în cartea Domnului,
Ca să aflaţi cuvântul Lui!
Nimic nu are să lipsească,
Ci totul o să se-mplinească,
Căci Dumnezeu a poruncit
Lucrul acesta, negreşit.
Sălbăticiunile-au să vie
În acest loc, de prin pustie,
Căci Duhul Domnului e Cel
Ce va lucra în acest fel.
17 Iar pentru ele-n acest ceas,
Domnul e Cel care a tras
La sorţi şi-o ţară, El le-a dat.
Cu frânghia de măsurat,
A măsurat-o şi-a-mpărţit-o
Şi-n urmă, lor le-a dăruit-o.
Ele stăpâne au să fie
În ţară, pentru veşnicie.