1 Din nou, Elihu a luat
Cuvântul şi-a continuat:
2 „Voi, înţelepţi, mă ascultaţi!
Iar voi, aminte, să luaţi –
Voi care pricepuţi vă ştiţi –
Căci vreau să îmi deosebiţi,
3 Să-mi înţelegeţi vorbele,
La fel precum bucatele,
De-al gurii cer vor fi gustate.
4 Vreau să vorbesc doar cu dreptate
Şi aş mai vrea să căutăm
Ce este drept şi să luăm
Ce este bun doar, între noi.
Deci iată ce-a zis Iov, iar voi
De bună seamă-aţi auzit:
5 „Nimic rău nu am făptuit
Şi sunt complet nevinovat!
Dar Domnul, însă, nu mi-a dat
6 Dreptate. Trec drept păcătos
Şi drept un mare mincinos.
De grele răni, eu sunt pătat,
Deşi nu am nici un păcat.”
7 Este vreun om, asemenea
Lui Iov, care să poată bea
Batjocura, cum apă bei,
8 Şi care merge cu acei
Oameni ce sunt nelegiuiţi,
Mână în mână, strâns uniţi?
9 A zis: „Nu este treabă bună –
Nici un folos nu-i – să îşi pună
Omul, plăcerea-n Dumnezeu.”
10 Vă rog acuma, glasul meu –
Voi care pricepuţi sunteţi –
Să-l ascultaţi şi de puteţi,
Vreau bine a mă înţelege!
Departe-i de fărădelege
Şi nedreptate Cel de Sus!
Aşadar – după cum am spus –
11 El răsplăteşte omului,
După măsura faptei lui!
12 Nu! Negreşit, El n-a putut,
În tot ceea ce a făcut,
Fărădelegi să săvârşească.
13 Cine L-a pus să cârmuiască
Pământul? Sau vreun împărat,
Lumea în grijă, I-a lăsat?
14 Dacă la El doar s-ar gândi,
Dacă-napoi Şi-ar dobândi
Şi Duhul şi a Lui suflare,
15 Atuncea vietatea care
Din carne este, va pieri.
Pricepeţi deci, că va muri
Orice vieţuitoare, până
La noi, cari suntem din ţărână.
16 De ai pricepere, ascultă!
Iar cu înţelepciune multă,
Să înţelegi vorbele mele
Şi ia învăţături din ele!
17 Acela care se vădeşte
Cum că dreptatea n-o iubeşte
Fiind al ei vrăjmaş, gândeşti
Că va domnii? Sau osândeşti
Tu, pe Cel Drept şi-Atot Puternic?
În faţa Lui, nu-i nimeni vrednic!
18 Şi domnitori şi împăraţi,
De El, la fel, toţi sunt trataţi:
„Nevrednici” şi „Nelegiuiţi”,
Deopotrivă sunt numiţi!
19 Nu cată faţa celor mari;
Deosebiri, între cei cari
Bogaţi sunt sau săraci, nu-ncap
‘Naintea Lui: la fel Îi plac;
Ale Lui mâini i-a modelat
Pe toţi şi-apoi, viaţă le-a dat.
20 Toţi, într-o clipă, vor muri.
La miezul nopţii va pieri
Chiar un întreg popor. Cel tare
Moare şi el, deşi nu are,
Amestec, mâna omului;
21 Căci Dumnezeu, din cerul Lui,
Vede purtarea tuturor,
Pasul oricărui muritor.
22 Nelegiuiţii nu au unde,
De Dumnezeu, a se ascunde.
În beznă sau în noaptea sumbră
Întinsă peste-a morţii umbră,
De sunt pitiţi, El îi zăreşte.
23 Puţin timp, Lui îi trebuieşte
Pentru-al chema la judecată
24 Pe om. De-asemenea, de-odată
Fără a face cercetare,
El îl zdrobeşte pe cel mare
Şi pune pe-altu-n locul său,
25 Căci ştie tot ce-a făcut rău.
Tot ceea ce a făptuit,
Domnul, din ceruri, a zărit;
El îi răstoarnă, îi zdrobeşte
26 Şi-n faţa tuturor, loveşte,
27 Pe cei mari cari s-au abătut
De pe-al Lui drum. Ei au făcut
28 Să urce al săracului,
Glas, înaintea Domnului –
Atenţia I-au îndreptat
Spre cel nenorocit, aflat
29 În strâmtorare. Când dă pace,
Cine şi ce-ar mai putea face
S-o tulbure? De Îşi ascunde
El Faţa, cine va pătrunde
Până la El, spre a-L vedea?
Puterea Lui e-asemenea
De-I stă în faţă un popor
Sau doar un singur muritor.
30 El nu-Şi voieşte, stăpânit –
Poporul – de-un nelegiuit,
Ca nu cumva cel rău să fie,
Pentru popor, o cursă vie;
31 Căci n-a zis către Dumnezeu:
„M-ai pedepsit, dar de-acum eu
Nu am să mai păcătuiesc.
32 Arată-mi dar, unde greşesc,
Să văd – nu ca în alte dăţi –
Şi nu voi face nedreptăţi.”
33 Vreau să-ţi cunosc, părerea, eu.
Oare va face Dumnezeu
Dreptate? Cred că înţelegi
Că tu lepezi, şi tu alegi!
Spune ce ştii, hai, spune tot!
34 Toţi înţelepţii, eu socot
Cum că dreptate au să-mi dea,
Împărtăşind părerea mea:
35 „Fără pricepere vorbeşte –
Acuma – Iov. Lui îi lipseşte,
Din vorbe, dreapta judecată.
36 Să fie dar, continuată
Proba la care e supus,
Căci prin tot ceea ce a spus,
Cu cei răi s-a asemănat
37 Şi-n plus şi-a mai adăugat
Păcate noi – acum făcute –
Lângă greşelile avute.
Bătând din palme, îşi sporeşte
Cuvintele ce le rosteşte
În contra Domnului şi nici
Nu-i pasă că suntem aici!”