1 „Lucrul acest să-l ascultaţi
Voi toţi acei care purtaţi,
Azi, numele lui Israel
Şi cari sunteţi Iudei, de fel.
Casă-a lui Iacov, ia aminte
Şi-ascultă dar, aste cuvinte.
Ascultaţi toţi, voi cari, mereu,
Spre-al lui Israel Dumnezeu
V-aţi întors ochii şi-aţi strigat,
Voi toţi cei care aţi jurat
Pe sfântul Nume-al Domnului,
Dar n-aţi venit în faţa Lui,
În adevăr să vă vădiţi
Oameni a fi, neprihăniţi!
2 De la cetatea sfântă, ei,
Numele-şi trag. Oameni-acei
Se bizuiesc pe Cel pe care,
Israel, Dumnezeu, Îl are,
Iar Numele-I răsunător
Este de Domn al oştilor.
3 De multă vreme – la-nceput –
Mari prorocii Eu am făcut.
Din gura Mea, ele-au ieşit
Şi-ndată, s-au şi împlinit.
Tot ce-am vestit s-a şi făcut,
Pentru că Eu aşa am vrut.
4 Ştiind că tu eşti împietrit,
Că ai grumazul întărit –
Ca fierul – şi de bună seamă,
Îţi este fruntea de aramă,
5 Din vremea veche ţi-am vestit
Aceste lucruri, negreşit.
Te-am înştiinţat de mai ‘nainte,
Pentru ca tu să iei aminte –
Când împlinite vor fi ele –
Iar despre lucrurile-acele
Să nu poţi spune: „Am văzut
Că al meu idol le-a făcut,
Căci cel care le-a poruncit
E tocmai chipul meu cioplit
Şi toate-acum s-au întâmplat,
Cum vrut-a chipul meu turnat!”
6 Ceea ce vezi acum, ştii bine
Că auzit-ai de la Mine!
Dar spune, oare, nu găseşti
Cu cale, să mărturiseşti?…
Iată, am să-ţi vestesc apoi,
Lucruri ascunse, lucruri noi,
Lucruri ce sunt necunoscute,
Care te tine nu-s ştiute.
7 Ele – acum – vor prinde viaţă:
Acum, în vremile de faţă,
Căci nu fac parte din trecut.
Tu, până azi, nu ai ştiut
De ele, ca să spui apoi:
„Demult le cunoşteam şi noi”.
8 N-ai auzit, nu le-ai ştiut;
Urechi deschise n-ai avut –
Odinioară – să ţii minte
Şi să le ştii mai dinainte.
Eu am ştiut că – ne-ndoios –
Te dovedeşti necredincios,
Căci de la naştere-ai primit
Tu, numele de răzvrătit.
9 Din pricina Numelui Meu,
Multă răbdare vădesc Eu.
Pentru-a Mea slavă, Mă opresc
Şi nu vreau să te nimicesc.
10 Iată că Eu, încrezător,
Te-am aşezat într-un cuptor.
Focul urgiei te-a-ncălzit,
Însă argint nu te-am găsit.
11 Din dragoste, faţă de Mine,
Vreau să lucrez Eu, pentru tine!
Cum s-ar putea ca al Meu Nume,
Hulit a fi de către lume?
Nu am să las ca slava Mea
Să fie dată altuia.
12 „Ascultă Iacove! La fel,
Ascultă şi tu, Israel!
Eu sunt Cel care te-a chemat,
Care – de mână – te-a luat!
Eu sunt întâiul, tot mereu,
Iar Cel din urmă sunt tot Eu.
13 Cu mâna Mea, am aşternut
Pământul. Ceruri am făcut,
Cu dreapta Mea. Cum le-am chemat,
Ele s-au şi înfăţişat.
14 Vă strângeţi toţi să ascultaţi,
Iar apoi, seama, să luaţi.
Cine-a vestit aceste toate?
Cine, să le-mplinească, poate?
Acel pe care îl iubeşte
Domnul, acela împlineşte
Îndată, toată voia Lui,
În contra Babilonului,
Iar al său braţ, necruţător,
Peste-al Haldeilor popor,
Plin de puteri se va lăsa
Şi greu are a-i apăsa.
15 Eu sunt Cel care a vorbit.
Eu l-am chemat, l-am întărit
Şi am să-l fac izbutească,
În ceea ce-o să-nfăptuiască.
16 Apropiaţi-vă de Mine
Şi ascultaţi-Mă voi, bine!
Nu în ascuns am cuvântat.
Din timpurile vechi, am stat
De faţă, când au început
Aste lucrări de s-au făcut.
Acuma, Domnul Dumnezeu,
Pe mine m-a trimis, iar eu,
De Duhul Său sunt însoţit.
17 Iată că Domnul a vorbit,
Căci Răscumpărător ţi-e El
Şi Sfânt îi e, lui Israel:
„Sunt al tău Domn şi Dumnezeu!
Te-nvăţ ce-i de folos, mereu,
Căci Eu doar te călăuzesc
Pe calea ce ţi-o pregătesc.
Ţi-arăt pe unde să te duci,
Pe unde trebuie s-apuci!
18 O! De ai fi luat aminte
La ce ţi-am spus mai dinainte,
La ceea ce ţi-am poruncit.
Atunci, pacea ţi-ar fi venit
Precum un râu îmbelşugat,
Căci fericire ţi-aş fi dat,
Asemeni valurilor mării,
Şi-asupra ta şi-asupra ţării.
19 Precum ţărâna – negreşit –
Sămânţa ta s-ar fi vădit,
Iar roadele pântecului,
Ca boabele nisipului.
Numele tău, veşnic, şedea –
Atuncea – înaintea Mea.
20 Grabnic, din Babilon, ieşiţi!
Iute, de la Haldei, fugiţi!
Apoi, din trâmbiţe sunaţi
Şi tuturor de veste daţi,
Pe faţa-ntregului pământ.
Spuneţi la toţi: „Domnul Cel Sfânt,
De al său rob, S-a îndurat!
Pe Iacov, l-a răscumpărat!
21 Când au să treacă prin pustie,
De-al setei chin nu au să ştie,
Căci Domnul are să le dea
Apă din stâncă-atunci să bea –
Pe săturate – cât le place.”
22 Domnul a zis: „Cei răi n-au pace!”