1 „Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Păziţi ce este drept mereu,
Şi faceţi doar ce este bine;
Căci a Mea mântuire vine
Şi-apoi neprihănirea Mea –
Curând, curând – se va vedea,
Pentru că peste firea toată,
E gata a fi arătată.
2 Ferice e de omul care,
Să facă acest lucru, are,
Precum şi de-al său fiu cari ştie,
În el, statornic să se ţie,
Păzind mereu, al Meu Sabat
Spre a nu-l pângări vreodat’,
Şi stăpânindu-şi braţul său,
Ca să nu facă nici un rău!
3 Străinii cari au să voiască,
De Domnul să se alipească,
Să nu zică: „Domnul, pe noi,
Are-a ne despărţi apoi,
De-al său popor!”. De-asemenea,
Nici famenul nu va avea
Voie să zică: „M-am uitat
Şi văd că sunt un pom uscat!”,
4 Căci Domnul, astfel, a vorbit:
„Toţi famenii care-au păzit
Sabatele şi au făcut
Doar ceea ce Îmi e plăcut –
Pentru că ei statornici sânt
Mereu, în al Meu legământ –
5 Au să primească-n Casa Mea,
Un loc. Un nume vor avea,
Nume cu mult mai bun – pot zice –
Decât cei cari sunt fii şi fiice.
Numele dat lor o să fie
Un nume pentru veşnicie.
6 Pe cei străini – ce-au să dorească
De Domnul să se alipească
Pentru ca să-I slujească Lui
Iubind Numele Domnului,
Păzind mereu al Lui Sabat
Spre a nu-l pângări vreodat’,
Şi-arată că în stare sânt
Să ţină al Meu legământ –
7 Am să-i aduc, în urmă, Eu,
La muntele cel sfânt al Meu,
Şi-o nesfârşită veselie,
Asupra lor are să vie,
Atuncea când au să se adun
În Casa Mea de rugăciune.
Jertfe şi arderi au să-Mi dea,
Pe-altarul Meu, în Casa Mea.
Aceste jertfe, pregătite
De către ei, vor fi primite.
Atunci, Casei i se va spune
Drept Casă pentru rugăciune
A tuturor neamurilor
Şi-a tuturor popoarelor.”
8 Aşa vorbeşte Dumnezeu
Care îi strânge, tot mereu,
Pe cei care s-au risipit
Şi din Israel au ieşit:
„Voi strânge şi alte popoare
Şi neamuri care sunt sub soare,
Pe lângă cei ce i-am chemat
Şi cari, acum, i-am alungat.”
9 „Veniţi voi, fiarelor, cu toate,
În câmpuri sau păduri, aflate!
Degrabă să vă adunaţi!
Veniţi! Veniţi ca să mâncaţi!
10 Sunt orbi cei care îl păzesc.
Pricepere nu dovedesc.
Câini muţi sunt ei şi aiurează.
Stau tolăniţi şi dormitează.
11 Totuşi, sunt nişte câini în care
Zace o lăcomie mare
Şi nu se satură nicicând.
Nişte păstori, lângă oi, stând,
Sunt ei, însă sunt dovediţi
Că de pricepere-s lipsiţi.
De drum, îşi vede fiecare
Şi de folosul ce îl are.
12 „Veniţi” – zic ei – „vom căuta
Vin mult şi ne vom îmbăta,
Căci vom găsi băuturi cari
Ameţitoare sunt şi tari!
Mâine, aşa precum ne place,
La fel ca astăzi noi vom face,
Ba – dacă vrem – vom căuta
Ca şi mai rău a ne purta!”