1 Apoi, Domnu-a continuat:
2 „Acuma eşti încredinţat
Iov, tu acel care-ndrăzneşti
În contra Mea ca să vorbeşti?
Tu cari pe Domnul L-ai mustrat,
Mai ai cumva răspuns de dat?!”
3 Iar Iov, de glasul Lui pătruns,
Plecându-şi ochii, a răspuns:
4 „Eu sunt prea mic! Ce să-Ţi răspund
Când trebuie să mă ascund?
Îmi pun mâna la gură. Tac!
Atât mi-a mai rămas să fac!
5 Căci prima dată am vorbit –
Nu mai răspund; am îndrăznit
Şi-a doua oară să vorbesc –
N-am ce să mai adăugesc.”
6 Domnul, lui Iov, i-a zis apoi,
Din mijloc de furtuni şi ploi:
7 „Ridică-ţi Iov, al tău obraz!
Încinge-te ca un viteaz
Şi-apoi în faţa Mea să stai,
Să te întreb, iar tu să-Mi dai
8 Învăţătură. Tu voieşti,
Dreptatea Mea, s-o nimiceşti?
Osândă, vrei să Îmi dai Mie,
Ca să îţi scoţi dreptate, ţie?
9 Ai tu un braţ ca şi al Meu
Şi glas de tunet, cum am Eu?
10 Te-mpodobeşte cu mărire,
Cu slavă şi cu strălucire!
11 Valul mâniei să ţi-l laşi
Să-i spulbere pe cei trufaşi.
12 Smereşte-i doar cu o privire!
Zdrobeşte-i pe cei răi din fire!
13 Furios, ridică a ta mână
Şi-apoi ascunde-i în ţărână!
Să-i înveleşti, celui nemernic,
Faţa, cu-n văl de întuneric!
14 Când toate-ai să le împlineşti,
Vei dovedi că vrednic eşti
Şi-atunci Eu voi găsi cu cale
S-aduc laude, feţei tale.
15 Hipopotamul, l-ai privit?
Şi pe acela l-am zidit,
Asemeni ţie; el mănâncă
Iarbă, ca boul, dar de stâncă
16 Sunt coapsele lui, căci e tare,
Şi-n muşchii pântecului are
Multă putere risipită.
17 Coada-şi îndoaie-ntr-o clipită
Deşi ea e la fel de tare,
Ca cedrul. El, în coapse, are
Vinele toate-ntreţesute.
18 Oasele lui parcă-s făcute
Din ţevi de-aramă. Mădulare,
Din drugi de fier parcă, el are.
19 Din tot ce Domnul a zidit,
Mai mare-i el. I-a dăruit
Drept suliţă, nişte dinţi mari,
Puternici şi solizii cu cari
20 Se apără. El îşi găseşte
Hrana în munţi, unde-ntâlneşte
Fiarele câmpului, pe toate.
21 Sub lotus doarme, de socoate,
În mijlocul mlaştinilor,
Sau printre trestiile lor.
22 Desiş de lotuşi îl umbresc,
Sălcii de râu se unduiesc
23 În jurul lui. Dacă cumva,
Din matcă va ieşi cândva
Râul, el nu va fi speriat –
Nu va fugi. Dacă vreodat’,
Iordanul va fi repezit
Spre-al său gâtlej, el liniştit
Are să stea. Tu te gândeşti
24 Că îl poţi prinde, de-l loveşti
În faţă? Gândul să-ţi alungi,
Că ai puterea să-i străpungi –
Cu lanţurile tale care
Sunt slabe – nasul lui cel tare!”