1 Bildad, din Şuah, a luat
Cuvântul: „Noi te-am ascultat!
2 Dar până când ai să vorbeşti,
Astfel? Oare, nu te gândeşti
Că vorbele-ţi rostite sânt
Precum e un puternic vânt?
3 Pe cel drept îl răstoarnă, oare,
Domnul? Sau El o să doboare
4 Dreptatea? De-au păcătuit
Ai tăi copii, i-a pedepsit
Dându-i pe a păcatului
Mână, dacă-mpotriva Lui
Greşit-au. Iată sfatul meu:
5 Dacă alergi la Dumnezeu –
Fiind curat, neprihănit –
Şi-L rogi, atuncea, negreşit,
6 El va veghea asupra ta,
Şi iarăşi îţi vei căpăta
A locuinţei fericire.
7 Astfel, vechea ta propăşire,
Cu mult mai mică va să fie,
Decât acea care-o să vie.”
8 „Ştiţi ce anume au făcut
Acei din neamul ce-a trecut:
Priveşte a părinţilor
Păţanii! Din greşeala lor,
Să învăţăm, să nu greşim
9 Şi noi, căci prea puţine ştim!
De ieri, ne-aflăm pe-acest pământ,
Iar ale noastre zile sânt
10 O umbră. Ei au să te-nveţe –
Din inimă-ţi vor da poveţe –
11 Spunând aşa: „Papura, oare,
Va creşte, dacă baltă n-are?
Trestia iese la iveală,
Dacă nu are umezeală?
12 Verde fiind şi netăiată,
Mai repede va fi uscată
Decât cum alte ierburi sânt.
13 La fel, cu cei de pe pământ –
Care, de Domnul, au uitat –
Se-ntâmplă, cum s-a întâmplat
Cu iarba. Cel nelegiuit,
De Dumnezeu, e pedepsit.
Nădejdea îi e nimicită.
14 Încrederea îi e zdrobită
Şi-o pânză de păianjen are,
Drept sprijin. El nu este tare:
15 Pe casa lui e bizuit,
Dar adăpost nu a găsit
În ea, căci de necazul vine,
‘Geaba de-ai ei pereţi, se ţine!
16 Când soarele îi dăruieşte
A sa lumină, înverzeşte
Şi ramurile şi le-ntinde
Ca astfel să poată cuprinde,
Cu umbra-i, toată-a sa grădină.
17 Îşi vâră a lui rădăcină,
Prin pietre şi-adânc se afundă,
Până la ziduri să pătrundă.
18 Dar rădăcinile lui, lungi,
Nu îl ajută: dacă-l smulgi
Din locu-n care a crescut,
„Nu ştiu să te fi cunoscut” –
Va zice locu-acel – „vreodat’!”
Şi-astfel, de el, s-a lepădat.
19 Aşa-s şi desfătările
Ieşite din cărările
Zilelor lui. El a pierit,
Iar din pământ au răsărit,
În urmă, alţii, după el.
20 Dar Dumnezeu este Acel
Care, pe cel neprihănit,
Nu l-a lăsat neocrotit,
Iar pe cei răi i-a lepădat.
21 Ba mai mult! Bucurii i-a dat
Neprihănitului; se ştie
Că strigăte de veselie,
În gura lui, apoi, a pus.
22 Aminte ia, la ce ţi-am spus!
Vrăjmaşii tăi vor fi stârpiţi
Şi de ruşine-acoperiţi!
Ale lor corturi au să piară
Şi-ai lor urmaşi au să dispară!”