1 Iacov, acuma, ia aminte,
La ale Domnului cuvinte!
Şi tu Israele, la fel,
Să iei aminte la Acel
Care pe tine te-a-ntocmit!
Ascultă dar, ce-a glăsuit:
„Aminte ia, căci Eu îţi zic
Să nu ai teamă de nimic,
Pentru că Eu te izbăvesc!
Te chem pe nume, când vorbesc,
Fiindcă te vădeşti al Meu.”
2 Când ai să treci prin ape, Eu
Voi fi cu tine, ne-ncetat,
Şi n-ai să te-neci niciodat’,
Nici nu ai să te arzi deloc,
Atunci când trece-vei prin foc,
Iar flacăra nu se va prinde
De tine şi nu te aprinde.
3 Căci îţi sunt Domn şi Dumnezeu!
Mântuitor, îţi sunt tot Eu,
Pentru că doar Eu sunt Acel
Cari îi e Sfânt lui Israel!
Egiptul, cât este de mare,
Îl dau preţ de răscumpărare
În schimbul tău. De-asemenea,
Saba şi Etiopia
Preţ de răscumpărare sânt
În locul tău, pe-acest pământ.
4 Află dar, că te preţuiesc
Şi pentru că Eu te iubesc,
Am să dau oameni pentru tine.
De-asemenea, ia seama bine,
Popoarele la schimb vor sta,
Căci le dau pentru viaţa ta.
5 De-aceea, iată că îţi zic,
Să nu ai teamă de nimic,
Căci lângă tine voi sta Eu
Şi te voi ocroti, mereu.
Din răsărit, aduce-voi
Întregul tău neam, înapoi.
Am să te strâng, precum am spus,
Din părţile de la apus.
6 Spre miazănoapte-am să privesc
Şi-n acest fel am să vorbesc”
„Ce e al Meu, dă înapoi!”
Spre miazăzi, voi zice-apoi:
„Să nu opreşti, să nu apuci
Pe fiii Mei, ci să-i aduci
Din ţările îndepărtate,
La margini de pământ aflate.
Să Îmi aduci fiicele mele,
‘Napoi, din ţările acele.
7 Pe-aceia cari, Numele Meu
Îl poartă, să-i aduci, căci Eu
Sunt Cel care i-am întocmit
Şi spre-a Mea slavă i-am menit.
Adă-i pe cei ce i-am făcut
Aşa după cum Eu am vrut.”
8 „Scoate poporu-acela care
E orb, cu toate că ochi are.
Scoate, apoi, pe surzi afară
Şi lasă-i ca să vină-n ţară.
Ei au urechi de auzit,
Dar totuşi, surzi s-au dovedit.
9 Vă adunaţi neamurilor,
Precum şi voi, popoarelor!
Care din ele s-a văzut
În stare de a fi ştiut
Toate aceste lucruri noi,
Ca să ni le vestească-apoi?
Cine ar fi putut să vie,
Să facă-ntâia prorocie?
S-aducă martori, să vorbească,
Dreptatea să îşi dovedească
Astfel, în faţa tuturor,
Iar oamenii, la rândul lor,
Să spună: „E adevărat!”.
10 Domnul a zis: „Eu v-am luat,
Ca martori să Îmi fiţi, mereu,
La fel precum e Robul meu
Care, ales a fost de Mine,
Ca să cunoaşteţi totul bine,
Să credeţi ceea ce-am vorbit
Şi să-nţelegeţi, negreşit,
Că Eu sunt. Înaintea Mea,
Făcut n-a mai fost nimenea
Drept Dumnezeu, iar după Mine,
Nici un alt Dumnezeu nu vine.
11 Doar Eu sunt Domnul, tot mereu!
Mântuitor, sunt numai Eu!
12 Eu sunt Cel care am vestit,
Eu sunt Cel care-a mântuit.
Tot Eu am prorocit apoi.
Străin, Eu nu sunt printre voi.
Martori ai Mei sunteţi, mereu,
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.
13 Eu sunt Cel de la început
Şi nimeni altul n-a putut,
Din mâna Mea să izbăvească.
Cine-o să se împotrivească,
Atuncea când lucra-voi Eu?”
14 „Aşa vorbeşte Dumnezeu,
Acela care, tuturor,
Vă este Răscumpărător
Şi totodată este Cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel:
„Voi sunteţi pricina din care
Am să trimit un vrăjmaş tare,
Asupra Babilonului.
Am să aduc, în contra lui,
În urmă, chiar şi pe cei cari
Se dovedesc a fi fugari;
Am să-i aduc şi pe Haldei
Şi au să se pogoare ei,
Cu ale lor corăbii care,
Le-au fost motiv de fală mare.
15 Al vostru Domn, numai Eu sânt.
De-asemeni, sunt al vostru Sfânt,
Al lui Israel Făcător
Şi Împărat peste popor.”
16 Aşa vorbeşte Domnul, care
Croit-a un drum larg, pe mare
Şi o cărare-n ape cari
Erau puternice şi mari;
17 Aşa vorbeşte Domnul, care
A scos oştiri – cu cai şi care,
Cu mulţi viteji – şi i-a culcat
Pe toţi, în urmă, de îndat’,
Când i-a zdrobit cu mic cu mare,
Stinşi ca un muc de lumânare:
18 „Nu mai gândiţi, luând aminte
La ce a fost mai înainte,
Şi nu vă mai uitaţi dar, voi,
La toate cele vechi apoi!
19 Voi face ceva nou şi, iată
Că se va întâmpla de-ndată.
Să nu ştiţi, lucru-acesta, oare?
Curând, voi face o cărare,
Iar ea un drum are să fie,
Care va trece prin pustie.
Râuri bogate vor fi scoase,
În locurile secetoase.
20 Fiarele-aflate pe câmpie,
Slavă Îmi vor aduce, Mie.
Şacalii, slavă, au să-Mi dea
Şi struţii – de asemenea –
Căci peste-ntinderea pustie,
Voi face, râuri, ca să vie,
Şi ape multe vor fi scoase,
În locurile secetoase,
Ca să-Mi adap poporul Meu,
Pe care mi l-am ales Eu,
21 Pe care l-am alcătuit
Ca laude să-Mi fi vestit.”
22 Tu, Iacove, nu M-ai chemat,
Căci obosit s-a arătat,
De Mine-acuma, Israel.
23 Jertfe, din oi, n-a adus el.
Arderi de tot n-am căpătat,
Cu care cinste să-Mi fi dat.
Dar Iacove, Eu – negreşit –
Pe tine nu te-am chinuit
Cu darurile-acelea care
Se dovedeau pentru mâncare,
Daruri pe care trebuia
Să le aduci în faţa Mea.
Cu jertfe de tămâie-apoi,
Eu nu v-am chinuit pe voi.
24 Nu Mi-ai dat trestii aromate,
Cari cu argint sunt îmbrăcate
Şi-apoi nici nu M-ai săturat
Cu jertfele ce Mi le-ai dat.
Dar tu, însă, M-ai chinuit
Cu-al tău păcat. M-ai obosit
Cu marea ta nelegiuire.
25 Totuşi, voiesc să-ţi dau de ştire
Că pentru Mine – negreşit –
Îţi şterg păcatul săvârşit
Şi-n seamă nu-ţi vor fi ţinute
Fărădelegile făcute,
Căci n-am să-Mi mai aduc aminte
De faptele-ţi de mai ‘nainte.
26 Să-Mi aminteşti, să căutăm
Apoi, ca să ne judecăm.
Tu trebuie ca să vorbeşti,
Dreptatea să ţi-o dovedeşti.
27 Primul tău tată, negreşit,
Află că a păcătuit.
Apoi, cei ce te-au învăţat,
În contra Mea, s-au ridicat.
28 De-aceea, toţi aceia cari
S-au dovedit a fi mai mari
Peste locaşul Meu cel sfânt,
Drept pângăriţi socot că sânt.
Pe Iacov, Eu M-am mâniat
Şi-apoi pierzării l-am lăsat.
Pradă batjocurii, la fel,
Eu l-am lăsat pe Israel.”