1 „Sionule, trezeşte-te
Şi-apoi împodobeşte-te!
Cetate sfântă, minunată –
Ce eşti Ierusalim chemată –
Ia-ţi haina cea strălucitoare
Şi straiul cel de sărbătoare!
Căci nici un om ce-i necurat
Sau nu e împrejur tăiat,
În tine, nu va mai putea –
De-acum – să intre şi să stea.
2 Ierusalime, nu mai ţine,
Ţărâna ‘ceea, peste tine!
Înlătură-o de pe-al tău strai
Şi-n capul oaselor să stai!
Tu, fiică a Sionului,
Desfă-ţi, din jurul gâtului,
Laţul cel care te strângea
Şi în robie te ţinea!
3 Pentru că Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Fără de plată aţi fost daţi
Şi nu veţi fi răscumpăraţi
Pe preţ de-argint, căci n-am cerut
Vreun preţ, atunci când v-am vândut.”
4 În urmă, Domnul Dumnezeu
A zis: „Demult, poporul Meu,
Pentru o vreme, a plecat
Şi în Egipt s-a aşezat.
Asirianul, înrăit,
Fără temei, l-a asuprit.
5 Acuma, ce voi face Eu,
Când văd că tot poporul Meu
A fost luat şi, pot să zic
Cum că luate e pe nimic?
Asupritorii lui, văd bine
Că Mă batjocoresc pe Mine
Şi plini apoi, de veselie,
Scot chiote de bucurie.
În fiecare zi, mereu,
Batjocoresc Numele Meu.
6 De-aceea-n văzul tuturor,
Voi face ca al Meu popor
Să Îmi cunoască al Meu Nume.
Va auzi întreaga lume,
În ziua ‘ceea, că vorbesc
Şi „Iată-Mă!”, am să rostesc.
7 Frumoase sunt, pe munţi, în zare,
Picioarele acelui care
Veşti bune-aduce şi grăbeşte
Pentru că pacea o vesteşte.
Frumoase sunt, în depărtare,
Picioarele acelui care
Aduce, peste-ntreaga fire,
Veşti bune, despre mântuire!
Către Sion, el se grăbeşte
Şi-n felu-acesta îi vorbeşte:
„Al vostru Domn şi Dumnezeu
Împărăţeşte, tot mereu!”
8 „Străjerii tăi, pe zid, se-adună,
Iar glasurile lor răsună,
Căci ei sunt plini de bucurie
Şi chiuiesc de veselie,
Că ochii lor pot ca să vază
Cum Domnul, în Sion, Se-aşează.
9 Dărâmăturilor, strigaţi,
Căci în Ierusalim v-aflaţi,
Iar Domnul e îndurător
Şi mângâie al Său popor.
Iar tu, Ierusalime, iată,
Vei fi răscumpărat, de-ndată.
10 Popoarele pământului
Vedea-vor braţul Domnului –
Vedea-vor braţul Său cel sfânt –
Iar marginile de pământ
Văd mântuirea cea pe care,
Al nostru Dumnezeu o are.”
11 „Haideţi! Din Babilon, plecaţi!
Nu vă atingeţi, nu luaţi
Nimic ce este necurat!
Ieşiţi afară, de îndat’!
Ieşiţi dar, şi vă curăţaţi
Voi toţi acei care purtaţi
Vasele Domnului! Ieşiţi,
12 Dar nu cu grabă, nu fugiţi!
Căci Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are
Vă va tăia calea şi, iată,
În faţa voastră Se arată.”
13 „Priviţi-L dar, pe Robul Meu:
El Se va înălţa, mereu,
Va propăşi şi foarte sus
El va ajunge a fi pus.
14 După cum El Se dovedise
O pricină ce-i îngrozise
Pe mulţi – căci faţa ce-o avea
Deosebită se vădea
De-nfăţişarea tuturor
Feciorilor oamenilor,
Fiind o faţă chinuită
Şi de dureri schimonosită –
15 La fel acum, El o să fie
O pricină de bucurie
A multor neamuri şi popoare
Care se află, azi, sub soare.
În faţa Lui, smeriţi, vor sta,
Căci vor dori a-L asculta
Toţi împăraţii, negreşit,
S-audă ce n-au auzit
Nicicând, pe lume, iar apoi,
Să vadă nişte lucruri noi.”