1 „De viaţă, eu sunt dezgustat.
Iată că astăzi, glas am dat
Plângerii mele şi vorbesc
Cu-amărăciunea ce-o simţesc.
2 De-aceea-I spun lui Dumnezeu:
„Nu-Ţi osândi robul, mereu!
Arată-mi ce n-am făcut bine,
Încât acum Te cerţi cu mine!
3 Îţi place să mă chinuieşti?
Sau poate că dispreţuieşti
Făpturile mâinilor Tale,
Pentru că ai găsit cu cale
Ca bunătatea Ta cerească,
Peste cei răi, să strălucească?
4 De carne oare-s ochii Tăi?
Vezi ca şi omul, cu ai săi?
5 Oare zilele Domnului
Sunt ca zilele omului?
Iar anii Tăi ca ai lui sânt,
6 Încât îmi cauţi, pe pământ,
Păcatul ce l-am săvârşit,
Să-l cercetezi? Dar n-am greşit,
7 Şi ştii că sunt nevinovat
Şi că nu pot să fiu scăpat
Din a Ta mână. Bine ştiu
8 Că m-ai făcut un suflet viu;
Că mâinile-Ţi m-au modelat
În întregime – chip mi-ai dat…
Şi-acuma, Tu mă nimiceşti!
9 Dar oare, nu Îţi aminteşti
Căci precum lutul m-ai lucrat?
Acum, de ce Te-ai mâniat
Şi vrei ca să mă faci ţărână?
10 Nu m-a muls, oare, a Ta mână,
Ca laptele? M-ai închegat
Ca brânza şi m-ai îmbrăcat,
11 Când strai din carne mi-ai făcut,
În piele prins, şi l-ai ţesut
Cu oase; vinele-au fost aţa.
12 Mi-ai dat bunăvoinţă. Viaţa,
Prin grija Ta, mi-a fost păstrată.
13 Ce-ai urmărit, acuma ştiu! Iată
Ce gând, în inimă, aveai
Şi ce anume Tu doreai:
14 Voiai ca să mă urmăreşti
Şi, grabnic, să mă pedepseşti.
15 Vai mie, de sunt vinovat!
Chiar dacă sunt nevinovat,
De îndrăzneală sunt lipsit
Să-mi ridic capul, căci hrănit
Sunt cu ruşine, înglodat
16 În făr’de legi. De-am ridicat
Capul, cumva, mă urmăreşti
Precum un leu şi mă loveşti
Cu lucruri de mirat. Ai pus
17 Noi martori, care i-ai adus
În contra mea. Tu Îţi sporeşti
Mânia şi mă năpădeşti
Cu valuri de nenorocire.
Nu pot scăpa de-a Ta privire!
18 Tu, din a mamei pântece,
M-ai scos afară. Pentru ce?
De-aş fi murit când m-am născut!
Al Tău ochi nu m-ar fi văzut;
19 Eram precum cei ce nu sânt:
Din pântece, drept în mormânt
20 Aş fi trecut! Nu sunt puţine
Zilele mele? Greu îmi vine
Ca să răsuflu! Rău îmi face!
Să plece şi să îmi dea pace!
Aş vrea ca să mă odihnesc.
21 Mai înainte să pornesc,
Aş vrea să mai respir puţin
Şi-apoi să plec, să nu mai vin,
22 Să plec spre ţara umbrei morţii.
Voi trece peste pragul porţii,
În ţara cea de beznă plină,
Unde-ntunericu-i lumină!”