1 „Duhul Domnului Dumnezeu
E peste Mine, tot mereu,
Căci El M-a uns, ca să Mă duc
În lume, bune veşti s-aduc
Celor sărmani şi chinuiţi,
Celor ce sunt nenorociţi.
Domnul, atunci când M-a trimis
Să vin pe-acest pământ, Mi-a zis
Să-l vindec pe acela care
O inimă zdrobită are,
Să dau de veste robilor
Că-i ceasul slobozirii lor
Şi să dau izbăvire-apoi
Celor ce sunt prinşi de război.
2 Vestesc sosirea anului
Al îndurării Domnului.
Vestesc o zi de răzbunare
A Dumnezeului pe care
Noi Îl avem. Cei întristaţi,
Acuma, fi-vor mângâiaţi.
3 Vin şi aduc celor pe care,
Drept întristaţi Sionu-i are,
Cununa cea împărătească,
Cu care să-şi împodobească
Ale lor capete plecate
Cari cu cenuşe-s presărate.
Ei n-au să plângă, pe vecie.
Un untdelemn de bucurie,
În locul plânsului le dau
Şi-a lor tristeţe am s-o iau.
În locul duhului mâhnit,
Un strai de laudă-au primit,
Ca „terebinţi”, pe-ntinsul firii,
Să fie, „ai neprihănirii”
Şi-apoi „un sad al Domnului,
Spre a sluji spre slava Lui”.
4 „Ei au ca să zidească, iară,
Vechile dărmături din ţară,
Căci năruirile uitate
Vor fi, atunci, iar ridicate
Şi astfel fi-vor înnoite
Cetăţile ce-s pustiite
Cari părăsite au rămas,
Din neam în neam, până-n ăst ceas.
5 Străinii vor veni la voi,
Să pască turmele apoi;
De-asemenea, feciorii lor
Vor fi plugari pe-al vost ogor;
La vie, o să-i folosiţi,
6 În timp ce voi veţi fi numiţi
Drept preoţi ai lui Dumnezeu,
Căci o să Îl slujiţi, mereu.
A neamurilor bogăţie,
Numai la voi, are să vie,
Iar cu a lor fală, apoi,
Aveţi ca să vă făliţi voi.
7 Ocara le va fi luată
Şi-n locul ei le va fi dată
Cinste-ndoită. Au să fie
Cuprinşi de mare veselie,
Căci stăpânesc în a lor ţară.
A lor ruşine o să piară,
Parte având de bucurie
Care va ţine pe vecie,
8 Căci Eu sunt Domnul. Eu păzesc,
Mereu, dreptatea şi-o iubesc.
Urăsc apoi, nelegiuirea
Şi tot la fel urăsc răpirea.
Eu, cu credincioşie, iată,
Am să le dau a lor răsplată,
Pentru că Eu am să închei,
Un legământ veşnic cu ei.
9 Sămânţa lor va fi ştiută
Şi-n toată lumea, cunoscută.
Toţi cei care o vor vedea
Vor şti de-ndat’, precum că ea
E o sămânţă minunată,
De Domnul binecuvântată.”
10 În al Meu Domn, Mă bucur Eu
Şi vesel sunt, în Dumnezeu,
Căci Mi-a dat haina mântuirii,
Mi-a dat mantaua izbăvirii.
Cu o cunună-mpărătească,
El a voit să Mă gătească,
Precum este un mire-n casă,
Sau precum este o mireasă
Care de nuntă-i pregătită,
Cu ale ei scule gătită.
11 Cum bulgării pământului
Dau naştere lăstarului
Şi precum a grădinii faţă
Semănăturilor dă viaţă,
La fel va face, peste fire,
Ca să răsară mântuire
Precum şi laudă, mereu,
Al nostru Domn şi Dumnezeu.”