1 Când Iosua-n Sihem a stat,
Poporu-ntreg s-a adunat –
Cu-ai săi bătrâni, judecători,
Cu-ai oştilor conducători,
Precum şi cu aceia cari,
În Israel, erau mai mari –
În faţa lui şi-au ascultat
Poveţele care s-au dat.
2 Iosua zise: „Acum eu
Vă spun ce zice Dumnezeu:
„Din al părinţilor şirag,
Cel care s-a numit Terah –
Cari lui Avram îi e părinte
Şi lui Nahor – mai înainte,
În vremea veche-a locuit
Pe malul râului numit
Şi Eufrat. Acolo, ei
Slujit-au altor dumnezei.
3 De peste Râu, Eu l-am luat
Pe-Avram şi-n urmă, l-am purtat
Prin ţara Canaanului.
Am înmulţit sămânţa lui,
Când pe Isac Eu i l-am dat.
4 Isac, de Iacov, e urmat
Şi de Esau, în al său şir.
Apoi, în muntele Seir,
Eu, pe Esau, l-am aşezat
Şi-n stăpânire, i l-am dat,
În timp ce Iacov – cu ai lui –
Lua drumul Egiptului.
5 Pe Moise şi Aron apoi,
Eu i-am chemat. Pe amândoi,
Spre al Egiptului ţinut,
I-am îndreptat şi am făcut,
Prin ei, minuni, necontenit,
Cu care, ţara, am lovit.
În urmă, Eu l-am scos afară,
Pe Israel, din acea ţară.
6 Părinţii voştri au ieşit
Şi către mare au pornit.
Oştirea Egiptenilor –
Cu carele şi caii lor –
Pe-al vost’ popor, l-a urmărit,
Până când l-a înghesuit
La marea Roşie. Speriaţi –
7 Când s-au văzut înconjuraţi –
Părinţii voştri au strigat
La Domnul. Eu i-am ascultat
Şi-un întuneric, între voi
Şi Egipteni, am pus apoi.
Cu marea, i-am acoperit
Pe Egipteni, şi au pierit.
Cu ochii voştri aţi văzut
Minunile ce le-am făcut.
Apoi, o vreme a venit,
Când, prin pustiu, aţi rătăcit.
8 În urmă, pe al vost popor,
În ţara Amoriţilor,
L-am dus – dincolo de Iordan –
Aşa precum aveam în plan.
Cu Amoriţii v-aţi luptat,
Dar aţi văzut că i-am lăsat
În mâna voastră. I-aţi lovit,
Puternic, şi i-aţi nimicit.
În stăpânire aţi luat,
Pământul lor, în lung şi-n lat.
9 Balac – acela care-a stat,
Peste Moab, ca împărat,
Şi care-i fiul lui Ţipor –
O luptă, cu al vost’ popor,
A vrut să poarte. Astfel el,
Spre-a-l blestema pe Israel,
Pe Balaam – acela care,
Părinte, pe Peor, îl are –
Atunci, la sine, l-a chemat.
10 Eu, însă, nu l-am ascultat,
Pe Balaam, iar el, apoi,
V-a binecuvântat pe voi.
11 Peste Iordan, voi aţi trecut,
La Ierihon. Cum v-au văzut,
Locuitorii s-au unit
Şi-n contra voastră au pornit.
Atuncea, Eu, pe Amoriţi,
Pe Fereziţi şi Canaaniţi,
Cu tot neamul Hetiţilor,
Cu cel al Ghirgasiţilor,
Cu tot poporul Iebusit
Şi cu întreg neamul Hevit,
În mâna voastră i-am lăsat.
12 În faţa voastră au plecat
Viespile bondăreşti, pe care
Vi le-am trimis spre-ajutorare,
Iar împăraţii Amoriţi
Au fost, atuncea, izgoniţi.
N-au fost, de arcuri, alungaţi,
De sabia ce o purtaţi
La cingătoare, ci ştiţi bine
Că fost-au izgoniţi de Mine.
13 După acestea toate, iată,
V-am dat o ţară minunată.
Cetăţi pe cari nu le-aţi zidit,
Le-aveţi acum, de locuit.
Vii şi măslini – cu roada lor –
Are acum al vost’ popor.
Deşi nimic nu aţi sădit,
Totul, drept hrană, v-a slujit.”
14 „Acesta este sfatul meu:
Teamă s-aveţi, de Dumnezeu,
Slujindu-I cu credincioşie
Şi scumpătate, pe vecie.
Vă depărtaţi de toţi acei
Care erau drept dumnezei
Pentru ai voşti’ părinţi – la care
Ei au slujit, fără-ncetare,
Când dincolo de Râu erau,
Când – în Egipt – ei locuiau.
Pe-al vostru Domn şi Dumnezeu,
Voi toţi să Îl slujiţi, mereu.
15 Dar dacă astăzi nu găsiţi,
Cu cale, ca să Îl slujiţi
Pe Dumnezeu, alegeţi voi,
Pe cine veţi sluji apoi.
Slujiţi, atuncea, pe acei
Care erau, drept dumnezei,
Pentru părinţii voşti’ – la care,
Ei au slujit, fără-ncetare,
Când, peste Râu, au locuit.
Dacă găsiţi că-i potrivit,
Slujiţi la dumnezeii lor,
Sau la ai Amoriţilor.
Acum, referitor la mine,
Eu – şi-a mea casă – ne vom ţine,
Neîncetat, de Dumnezeu
Şi Lui o să-I slujim, mereu.”
16 Întreg poporul adunat
Atunci, acolo, a strigat:
„Află că nici nu ne gândim,
Pe Domnul, să Îl părăsim!
Departe-i acest gând, de noi!
Nu vom sluji pe alţi-apoi,
Căci nu dorim alţi dumnezei!
Nu vrem să ne-nchinăm la ei!
17 Căci iată, numai Dumnezeu
Este al nostru Domn, mereu.
În al Egiptului ţinut,
Minuni şi semne a făcut.
Dintr-o robie grea şi-amară,
Ne-a scos şi-apoi, ne-a dat o ţară.
Pe drumul ce l-am străbătut,
Printre popoare am trecut
Şi numai Domnul Dumnezeu
E Cel ce ne-a păzit, mereu.
18 Toate popoarele-ntâlnite,
De Domnul fost-au izgonite.
Apoi, poporul Amorit
Care în ţară-a locuit,
A fost, în urmă, alungat
Şi-n locul lui, ne-am aşezat.
Domnul e-al nostru Dumnezeu,
Şi Lui o să-I slujim mereu!”
19 Iosua a vorbit apoi:
„Nu-L veţi sluji, pe Domnul, voi,
Pentru că sfânt e Dumnezeu,
Şi e gelos. De-aceea, eu
Vă spun de-acuma, ca să ştiţi:
Nu veţi scăpa nepedepsiţi.
Fărădelegea săvârşită
Va primi plata cuvenită.
Aflaţi dar, că nici un păcat,
De Domnul, nu va fi iertat.
20 Atunci când o să-L părăsiţi –
Pe-alţi dumnezei să îi slujiţi –
El se va-ntoarce către voi
Şi vă va face rău apoi.
Dacă, de El, nu vă veţi ţine –
Chiar dacă-ntâi va făcut bine –
Puteţi încredinţaţi să fiţi,
Că veţi ajunge nimiciţi.”
21 „Nu!”– a răspuns poporu-apoi –
„Căci Domnului, vom sluji noi!”
22 Către poporul adunat,
Iosua zise-ngândurat:
„Vreau să fiu bine înţeles:
Voi înşivă, deci, aţi ales
Ca să-I slujiţi doar Domnului
Şi aţi ajuns martorii Lui
În contra voastră, în ăst fel!”
Atunci, întregul Israel
Răspunse: „Da! Suntem ai Lui!
Suntem martorii Domnului!”
23 Când auzi spusele lor,
Iosua-a zis către popor:
„Pe dumnezeii cei pe care
Poporu-n sânul său îi are –
Şi care sunt străini de el –
Afară-i scoateţi! În ăst fel,
Vă-ntoarceţi către Dumnezeu
Slujindu-I numai Lui, mereu.”
24 Poporu-atuncea a strigat:
„Noi vom sluji, neîncetat,
Pe-acest pământ, doar Domnului
Şi-o s-ascultăm de glasul Lui!”
25 Ei au sfârşit de cuvântat,
Iar Iosua a încheiat,
Apoi, cu ei, un legământ,
Pe al Sihemului pământ.
Acolo, el a dat atunci –
Pentru popor – legi şi porunci.
26 Tot ce a spus poporului,
În cartea legii Domnului,
Iosua-n urmă a-nsemnat.
Apoi, o piatră, a luat
Şi-a dus-o la stejarul care
La locul dat spre închinare
Lui Dumnezeu, este aflat.
27 Acolo, el a cuvântat:
„Această piatră aşezată
Aici, ca martoră-i aflată,
În contra noastră, negreşit,
Cum că noi toţi am auzit,
Cuvintele lui Dumnezeu.
Ea va fi martoră, mereu,
Aflată împotriva voastră –
Pusă aici, în ţara noastră –
Că voi veţi arăta, mereu,
Credinţă, doar lui Dumnezeu.”
28 Când Iosua a terminat
De împlinit totul, le-a dat
Drumul, să meargă fiecare
La moştenirea ce o are.
29 După ce lucrurile-aceste
S-au petrecut, fără de veste,
Bătrânul Iosua – cel care,
Pe Nun, ca şi părinte-l are –
Din astă lume, a pierit.
În ziua-n care a murit,
O sută zece ani făcuse,
De când, pe lume, se născuse.
El era robul Domnului.
30 Condus de-ntreg poporul lui,
A fost apoi înmormântat,
Pe un pământ ce i s-a dat,
Atunci când ţara s-a-mpărţit.
În locul care s-a numit
Timnat-Serah – loc ce-l găsim
În muntele lui Efraim –
Fusese Iosua-ngropat.
La miazănoapte e aflat
Locul, de-un munte din ţinut,
Care, drept Gaş, e cunoscut.
31 Iosua, drumul, şi-a-ncheiat,
Însă atât cât s-a aflat
În frunte, peste Israel –
Şi-apoi în urmă, după el,
Cât au trăit bătrânii care
L-au însoţit fără-ncetare
Văzând tot ce s-a petrecut
Şi tot ce Domnul a făcut –
Tot Israelul, negreşit,
Numai pe Domnul L-a slujit.
32 Când, din Egipt, a fost scăpat,
Cu el, poporul a luat
Trupul lui Iosif, după care,
A lui Israel adunare,
Chiar la Sihem, l-a îngropat,
Pe locul ce-a fost cumpărat
De către Iacov, vânzători
Fiind ai lui Hamor feciori
Din cari, în lume, s-a-ntrupat
Cel cari Sihem a fost chemat.
O sută de chesita dase
Iacov, atunci când cumpărase
Pământul, iar acea moşie
Ajuns-a dată ca să fie,
Drept parte, fiilor pe care
Iosif, pe-acest pământ, îi are.
33 Când vremea i s-a împlinit,
Marele preot a murit.
Atuncea Eleazar – cel care
Părinte, pe Aron, îl are –
La Ghibeat-Fineas a fost dus.
Acolo, în mormânt l-au pus,
În locul ce îl stăpânea
Fineas, feciorul ce-l avea.
Locul acela îl găsim,
În muntele lui Efraim.