1 „Acum, şi voi aţi observat,
Ce dragoste ne-a arătat
Tatăl, când ne-a îngăduit,
Copii ai Săi, de ne-am numit.
Şi chiar suntem copiii Lui.
Suntem copiii Domnului,
Chiar dacă lumea nu ne şie.
Cum ar putea, altfel, să fie?
Că nici pe El – cum am văzut
Noi toţi – ea nu L-a cunoscut.
2 Deci prea iubiţilor, zic eu,
Că suntem ai lui Dumnezeu
Copii, acum. Iar ce-o să fie,
În vremile ce au să vie,
Nu ştim, căci nu s-a arătat.
Dar ştim – şi sunt încredinţat –
Că şi noi o să fim la fel –
Asemeni Lui – când vine El.
Aşa va fi, nu-i o poveste:
Îl vom vedea aşa cum este.
3 Acel care-a nădăjduit
Astfel în El, s-a curăţit,
Precum curat este şi El.
4 Oricine-ar fi omul acel –
Dacă păcate-a săvârşit –
Şi făr’delegi a făptuit;
Căci şi păcatul – se-nţelege –
Că este tot fărădelege.
5 Şi ştiţi că El S-a arătat
Să ia păcatele. Păcat,
În El, nicicând, nu se găseşte.
6 Aşadar, nu păcătuieşte
Acela cari rămâne-n El.
Însă, referitor la cel
Care, mereu, păcătuieşte,
Pot ca să spun, că dovedeşte
Că nicicând nu L-a cunoscut,
Şi-asemenea, nu L-a văzut.
7 Deci ascultaţi vorbele mele,
Şi nimenea să nu vă-nşele
Cu basme, copilaşilor!
Spun, spre ştiinţa tuturor,
Că omul care s-a vădit
A fi un om neprihănit,
În curăţie vieţuieşte,
Asemeni Celui care este,
De-a pururea, neprihănit.
8 Dar cel care-a păcătuit
Şi încă mai păcătuieşte,
Al diavolului se vădeşte,
Căci el, păcate – am văzut –
Că săvârşea de la-nceput,
Şi săvârşeşte, tot mereu.
Însă, Fiul lui Dumnezeu,
S-a arătat să nimicească
Astă lucrare diavolească.
9 Omul născut din Dumnezeu,
Nu va păcătui. Mereu,
Rămâne înlăuntrul lui
Sămânţa sfântă-a Domnului.
El n-are să păcătuiască,
Fiindcă fost-a să se nască
Din Dumnezeu. Astfel, îi ştim –
10 Putând să îi deosebim –
Pe toţi copiii Domnului,
De cei ce-s ai diavolului.
De-aceea, să se ştie bine,
Lucrul acesta: orişicine,
În curăţie, nu trăieşte –
Şi nici cel care nu-l iubeşte
Pe al său frate – vă spun eu,
Că nu e de la Dumnezeu.
11 Fiindcă ce aţi auzit
De la-nceput că s-a vestit,
Cere – aşa cum bine ştim –
Ca toţi, mereu, să ne iubim,
Unii pe alţii, nu precum
12 Cain a făcut, pe-al vieţii drum;
Căci el era de la cel rău,
Şi l-a ucis pe frate’ său.
Dar pentru ce l-a osândit
Şi l-a ucis? S-a dovedit
Că, rele fapte, el făcea,
În timp ce frate’ său avea
Doar faptele neprihănite,
Care-i erau nesuferite.
13 Deci fraţilor, nu vă miraţi
Atuncea când o să aflaţi
Că vă urăşte lumea. Iată,
14 Noi am trecut din moarte-odată,
La viaţă, pentru că noi ştim,
Pe-ai noştri fraţi, să îi iubim.
Acela care nu-l iubeşte
Pe frate’ său, se osândeşte
La moarte şi rămâne-n ea.
15 Cel care, ură, va avea,
Pentru-al său frate, e vădit,
Că ucigaş e dovedit.
Un ucigaş n-are – ştiţi bine –
O viaţă veşnică, în sine.
16 Noi, fraţilor, am cunoscut
Dragostea Lui, căci am văzut
Că Şi-a dat viaţa, pentru noi.
Iar noi, la rândul nost’ apoi,
Va trebui – să nu uitaţi! –
Să ne dăm viaţa, pentru fraţi.
17 Acela cari, în lume, are
O bogăţie foarte mare –
Şi-l vede pe fratele său,
Că-i în nevoie şi-i e rău –
Iar inima şi-o va închide,
Fără ca, mâna, a-i întinde,
Cum va rămâne – întreb eu –
În dragostea lui Dumnezeu?
18 De-aceea, copilaşilor,
Îndemnul meu, dat tuturor,
Este ca voi să vă iubiţi,
În adevăr, cum bine ştiţi,
Cu fapta – precum se cuvine –
Şi nu prin vorbe doar, de bine.
19 În felul-acesta, dovedim,
Că noi, din adevăr, venim,
Iar inimile ne vom şti,
Astfel, a ni le linişti,
În faţa Lui, de câte ori
20 Simţim, în inimă, fiori
Care ne osândesc; căci El –
Deci Dumnezeu – este Acel
Care se află mult mai mare,
Decât ni-e inima, şi care
Cunoaşte, lucrurile toate.
21 Deci preaiubiţilor, se poate – Dacă nu sunteţi osândiţi,
În inimă – să vă simţiţi,
Cu îndrăzneală, tot mereu,
Faţă de Domnul Dumnezeu.
22 Tot ce vom cere noi atunci –
Căci ţinem ale Lui porunci,
Făcând ceea ce-i place Lui –
Primim, din mâna Domnului.
23 Şi iată ce a poruncit:
Să credem dar, necontenit,
În Numele Fiului Lui,
Iisus Hristos, şi-asemeni Lui,
Să ne iubim – cum a lăsat –
Unii pe alţii, ne-ncetat.
24 Cel cari, porunca, Îi păzeşte,
În Dumnezeu se regăseşte,
Iar Domnul va rămâne-n el.
Cunoaştem că, în acest fel,
El e în noi, prin Duhul dat,
Duh care-i de la El plecat.”