1 Trecuse multă vreme-n zbor,
De când, peste al Său popor,
Domnul, odihnă, a lăsat.
Cu pace l-a înconjurat,
Scăpându-l de vrăjmaşii care,
În jur, erau în număr mare.
Înaintat, pe-al vieţii drum,
Ajunse Iosua de-acum.
Timpul, în zbor, nu-l ocolise
Şi astfel, el îmbătrânise.
2 Atunci, la sine, a chemat,
Poporul. Când s-au adunat
Cu toţi – bătrâni, judecători,
Ai oştilor conducători,
Precum şi toţi aceia cari,
În Israel, erau mai mari –
În felu-acesta, le-a vorbit:
„Iată, eu am îmbătrânit,
3 Dar voi, cu toţii, aţi văzut
Ceea ce Domnul le-a făcut,
Mereu, duşmanilor pe care
A noastră seminţie-i are.
Convins sunt că pricepeţi voi,
Că a luptat El, pentru noi.
4 Ştiţi că v-am dat în stăpânire –
Prin sorţi – a voastră moştenire,
Ca fiecare seminţie
Să capete câte-o moşie.
Stăpâne-s ale voastre case,
Peste popoarele rămase
În ţara voastră, începând
De la Iordan şi ajungând
Până la mare-n asfinţit.
5 Dar Domnul vostru, negreşit,
O să le izgonească-apoi,
Ca ţara s-o stăpâniţi voi.
6 Puterea să vi-o încordaţi
Şi ne-ncetat să căutaţi
Să împliniţi tot ce s-a zis
Şi-n lege, Moise-apoi a scris.
Să nu v-abateţi dragii mei,
La stânga, sau la dreapta ei.
7 Cu neamurile care sânt,
Acuma, pe al vost’ pământ,
Nicicând să nu v-amestecaţi.
De-asemenea, să căutaţi
Să nu rostiţi nume pe care
Vreun dumnezeu de-al lor îl are.
Ăşti dumnezei ce-n ţară sânt,
Nu-i folosiţi în jurământ.
Să nu-i slujiţi, să nu-ncercaţi,
În faţa lor, să vă-nchinaţi.
8 Voi alipiţi-vă, mereu,
De-al vostru Domn şi Dumnezeu,
Aşa precum eu am văzut
Că până astăzi aţi făcut.
9 Voi aţi văzut că neamuri cari
Erau puternice şi mari,
Ajuns-au a fi izgonite
Din faţă-vă, şi nimicite,
De către Domnul. Nimenea,
Să vă înfrunte, nu putea.
10 Un om de-al vost’ putea să ţie
Piept, şi să urmărească-o mie
Dintre vrăjmaşi, căci Dumnezeu
Luptat-a pentru voi, mereu.
11 La al vost’ suflet să vegheaţi
Şi-aminte, ne-ncetat, luaţi
La el, ca astfel, voi, mereu,
Să Îl iubiţi, pe Dumnezeu.
12 Dacă de El vă depărtaţi
Şi dacă vă apropiaţi
De neamurile care sânt
Aflate pe al vost’ pământ,
Dacă cu ele vă uniţi
Căsătorindu-vă, să ştiţi
13 Că Domnul n-o să mai voiască,
Din ţară, să îi izgonească.
Cursă şi laţ, ele-au să fie,
Pentru a voastră seminţie,
Un bici – în coaste, pentru voi –
Şi spini în ochii voştri-apoi.
Atunci, încredinţaţi să fiţi
Că voi aveţi ca să pieriţi
Din astă ţară minunată
Care v-a fost, de Domnul, dată.
14 Atenţi să mă priviţi acum:
Iată-mă, gata sunt de drum.
Pe el – ca tot ce-i pământesc –
Sunt pregătit ca să păşesc.
Din inimile voastre, voi –
Din sufletul vostru apoi –
Să recunoaşteţi, într-un glas,
Cum că nimic nu a rămas –
Din vorbele ce le-a rostit
Al vostru Domn – neîmplinit.
De-aceea, astăzi, pot a spune
Că toate vorbele Lui bune
S-au împlinit, faţă de voi.
15 Dar tot aşa, vă spun apoi,
Că după cum s-au împlinit
Vorbele bune, negreşit,
Să ştiţi că şi vorbele rele
Pot împlinite-a fi şi ele.
Dacă pe Domnu-l părăsiţi,
Atunci încredinţaţi să fiţi
Că vorba rea se împlineşte,
Iar Dumnezeu vă nimiceşte
Din astă ţară minunată,
Care, de El, vă este dată.
16 Atunci când legământul dat,
De-al vostru Domn, va fi călcat,
Când veţi sluji alţi dumnezei
Şi vă veţi închina la ei,
Fiţi siguri că are să vie,
Din cer, a Domnului mânie,
Asupra voastră, şi-o să fiţi –
Din astă ţară – nimiciţi.”