1 „Iată, se prăbuşeşte Bel.
Nebo, apoi, cade şi el.
Idolii lor, pe vite-s puşi;
Pe dobitoace sunt aduşi;
Idolii care îi purtaţi
Care pe vite-i încărcaţi,
Au să ajungă o povară
Şi vor fi sarcini, bunăoară,
Pe spatele bietelor vite
Cari, de puteri, vor fi sleite!
2 S-au prăbuşit şi au căzut.
Povara lor, nu au putut
Ca să şi-o scape, şi-n robie,
Ei înşişi au ajuns să fie.
3 Iacove, voi să M-ascultaţi!
De-asemenea, seama luaţi
Şi voi cari sunteţi rămăşiţă
Din a lui Israel mlădiţă!
Ascultaţi voi, acei pe care
Purtatu-v-am Eu în spinare –
De când pe lume sunteţi voi –
Şi pe-al Meu umăr, mai apoi,
Necontenit, loc aţi avut,
Din clipa-n care v-aţi născut:
4 Până când o să-ncărunţiţi
Şi până o să-mbătrâniţi,
Acelaşi am să fiu, mereu,
Şi-am să vă dau sprijinul Meu.
Necontenit, vă însoţesc
Pentru că Eu vă mântuiesc.
5 Cu cine, veţi căuta voi,
Să Mă asemănaţi, apoi?
Spre cine, oare, veţi privi,
Cu el, de a Mă potrivi?
6 Ei varsă aurul aflat
În pungă şi au deşertat
Argintul ca să-l cântărească
În cumpănă şi să tocmească
Un argintar, cari le va face
Un dumnezeu, precum le place,
Să se închine-n faţa lui,
În faţa dumnezeului
Pe care ei şi l-au dorit.
7 Idolul astfel făurit,
Pe umăr, e apoi purtat
Şi pe-al său loc e aşezat.
Rămâne-va în locu-acel,
Căci nu se poate mişca el.
Oamenii vin în faţa lui,
Se-nchină-apoi idolului,
Strigă la el şi, rugător,
Îi cer să le dea ajutor.
El nu răspunde, iar apoi
Nici nu îi scapă din nevoi.
8 Fiţi oameni şi luaţi aminte!
Ţineţi, aceste lucruri, minte!
Hei, păcătoşilor, şi voi
Veniţi-vă în fire-apoi!”
9 „De lucrurile petrecute
În vremile de mult trecute,
Voi să vă amintiţi, mereu.
Eu singur, doar, sunt Dumnezeu.
Un altul, în afara Mea,
Nu se mai află nimenea.
10 Am spus, spre ştirea tuturor,
Tot ce va fi în viitor.
Tot ceea ce va fi făcut,
Eu am vestit, de la-nceput,
Până când nu s-a împlinit,
Pentru că astfel am vorbit:
„Ceea ce hotărât-am Eu
Va sta-n picioare, tot mereu,
Căci voia Mea e neclintită
Şi trebuie a fi-mplinită.
11 O pasăre de pradă vine –
Când chem – din răsărit, la Mine,
Să împlinească planul Meu.
De vreau, din depărtări chem Eu,
Un om care să Mă slujească
Şi gândul să Mi-l împlinească.
Eu sunt Cel care plănuieşte,
Precum şi Cel ce-nfăptuieşte.
12 Oameni cu inima vădită
Precum că este împietrită!
Voi – cei de pe cuprinsul firi,
Potrivnici ai neprihănirii –
La Mine, seama, să luaţi
Şi-al Meu cuvânt să-l ascultaţi!
13 Iată, neprihănirea Mea
Se-apropie, pentru că ea
Nu e departe-acum de voi,
Iar mântuirea Mea, apoi,
Nu are ca să zăbovească
Ci încurând o să sosească.
Ea, în Sion, are să stea,
Iar în Israel, slava Mea.”