1 „Ascultă Iacov, rob al Meu,
Israele, pe care Eu
Alesu-te-am, precum am vrut!”
2 Acela care te-a făcut,
Acela cari te-a întocmit,
Acela cari te-a întărit,
Pe care sprijin l-ai avut –
Din clipa-n care te-ai născut –
A cuvântat în acest fel:
„Să nu se teamă Israel!
Lui Iacov, robul Meu, îi zic,
Să nu se teamă de nimic!
Pe Israel, Eu l-am ales
Şi dintre neamuri l-am cules.
3 Când ape, Eu voi fi turnat
Peste pământul însetat,
Din al Meu Duh, o parte vine
Să se aşeze peste tine
Şi va umbri sămânţa ta,
Căci îţi voi binecuvânta
Odraslele. Ele-au să fie
4 Cum e verdeaţa din câmpie,
Căci răsări-vor dintr-odată,
Aşa cum iarba se arată,
Pe un pământ bine udat,
Cari între ape e aflat.
5 Unul va zice-atunci: „Eu sânt
Numai al Domnului Cel Sfânt!”
Altul, cu al lui Iacov nume,
Are a se numi, în lume.
Altul, apoi, cu mâna lui,
Va scrie: „Sunt al Domnului!”
Va fi cinstit, în acest fel,
Cu numele lui Israel.”
6 Aşa a zis Domnul pe care
Israel, Împărat, Îl are,
Precum şi Răscumpărător
Şi-apoi Domn al oştirilor:
„Eu sunt Întâiul, tot mereu,
Iar Cel din urmă sunt tot Eu.
Singurul Dumnezeu, Eu sânt
Nu mai sunt alţii, pe pământ.
7 Vreo prorocie, oare, cine
A mai făcut, la fel ca Mine,
(Să vină, ca să Îmi vorbească!
Să vină, să Îmi dovedească!)
Din vremile ce au trecut,
De când Eu, oameni, am făcut?
Să le vestească tuturor,
Tot ce va fi în viitor!
8 Voi, teamă, să nu arătaţi!
De frică, să nu tremuraţi!
Dar oare, Eu nu v-am făcut,
Lucrul acest, de cunoscut,
Cu multă vreme înainte,
Ca să puteţi lua aminte?
Voi, martori, Îmi sunteţi, mereu!
Mai este un alt Dumnezeu?
Mai este altcineva, încă?
Nu! Nu cunosc, o altă Stâncă!”
9 Cei ce fac idoli, pot a spune
Precum că sunt deşertăciune,
Iar ale lor lucrări, vă zic
Că nu folosesc la nimic.
Însă, chiar lucrurile-acele
Mărturisit-au despre ele
Şi-arată că-s nepricepute.
Fără vedere sunt făcute
Şi toate sunt – vede oricine –
Spre a le face de ruşine.
10 Cine e cel care-a lucrat
Un dumnezeu, sau a turnat
Un idol, iar apoi din el,
Folos să tragă, în vreun fel?
11 Cei care lor au să se-nchine,
Au să rămână de ruşine,
Căci meşterii ce i-au făcut,
Sunt oameni, precum e ştiut.
Să vină toţi şi să cuteze,
Aici, să se înfăţişeze,
Şi toţi vor tremura-ngroziţi
Şi de ruşine-acoperiţi.
12 Fierarul, o secure, face
Şi-o făţuieşte, cum îi place.
Lucrează cu cărbuni, iar când
Fierul s-a-ncins, îl ia din rând
Şi cu ciocanul îl loveşte,
Până când formă dobândeşte.
Lucrează-asupra fierului,
Doar cu puterea braţului.
De-aceea, când a flămânzit,
Puterile l-au părăsit
Şi fără vlagă se vădeşte.
Acelaşi lucru îl păţeşte
Şi dacă este însetat,
Căci şi-atunci vlaga i-a secat.
13 Lemnarul, sfoara, îşi întinde
Şi-apoi la capete o prinde.
Îşi ia creionul, îl aşează
În lungul ei şi însemnează
Lemnul. Apoi, îl făţuieşte
Cu o rindea, precum doreşte.
În urmă, cu compasul lui,
Trage mărimea lemnului.
Din el, va face-un chip frumos,
De om, care – neîndoios –
După ce fi-va terminat,
E, într-o casă, aşezat.
14 Taie goruni, taie stejari,
Taie şi cedri cei mai mari
Aleşi anume, din pădure.
Tăiaţi sunt ei, de o secure.
În urmă, brazii o să sădească,
Iar ploaia-i face ca să crească.
15 Omul are să folosească
Aceşti copaci, să se-ncălzească.
Îi taie de pe al lor loc
Şi îi va folosi la foc.
Pâine-şi va coace-apoi cu ei,
Şi îşi va face dumnezei,
Să se închine-n faţa lor.
Din lemn, dă chip idolilor,
La loc de cinste îi aşează
Şi-n faţă-le, îngenunchează!
16 Arde o parte-a lemnului
Să-şi pregătească hrana lui:
Va fierbe carnea – cum îi place –
Sau o friptură îşi va face,
Ca să se sature astfel.
Apoi, se încălzeşte el,
Zicând: „Ha! Ha! M-am încălzit!
Simt focul şi sunt fericit!”
17 Cu ce-i rămâne, îşi va face
Un dumnezeu, precum îi place.
Face un idol şi-apoi vine,
În faţa lui, să se închine,
Să-l cheme şi să-i strige-apoi:
„Hai, mântuieşte-ne, pe noi,
Căci pentru noi, tu eşti, mereu,
Adevăratul dumnezeu!”
18 Ei de pricepere-s lipsiţi
Şi nu-nţeleg. Le sunt lipiţi
Ochii, să nu poată să vadă,
Şi inima, ca să nu creadă
Şi să nu poată a alege
Ce trebuie a înţelege.
19 Nici unul nu pătrunde-n sine,
Spre a pricepe, şi nu vine
Să spună – pricepând apoi –
„În foc, o parte, am ars noi:
Pâine am copt, carne-am prăjit
Şi foamea noi ne-am potolit.
Puţin mai e din lemnu-acel.
Facem o scârbă-acum, din el?
Un idol să întruchipăm
Şi-n faţa lui să ne-nchinăm?
Să ne-nchinăm ‘naintea lui,
Adică-n faţa lemnului?”
20 El, cu cenuşă, se hrăneşte;
Inima lui se amăgeşte
Şi-apoi, mânată de-a lui fire,
Are să-l ducă-n rătăcire,
Ca să nu îşi mai mântuiască
Sufletu-apoi, să nu gândească
Şi o-ntrebare să îşi pună:
„Nu am, în mână, o minciună?”
21 Tu, Iacove, să iei aminte,
Iar tu, Israel, ţine minte
Aceste lucruri, tot mereu,
Pentru că tu eşti robul Meu.
Te-am întocmit, precum am vrut.
Să nu uiţi că Eu te-am făcut!
Nu Mă uita, pentru că Eu
Sunt al tău Domn şi Dumnezeu!
22 Fărădelegea ta, uşor,
Doar Eu ţi-o şterg, ca pe un nor
Şi ca pe-o ceaţă-am risipit
Păcatul ce l-ai făptuit.
Vino la Mine, de îndat’,
Pentru că te-am răscumpărat.”
23 Vă bucuraţi voi ceruri, toate,
Căci Domnul, să lucreze, poate!
Să răsunaţi de veselie,
Adâncuri şi cu bucurie
Să chiuiţi voi, munţilor,
Precum şi voi, pădurilor!
Căci Domnul l-a răscumpărat,
Pe Iacov. El Şi-a arătat,
Slava cea mare în ăst fel,
Peste întregul Israel.
24 Cel care-ţi este Făcător,
Precum şi Răscumpărător,
Cel care a găsit cu cale –
Din pântecele mamei tale –
Să te-ntocmească, a vorbit:
„Iată, Eu – Domnul – am zidit
Aceste lucruri. Am întins
Al cerurilor necuprins.
Pământul l-am desfăşurat.
De-aceea-ntreb: S-a mai aflat,
Asemeni Mie, cineva
Să fi făcut aşa ceva?
25 Eu singur doar, Mă dovedesc,
În stare să zădărnicesc
Chiar semnele cele pe care
Prorocul mincinos le are
Şi să-i scot drept înşelători
Pe cei care sunt ghicitori.
Fac, pe-nţelepţi, să dea-napoi
Şi-n nebunie mai apoi,
Prefac toată ştiinţa lor.
26 Însă, în faţa tuturor,
Cuvântul spus de robul Meu,
Eu îl voi întări, mereu,
Căci ne-ncetat am să-mplinesc
Toate câte le prorocesc
Acei pe care i-am trimis.
Despre Ierusalim, am zis:
„Are să fie locuit!”
De-asemenea, Eu am vorbit
Despre cetăţile pe care
Iuda-n al său hotar le are:
„Ruinele vor fi zidite
Şi iarăşi fi-vor locuite.”
27 Adâncului, Eu îi vorbesc:
„Usucă-te!” – îi poruncesc –
„Pentru că am găsit cu cale
Ca să îţi sec apele tale.”
28 Şi despre Cir, vorbit-am Eu
Şi-am zis: „El e păstorul Meu,
Căci sarcină, el va avea,
Să împlinească voia Mea.
El zice, de Ierusalim:
„Haidem, din nou, să îl zidim!”
Şi despre Templu o să spună:
„Iar, temelii, să i se pună!”