1 Când Merodac – care-i numit
Şi Baladan – a auzit
Că Ezechia e la pat,
Zăcând, de boală încercat,
Un dar – îndată – i-a trimis
Şi o epistolă i-a scris,
Căci Merodac era cel care,
Pe Baladan, părinte-l are,
Iar tatăl său e aşezat
În Babilon, drept împărat.
2 Când împăratul Ezechia
Primise darul şi solia,
El – solilor – le-a arătat
Lucruri de preţ ce-a adunat,
Argintul care îl avea
Şi aurul, de-asemenea.
Apoi, i-a dus să le arate
Şi mirodeniile-aflate
În a lui casă, la păstrare,
Şi undelemnu-acela care
Fusese scump. Le-a arătat
Şi locu-n care s-au aflat
Armele lui. Şi-n visterie,
Dusă a fost acea solie.
Oameni-aceia au văzut
Tot ce în casă a avut,
Tot ce era în visterie,
Precum şi pe a lui moşie.
3 Isaia-n urmă a intrat
La Ezechia şi-a-ntrebat:
„Ce au zis oamenii acei?
De unde oare-s veniţi ei?”
„Sunt dintr-o ţară-ndepărtată,
Cari Babilon este chemată” –
Răspunse el, către proroc.
4 „Ce au văzut, în acest loc?” –
A vrut Isaia să mai ştie.
„Eu am purtat acea solie,
Prin toată casa mea. Să ştii
Că fost-am şi la visterii,
Unde – apoi – le-am arătat
Tot ceea ce am adunat.”
5 „Iată cuvântul Domnului!” –
Îi zise împăratului,
Atunci, Isaia: „Încurând,
6 Are să vină vremea când
Tot ce e-n casa ta aflat –
Tot ceea ce au adunat
Părinţii tăi – are-a fi dus
La Babilon”, căci Domnu-a spus.
7 „Ai tăi feciori, vor fi luaţi
Şi fameni fi-vor aşezaţi,
Drept slugi ale-mpăratului
Din ţara Babilonului.”
8 Atuncea Ezechia-a zis:
„Cuvântul ce a fost trimis
Din partea Domnului – îţi spun –
Că pentru mine este bun.
Cât voi trăi, Domnul va face
Să fie linişte şi pace!”