1 „Aşa vorbeşte Domnul: „Oare,
Unde e cartea cea pe care,
Spre despărţire-am întocmit-o,
Atuncea când am izgonit-o
Pe mama voastră? Spuneţi voi,
La cine v-am vândut apoi,
Pentru că M-am împrumutat?
Vedeţi? Din pricini de păcat,
Aţi fost vânduţi căci negreşit,
Pentru că aţi păcătuit
Am izgonit – de bună seamă –
Pe cea care vă este mamă.
2 De ce, pe nimeni n-am găsit,
Atuncea când Eu am venit?
Şi pentru ce, când am strigat,
Nu Mi-a răspuns nimeni, de-ntat’?
Prea scurtă Îmi e mâna oare –
Acum – pentru răscumpărare?
Putere, oare, nu găsesc,
Spre a putea să izbăvesc?
Iată, doar cu a Mea mustrare,
Eu pot seca apa din mare;
Din râuri, pot face pustie,
Iar peştii lor, stricaţi, să fie,
Din lipsa apei! Eu îmbrac
3 Cerul în negură şi fac,
Un sac de jale, peste el.”
4 „Iată că Domnul este Cel
Care, o limbă iscusită,
Mi-a dat, căci ea a fost menită
Să-nvioreze pe cel care
E doborât de întristare.
În fiecare dimineaţă,
Urechii Mele îi dă viaţă,
Atent astfel, să pot a sta –
Mereu – şi să pot asculta,
Aşa precum fac şi cei mici,
Cari se vădesc doar ucenici.
5 Urechea Mea, de Dumnezeu,
A fost deschisă şi-atunci Eu
Nu M-am împotrivit apoi,
Şi nici nu M-am tras înapoi,
6 Ci spatele Mi-am dăruit,
La toţi cei care M-au lovit;
Obrajii mei, pradă, erau,
A celor cari barba-Mi smulgeau.
Am fost scuipat şi ocărât
De-aceia care M-au urât,
Căci nu fug dinaintea lor,
Să-Mi ascund faţa, temător.
7 Dar Dumnezeu M-a ajutat.
De-aceea, nu M-am ruşinat,
Ci am făcut ca faţa Mea
Să fie precum cremenea,
Pentru că Eu ştiut-am bine,
Că nu voi fi dat de ruşine.
8 Acel ce Mă îndreptăţeşte,
Foarte aproape Se găseşte.
„Atuncea, cine va putea,
Ca să vorbească-n contra Mea?
Să vină-n faţă şi să-Mi spună
Şi-apoi să mergem împreună!”
Cine Îmi e potrivnic? Cine?
Să-nainteze, înspre Mine!”
9 Iată că Domnul Dumnezeu
Îmi vine-n ajutor, mereu.
De-aceea-ntreb acuma: Cine
Mă poate osândi, pe Mine?
Într-adevăr, în zdrenţe – iată –
Se vor preface toţi, deodată,
Ca şi o haină învechită,
Ce e de molii năpădită.
10 Aceia cari – de bună seamă –
De Domnul ştiu ca să se teamă,
Asculte glasul Robului
Venit din partea Domnului!
Cel cari în beznă-a rătăcit,
Căci de lumină-a fost lipsit,
Să vină-n faţa Domnului –
Cu-ncredere-n Numele Lui –
Şi să se bizuie, mereu,
Numai pe Domnul Dumnezeu!
11 Voi – care faceţi foc şi ştiţi,
Mereu, ca să îl înteţiţi,
Punând tăciuni – să căutaţi,
Doar în lumină să umblaţi –
Doar în lumina cea pe care,
Focul, făcut de voi, o are.
Din a Mea mână, vor veni
Toate şi se vor împlini,
Pentru ca să ajungeţi voi,
Să zaceţi în dureri apoi.”