1 Cine-a crezut vorbele zise?
Cine-a crezut ce se vestise?
Cine e cel care-a văzut –
Cine e cel ce-a cunoscut –
Braţul cel tare-al Domnului?
2 El a crescut ‘naintea Lui,
Ca o odraslă slabă, care
Este Lăstarul ce răsare
Dintr-un pământ uscat. N-avea
Nici frumuseţe; nu vădea
Nici strălucire minunată,
Ca să atragă – dintr-odată –
Privirile, asupra Lui.
Nu arătase nimănui,
Ceva anume, ca să-i facă,
Pe toţi, în urmă, să Îl placă.
3 De oameni e dispreţuit.
Om al durerii S-a vădit,
Cu chinurile învăţat.
Atât dispreţ a îndurat,
Încât nici măcar nu puteai
Să Îl priveşti, ci-ţi întorceai
Privirea de la El, iar noi
Nu L-am luat în seamă-apoi.
4 Asupra Lui, El a luat
Durerea noastră. Ne-a purtat
Şi suferinţele apoi,
Iar despre El, gândit-am noi,
Precum că este pedepsit,
De Dumnezeu şi e smerit.
5 Pentru păcatele pe care
Le-am săvârşit noi, fiecare,
Străpuns a fost El, negreşit.
De-asemenea, a fost zdrobit
Pentru fărădelegi apoi,
Cari făptuite-au fost de noi.
Pedeapsa care trebuia,
În urmă, pacea să ne-o dea,
Asupra Lui doar a venit.
Tămăduire-am dobândit
Prin rănile ce le primise
Şi pentru noi le suferise.
6 La fel precum sunt nişte oi
Rătăcitoare, eram noi,
Căci fiecare îşi vedea
De drumul pe care-l avea.
Pe El, Domnu-L făcu să cadă,
Nelegiuirii noastre, pradă.
7 Atunci când fost-a chinuit,
Atunci când era asuprit,
N-a deschis gura. Ca un miel
Dus la tăiere, era El,
Sau ca o oaie ce pătrunde
În faţa celui care tunde.
Nici un cuvânt, El nu a zis,
Iar gura Lui nu s-a deschis.
8 Prin apăsare-a fost luat,
După ce fost-a judecat.
Cine putea a crede, oare –
În vremea Lui – că de sub soare,
El a fost şters, fiind lovit,
Pentru că a păcătuit
Întregul meu popor? Astfel,
9 Groapa săpată pentru El,
Între cei răi, loc, şi-a aflat.
Mormântul I-a fost aşezat
Cu cei bogaţi, de peste fire,
Deşi nici o nelegiuire,
N-a săvârşit şi niciodat’,
Cu vicleşug, nu S-a purtat.
10 Domnul a vrut, prin suferinţă,
Ca să zdrobească-a Lui fiinţă.
Dar după ce Îşi va fi dat
Viaţa, drept jertfă de păcat,
El, o sămânţă, va vedea
Şi multe zile va avea.
Astfel, lucrarea Domnului
Va propăşi prin mâna Lui.
11 El va vedea ce a rodit
Sufletul Său, când a murit
Şi se va-nviora astfel.
Prin cunoştinţa-aflată-n El,
Al Meu Rob, Cel neprihănit,
Pe mulţi, îi va fi rânduit
La starea care e cerută,
Care-i lui Dumnezeu plăcută,
Şi va lua asupra Lui,
Nelegiuirea omului.
12 De-aceea, parte-I fac, să stea
Cu toţi cei mari alăturea –
Cu cei puternici, o să poată
Ca să împartă prada toată –
Pentru că Însuşi El S-a dat
La moarte şi-a fost aşezat
În rând cu cei ce se vădeau
Că făr’delegi doar săvârşeau –
Şi-astfel, asupra Lui era,
Atunci, păcatul multora –
Şi pentru că El S-a rugat
Spre a-l scăpa pe vinovat.”