1 Bildad, din Şuah, a urmat
La rând şi-a zis: „Te-am ascultat
Şi-acum, ascultă ce-ţi spun eu:
Îi aparţin lui Dumnezeu,
Groaza şi-asemenea puterea.
2 El doar Îşi împlineşte vrerea,
Făcând ca pacea să domnească
Peste întinderea cerească.
3 Se află, oare, cineva
Să-I numere oastea, cumva?
Şi peste cine nu răsare,
Când se aprinde-ntreaga zare,
În zori, a Domnului lumină?
4 Poate fi omul fără vină,
‘Naintea Domnului? Curat,
Poate fi cel ce s-a-ntrupat
Dintr-o femeie muritoare?
5 Nici luna nu-i strălucitoare,
Nici stelele nu sunt curate.
În Faţa Sa, toate-s pătate.
6 Atuncea, mai puţin cu-atât
Omul – biet vierme amărât –
Cu al său fiu – tot muritor
Şi-asemeni lui, un viermişor –
Curat nu are ca să fie,
Azi, sau în vremea ce-o să vie!”