1 „Aşa vorbeşte Domnu care,
Pe Cir, drept uns al său, îl are,
De mână-l ia şi-l însoţeşte,
Căci să doboare, îl găteşte,
Mulţimile popoarelor,
Iar brâul împăraţilor
Să îl dezlege; să deschidă
Porţi cari să nu se mai închidă.
2 „În faţa ta, am să păşesc
Şi drumul am să-l netezesc.
Voi sfărâma uşi de aramă
Şi am să rup – de bună seamă –
Zăvoarele din fier făcute,
Care pe porţi au fost bătute.
3 Îţi dau ascunse visterii
Şi am să-ţi dărui bogăţii,
Care – acum – zac îngropate.
Acestea toate-ţi vor fi date,
Ca tu să ştii un lucru-anume,
Că Eu sunt Domnul şi, pe nume,
Eu te-am chemat. Eu sunt, mereu,
Al lui Israel Dumnezeu.
4 Numai din dragostea Mea mare,
Faţă de Iacov – de cel care
Îmi este rob – şi pentru cel
Care se cheamă Israel
Şi Mi-e ales, te-am căutat.
Apoi, pe nume te-am chemat
Şi cu bunăvoinţă. Eu,
Din ceruri, ţi-am vorbit mereu,
‘Nainte de a fi putut
Tu, ca să Mă fi cunoscut.
5 Căci Eu sunt Domnul, tot mereu,
Şi nu este alt Dumnezeu,
Pentru că în afara Mea,
Nu se mai află nimenea.
Eu te-am încins, când nu ştiai
Nimic şi nu Mă cunoşteai.
6 Toate acestea le-am făcut
Numai aşa precum am vrut,
Spre a se şti, din răsărit
Şi-apoi până la asfinţit,
Precum că în afara Mea
Nu se mai află nimenea,
Căci Eu sunt Domnul, tot mereu,
Şi nu este alt Dumnezeu.
7 Lumina, Eu o întocmesc,
Iar bezna, tot Eu o-mpletesc.
Eu dau belşugul şi tot Eu
Aduc restriştea căci, mereu,
Aceste lucruri Eu le fac,
Numai după al Meu bun plac.
8 Să picure din nori, apoi,
Neprihănirea, peste voi!
Deschidă-se-a pământului
Faţă ca, din lăuntrul lui
Să se reverse mântuirea
Şi să vă vină izbăvirea!
Aceste lucruri, Eu le fac,
Numai după al Meu bun plac.”
9 „Vai, este de acela care,
Purtări nesăbuite, are,
Căci deşi este muritor,
Se ceartă cu-al său Făcător! –
Un ciob, din multele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ! –
Dar, să îi spună, îndrăzneşte
Lutul, celui ce-l făţuieşte,
„Ce faci?”, sau zice o lucrare,
Cumva, despre acela care
A întocmit-o cu migală,
„El n-are mâini”? Fără-ndoială,
10 Vai e de cel necugetat
Care, pe tată, l-a-ntrebat:
„Dar de ce oare, m-ai născut?”,
Iar mamei, „De ce m-ai făcut” –
Îi zice-apoi – „pe-acest pământ?”.
11 Aşa vorbeşte Domnul Sfânt,
Al lui Israel Făcător:
„Vrea cineva, de viitor,
Să mă întrebe? Vrea, cumva,
Să-Mi poruncească cineva –
Acuma – pentru toţi acei
Cari se vădesc copii ai Mei,
Sau pentru lucrurile-acele,
Făcute de mâinile Mele?
12 Eu am făcut acest pământ
Şi oameni cari, pe el, sânt.
Făcut-am ‘naltul cerului,
Precum şi toată oastea lui.
13 L-am aşezat – de-asemenea –
Pe Cir, după dreptatea Mea.
Ale lui căi, Eu le păzesc,
Mereu, şi i le netezesc.
El are să-Mi zidească iară,
Cetatea-n a lui Iuda ţară,
Iar prinşilor mei de război,
Le va da drumul mai apoi,
Fără să ia răscumpărare
Sau daruri de la fiecare,
Pentru căci Cel care-a vorbit
E Domnul oştii, negreşit.”
14 „Aşa vorbeşte Domnul: „Toate
Câştigurile ce le scoate
Egiptul, tot ce va avea,
Atuncea, Etiopia –
Strâns din negoţul ei cel mare –
Toată averea ‘ceea care
E strânsă de acel popor
Cari este-al Sabeenilor –
Iar cei care-l alcătuiesc,
Mari de statură, se vădesc –
La tine-ajunge-a se socoate.
Popoarele acestea, toate,
Au să ajungă-nlănţuite,
Mergând – în urma ta – smerite.
La tine, ele vor striga
Şi ne-ncetat te vor ruga,
Căci îţi vor spune: „Dumnezeu,
Numai la tine, e mereu.”
15 Dar Tu eşti un Dumnezeu care
Te tot ascunzi, fără-ncetare.
Te-ascunzi, deşi Tu eşti, mereu,
Al lui Israel Dumnezeu.
Te-ascunzi Mântuitorule!
Te-ascunzi Tu, Dumnezeule!
16 Sunt uluiţi şi ruşinaţi
Cei ce fac idolii turnaţi
Şi umiliţi sunt scoşi afară
Căci încărcaţi sunt, de ocară.
17 Dar Israelul, negreşit,
De Domnul fi-va mântuit,
Iar mântuirea Lui, se ştie
Că, dăinuieşte pe vecie.
18 Domnul, care e Făcător
Al tuturor cerurilor,
Acela care a-ntocmit
Pământul şi l-a întărit –
Nu pentru a-l face-o pustie,
Ci locuit voind să fie –
În felu-acesta a vorbit:
„Doar Eu sunt Domnul, negreşit,
Şi nu mai este nimenea
Care să-Mi fie-asemenea!
19 Eu, în ascuns, n-am cuvântat,
Nici într-un loc întunecat.
Eu nu am zis celor pe care,
Iacov urmaşi în lume-i are,
„Veniţi la Mine, cu toţi dar,
Şi căutaţi-Mă-n zadar!”
Eu – Domnul – spun neîncetat,
Doar ce e drept şi-adevărat.”
20 „Vă strângeţi şi v-apropiaţi
Voi, cei care sunteţi scăpaţi
Din ţările neamurilor!
Vă spun, spre ştirea tuturor,
Că toţi cei care îşi cioplesc
Idolii lor se dovedesc
Fără pricepere, căci cheamă
Un domn care – de bună seamă –
Nu poate ca să-i mântuiască
Sau sprijin să le dăruiască.
21 Vorbiţi cu oamenii acei.
Aduceţi-i dar, şi pe ei
Încoace, să se sfătuiască,
Unii cu alţii să vorbească.
Cine e Cel ce-a prorocit
Şi aste lucruri le-a vestit
De la-nceput, mai dinainte,
Ca voi – toţi – să luaţi aminte?
Dar oare nu vi le-am spus Eu,
Care sunt Domnul? Dumnezeu,
Un altul, în afara Mea,
Nu se mai află nimenea!
Drept şi mântuitor, sunt Eu,
Căci nu mai e alt Dumnezeu.
22 De-aceea zic Eu, către voi:
Veniţi la Mine, înapoi,
Ca să puteţi fi mântuiţi
Voi toţi cei care vă găsiţi
La marginile de pământ,
Căci Dumnezeu, numai Eu sânt!
23 Pe Mine Însumi, Mă jur Eu!
Nu-Mi iau ‘napoi cuvântul Meu
Şi adevăr doar, veţi vedea,
Că va ieşi din gura Mea:
Orice genunche o să fie
Plecat, să Mi se-nchine Mie,
Iar limbile de pe pământ
Pe Mine-or face jurământ.
24 Când acel timp o să sosească,
Doar astfel o să se vorbească:
„Dreptatea-n Domnul se găseşte.
Puterea-n El doar locuieşte.
Le El vin cei ce-s mâniaţi
Pe El şi fi-vor înfruntaţi.
25 Făcuţi vor fi neprihăniţi
În Domnul dar – şi proslăviţi
Vor fi de-asemenea, în El –
Cei ce-s urmaşi din Israel.”