1 Când al lui Israel popor
N-a mai avut conducător –
Pentru că Iosua murise –
La Domnul, el s-a dus şi zise:
„Doamne, pe cine, dintre noi,
Ai să-l alegi să meargă-apoi,
În ţara Canaaniţilor,
Să lupte cu acel popor?”
2 Domnul răspunse: „Iuda, vreau
Ca să se ducă. Iată, dau
Această ţara minunată,
În mâna lui.” Atunci, pe dată,
3 Iuda, la Simeon, s-a dus
Şi-aste cuvinte i le-a spus:
„Frate, eu am venit la tine,
Ca să te chem, să vii cu mine,
În ţara ‘ceea minunată
Care, prin sorţi, îmi este dată.
Hai, împreună să luptăm,
Pe Canaaniţi, să-i alungăm,
Iar când sfârşi-vom tot, cu bine,
Am să mă duc şi eu, cu tine,
În ţara ce-o vei fi primit,
După cum sorţii ţi-au ieşit.”
Ei împreună au plecat,
Căci Simeon l-a ascultat.
4 Iuda, în ţară, s-a suit,
Iar Dumnezeu i-a dăruit
În mâna lui, pe Canaaniţi
Şi-asemenea pe Fereziţi.
Şi zece mii de inşi apoi,
Au fost ucişi, în ăst război,
În locul care e chemat
Bezec. Acolo, l-au aflat
5 Pe-acela care e numit
Bezec-Adoni. Au pornit,
Lupta-mpotriva lui, de-ndată,
Şi au bătut suflarea toată
A neamului de Canaaniţi
Şi-a neamului de Fereziţi.
6 Bezec-Adoni a fugit,
Dar cei doi fraţi l-au urmărit,
L-au prins şi-au pus a-i fi tăiate
Doar degetele mari, aflate
La mâini, precum şi la picioare.
7 El zise-atunci: „Iată, sub soare,
Sunt şaptezeci de împăraţi.
Aceştia fost-au adunaţi
Sub masa mea şi îşi strângeau
Hrana, de-acolo. Toţi erau,
Cu degetele mari, tăiate;
Însă li s-a făcut dreptate,
Pentru că după cum văd eu,
Îmi răsplăteşte Dumnezeu,
Căci îi plăteşte omului
După măsura faptei lui.
Bezec-Adoni-a fost luat
Şi la Ierusalim mutat.
Acolo, el a vieţuit
Şi-apoi, în urmă, a pierit.
8 Fiii lui Iuda se-adunară
Şi spre Ierusalim plecară.
În urma luptei ce s-a dat,
Ierusalimul l-au luat.
Cu sabia, ei i-au lovit
Pe cei pe care i-au găsit
Aflaţi, atunci, în acel loc
Şi-apoi i-au pus, cetăţii, foc.
9 Fiii lui Iuda, mai apoi,
Cu Canaaniţi-au dus război:
Cu cei care au locuit
Pe munte, ori au stăpânit
Câmpia şi ţinutul care
La miazăzi, se pierde-n zare.
10 Iuda, război, a mai purtat,
Cu cei cari, la Hebron, au stat –
Drept Chiriat-Arba ştiut,
A fost Hebronul la-nceput.
El îl bătuse pe Şeşai,
Pe Ahiman şi pe Talmai.
11 Apoi, contra Debirului,
Pornit-a el, cu oastea lui –
Drept Chiriat-Sefer ştiut,
A fost Debirul la-nceput.
12 Cetei care l-a însoţit,
Caleb, în ăst fel, i-a vorbit,
‘Nainte de-a pleca la drum:
„Iată ce-am hotărât acum:
„Pe Acsa – deci pe fiica mea –
Ca şi soţie-o va avea
Cel care intră în cetate –
În Chiriat-Sefer – şi bate
Cetatea şi o ia apoi.
Acum dar, haideţi la război!
13 Caleb, mai mulţi fraţi, a avut.
Cel cari la urmă s-a născut,
A fost Chenaz. Apoi şi el
L-a avut, fiu, pe Otniel.
În luptele care-au fost date,
El a pus mâna pe cetate
Şi-astfel Caleb a trebuit –
Aşa cum a făgăduit
La început – vorba să-şi ţie
Şi să îi deie, de soţie,
Pe fiica lui. Acsa, astfel,
Soaţă i-a fost, lui Otniel.
14 Când mers-a la al ei bărbat,
Acsa, să ceară, la-ndemnat,
De la Caleb, un mic ogor,
Spre a avea pământul lor.
Caleb le-a dat pământu-acel.
15 Acsa, apoi, s-a dus la el,
Iar tatăl ei a întrebat:
„Ce vrei? De ce m-ai căutat?”
Ea s-a dat jos de pe măgar,
Şi-i zise astfel: „Fă-mi un dar,
Pentru că, iată, ne-ndoios,
Pământul meu e secetos.”
Caleb, atunci, i-a dăruit
Izvoarele ce s-au găsit
În părţile cele de sus
Şi totodată, i-a mai spus
Că îi mai dă – neîndoios –
Izvoarele care sunt jos.
16 Socrul pe care îl avea
Moise, Chenit se dovedea.
Fiii acestuia veniră
Şi cu-ai lui Iuda se suiră
Din a Finicilor cetate,
Şi-au mers înspre-o pustietate,
La miazăzi de-Arad aflată,
Pustie ce fusese dată,
Lui Iuda. Ei au poposit
Acolo, şi au locuit
În mijlocul poporului.
17 Cu Simeon – fratele lui –
Iuda, la luptă, a pornit
Şi astfel, el i-a izgonit
Pe Canaaniţii din Ţefat.
În urma luptei ce s-a dat,
Cetatea fost-a nimicită
Şi „Horma” ea a fost numită.
(Numele „Horma”-n tălmăcire,
Este tradus prin Nimicire)
18 Prin luptele pe cari le-a dus,
Iuda, pe Gaza, a mai pus
Mâna, şi pe al ei ţinut;
În stăpânire-a mai avut –
Pân’ la sfârşit – şi Ascalonul
Cu-al său ţinut, şi-apoi Ecronul
Pe cari l-a stăpânit, la fel,
Cu tot ce a ţinut de el.
19 Domnul, pe Iuda, l-a-nsoţit
Şi astfel el a reuşit,
Pe toţi, să poată să-i înfrunte,
Şi a ajuns stăpân, pe munte.
Un lucru nu a izbutit:
Acela de-a fi izgonit
Locuitorii cari erau
În jurul lui şi-n câmp şedeau,
Pentru că ei, piept, i-au ţinut,
Căci, din fier – care – au avut.
20 Aşa cum Moise a dorit,
Caleb, Hebronul, l-a primit.
Caleb, în urmă, i-a bătut
Pe cei trei fii ce i-a avut
Anac, acolo, după care
I-a izgonit peste hotare.
21 Fiii lui Beniamin, apoi,
Pornit-au şi ei, un război,
Cu Iebusiţii. Mulţi erau
Şi la Ierusalim şedeau.
Pe-aceştia nu i-au izgonit,
Iar astfel ei au locuit
Cu Beniamin – după cum ştim –
De-atuncea, la Ierusalim.
Chiar azi, acolo se găsesc
Şi împreună locuiesc.
22 Casa lui Iosif a pornit
O luptă şi a cucerit
Betelul şi ţinutul lui,
Cu ajutorul Domnului.
23 Casa lui Iosif, negreşit,
Întâi, Betelu-a iscodit.
Betelul, de la început,
Drept Luz fusese cunoscut.
24 Un om, străjerii au zărit,
Cari din cetate a ieşit.
Mâna au pus pe el de-ndat’,
L-au prins şi-apoi l-au întrebat:
„Arată-ne acum, pe unde,
Se poate, mai uşor, pătrunde?
Cetatea, vrem să o luăm
Şi milă, o să-ţi arătăm!”
25 El s-a-nvoit să le arate
Un loc, să intre în cetate.
Prin locul astfel cunoscut,
Ei au intrat şi au trecut
Cetatea cu oamenii ei,
Prin ascuţişul sabiei.
Un singur om a fost cruţat:
Acela cari le-a arătat
Locul. El şi familia lui
Au vieţuit măcelului,
Iar când războiul s-a sfârşit,
Să plece li s-a-ngăduit.
26 Omul acela a plecat
Şi cu ai săi, s-a aşezat
În ţara neamului Hetit,
Unde-o cetate a zidit.
Acesteia, nume, i-au dat
Şi Luz, cetatea s-a chemat,
Iar al ei nume se vădeşte
Că până astăzi dăinuieşte.
27 Manase nu i-a izgonit –
Nici el – pe cei ce s-au găsit
În locul cari Bet-Şean se cheamă,
Nici din Tanac – de bună seamă –
Nici din Ibleam şi nici din Dor
Şi nici de primprejurul lor.
Cei ce-n Meghido s-au aflat,
Şi ei – de-asemeni – au scăpat,
Pentru că n-au fost izgoniţi;
La fel cei care, aciuiţi,
Erau în satele pe care
Meghido-n jurul său le are.
În ăst fel, neamul Canaanit,
Ca să rămână-a reuşit,
În ţară, în continuare.
28 Când s-a simţit destul de tare,
Israelul a reuşit,
Un bir, de a statornicit,
Asupra Canaaniţilor,
Dar nu i-a scos din ţara lor.
29 Nici Efraim n-a izgonit
Poporul de neam Canaanit
Care, în Ghezer, s-a aflat.
Pentru că-n pace l-a lăsat,
El a rămas – după cum ştim –
În mijlocul lui Efraim.
30 De-asemenea, nici Zabulon,
Pe cei ce fost-au în Chitron
Şi-n Nahalol, nu i-a gonit,
Şi astfel, neamul Canaanit,
Cu Zabulon, de-atunci, a stat,
Având, numai un bir, de dat.
31 Aşer, nici el, n-a izgonit
Pe cei care au locuit
În Aco, în Sidon şi-Ahlab.
S-a dovedit că este slab,
Şi nici pe cei ce-au locuit
La Helba, nu i-a izgonit,
Nici pe cei ce-n Afic erau,
Sau care în Aczib şedeau.
Cei ce-n Rehob erau aflaţi,
De-asemeni, n-au fost alungaţi,
32 Iar Aşeriţi-au locuit –
De-atunci – cu neamul Canaanit
Care, în ţară, s-a aflat
Şi-n veci nu l-a mai alungat.
33 Neftali a făcut la fel,
Căci nu i-a izgonit nici el,
Pe cei ce-n Bet-Şemeş erau
Şi nici pe cei ce locuiau
În Bet-Anat. El a sfârşit,
În urmă, de a locuit
Cu neamul Canaaniţilor
Şi a pus bir, asupra lor.
34 Fiii lui Dan au fost învinşi
De Amoriţi, şi-au fost împinşi
Cu oastea-n urmă, înapoi,
Încât n-au mai putut apoi,
Ca să pogoare şi să vie
Să se aşeze în câmpie.
35 În ăst fel, neamul Amorit
Ca să rămână-a izbutit,
La Har-Heres şi la Şalbim;
De-asemenea, îl mai găsim
La Aialon. El a scăpat,
Dar a avut, un bir, de dat,
Casei lui Iosif, care – greu –
A apăsat, pe el, mereu.
36 De la suişul cunoscut
Drept Acrabim, a început
Ţinutul Amoriţilor;
De-asemeni, alt hotar al lor
Pornea din Sela, şerpuit,
Şi sus pe culme a suit.