1 „Ceea ce-a fost de la-nceput,
Ce-am auzit, ce am văzut
Cu ochii noştri, ce-am privit,
Ceea ce noi am pipăit
Cu mâinile şi avem ştire
De lucrurile cu privire
La viaţă – la al ei Cuvânt; –
2 Căci viaţa – daru-acesta sfânt –
Acuma, fost-a arătată,
Iar noi, care-am văzut-o, iată
Că despre ea, mărturisim
Şi, tuturora, vă vestim
De viaţa veşnică, aflată,
La Tatăl – nouă – arătată;
3 Deci ce-am văzut şi-am auzit,
Şi vouă v-am împărtăşit,
Ca astfel, să puteţi şi voi
În părtăşie-a fi, cu noi.
Toată această părtăşie,
Cu Tatăl, trebuie să fie
Şi cu al Său Fiu – cum am spus –
Cu Domnul nost’, Hristos Iisus.
4 Şi-acum, vă scriem, ca să fie,
Deplină-a voastră bucurie.
5 Vestea pe care-am auzit-o,
Chiar de la El am dobândit-o
Şi, grabnic, iată că venim,
Ca să vă propovăduim
Cu drag, şi vouă, astă veste,
Căci Dumnezeu, lumină, este,
Iar întunericul mişel,
N-a fost, şi nu se află-n El.
6 Umblând în beznă, tot mereu,
Spunând că noi – cu Dumnezeu –
În părtăşie ne găsim,
E o dovadă că minţim.
7 Dacă umblăm însă-n lumină –
Căci El, lumină, e, deplină –
Avem cu toţii, părtăşie,
Unii cu alţii şi, se ştie,
Că sângele ce l-a vărsat
Hristos – al Său Fiu – ne-a spălat
De ale noastre mari păcate,
Care, astfel, au fost iertate.
8 De zicem că n-avem păcat,
Ne înşelăm, neîncetat,
Şi are să se vadă-apoi,
Că, adevăr, nu e, în noi.
9 Dar dacă ne mărturisim
Păcatele, o să găsim
Că Domnul este credincios
Şi-o să ne ierte, ne-ndoios,
Greşelile; a noastră fire –
De orişice nelegiuire –
Are să fie curăţată
Şi astfel, ea va fi curată.
10 Atunci când zicem, negreşit,
Că noi nu am păcătuit,
Îl facem mincinos, pe El.
Dacă vorbim în acest fel,
Al Său Cuvânt – să ştiţi şi voi –
Că nu sălăşluieşte-n noi.”