1 La el, apoi, pe Rubeniţi
Şi pe cei care sunt Gadiţi,
Cu jumătatea ce rămase
Din seminţia lui Manase,
Iosua-n urmă i-a chemat
2 Şi-n acest fel a cuvântat:
„Tot ceea ce v-a poruncit
Moise, de mult, voi aţi păzit
Şi-aţi ascultat de glasul meu,
În tot ceea ce-am spus, mereu.
3 N-aţi părăsit pe-ai voştri fraţi,
Iar azi sunteţi aici aflaţi,
Păzind porunca Domnului
Şi toată rânduiala Lui.
4 Acum – când Domnu-a dat odihnă
Fraţilor voştri, şi au tihnă –
A venit vremea ca şi voi
Să vă întoarceţi înapoi,
La corturile voastre-acum.
Deci pregătiţi-vă de drum
Şi-apoi, plecaţi nestingheriţi,
În ţara ce o stăpâniţi
Peste Iordan, precum aţi vrut
Când, de la Moise, aţi cerut
Ca să vi-o dea drept moştenire
Şi s-o luaţi în stăpânire.
5 Liberi sunteţi, ca să plecaţi!
Un singur lucru, nu uitaţi:
Porunci şi legi ce le-aţi primit,
Prin Moise, voi, necontenit,
Să le păziţi, iubind mereu,
Pe-al vostru Domn şi Dumnezeu.
Păziţi porunca Domnului,
Umblând numai pe calea Lui!
De El, să nu vă dezlipiţi,
Ci-ntotdeauna să-L slujiţi
Cu inima, cu sufletul,
Precum şi cu tot cugetul.”
6 Apoi i-a binecuvântat
Şi ca să plece i-a lăsat.
Ei au pornit, cu mare zor,
Atunci, spre corturile lor.
7 La jumătate dintre case
Din seminţia lui Manase,
Moise i-a dat în stăpânire,
Ca să îi fie moştenire,
Pământuri în Basan aflate,
Iar cea dea doua jumătate,
Altă moşie a primit –
Peste Iordan – la asfinţit,
Cari îi e dată-n stăpânire
De Iosua, drept moştenire.
8 Când Iosua a zis apoi,
Că pot să plece înapoi,
Întâi i-a binecuvântat
Şi-n urmă a adăugat:
„Cu mari averi, acuma, voi
Vă veţi întoarce înapoi.
Turmele care vă-nsoţesc,
Nenumărate se vădesc.
Aţi dobândit – de bună seamă –
Argint, fier, aur şi aramă.
Multă îmbrăcăminte-apoi –
De la vrăjmaşi – aţi mai strâns voi.
Cu-ai voştri fraţi, să împărţiţi
Preda pe care-o stăpâniţi.”
9 Fiii lui Ruben, cu Manase –
Cu jumătate dintre case –
Şi cu cei ce erau din Gad,
Se-ntoarseră în Galaad,
În partea lor de moştenire,
Dată de Moise-n stăpânire.
Ei au lăsat, în urma lor,
Pe al lui Israel popor,
La Silo – în ţinutul lui,
Din ţara Canaanului.
Totul fusese împlinit,
Aşa precum Domnu-a dorit,
Atuncea când de vorbă-a stat,
Cu Moise şi, porunci, i-a dat.
10 La apele Iordanului –
În ţara Canaanului –
Fiii lui Ruben, însoţiţi
De întreg neamul de Gadiţi,
Cu jumătatea ce rămase
Din seminţia lui Manase,
Morman de pietre-au adunat
Şi un altar au înălţat.
Atât de mare-a fost făcut,
Încât, la ochi, el a bătut.
11 Un val de vorbe s-au stârnit
Şi-n Israel s-au auzit:
„Tot neamul Rubeniţilor
Şi cu cel al Gadiţilor –
Şi jumătate dintre case
Din seminţia lui Manase –
În faţa Canaanului,
Pe marginea Iordanului,
Zidit-au un altar; iar el
E-n părţile lui Israel.”
12 Când Israelul a aflat,
La Silo, toţi s-au adunat
Şi-au hotărât ca să pornească
La luptă, ca să-i pedepsească.
13 În contra Rubeniţilor –
Şi-asemeni a Gadiţilor
Şi-a jumătăţii ce rămase
Din seminţia lui Manase –
Pe Fineas – fiul cel pe care
Preotul Eleazar îl are –
Ei l-au trimis, cu oastea lui,
În ţara Galaadului.
14 Cu zece căpetenii, el
Plecase-atunci, în Israel,
Căci trebuit-a ca să vie,
Din fiecare seminţie,
Câte un om, dintre cei care,
Capi, peste mii, poporu-i are.
15 Ei au venit la Rubeniţi,
La întreg neamul de Gadiţi
Şi la ceea ce mai rămase
Din seminţia lui Manase,
Şi-n felu-acesta au vorbit,
Atuncea când i-au întâlnit:
16 „Iată cuvintele pe care,
A lui Israel adunare
Vi le-au transmis acum, prin noi:
„Ce-i ăst păcat, pe care voi,
Faţă de Domnul, l-aţi făcut?
Şi pentru ce v-aţi abătut
Azi, de la Domnul, să zidiţi
Altar, ca să vă răzvrătiţi,
În contra Lui? Ce pot să zic?
17 Privim oare, ca pe nimic,
Nelegiuirea lui Peor,
Care, de pe al nost’ popor,
Nici astăzi nu s-a risipit,
Cu toate că am suferit
Urgia Domnului? Iar voi,
18 Azi, vă întoarceţi înapoi,
De la al vostru Dumnezeu!
Dacă vă răzvrătiţi, mereu,
O să stârniţi, în acest fel,
Mânia Lui, în Israel!
19 Dacă priviţi ca necurată,
Ţara care vă este dată,
Treceţi în ţara Domnului,
Unde e locuinţa Lui.
Veniţi la noi ca, aşezaţi
Să fiţi, printre ai voştri fraţi!
Vrem ca să nu vă despărţiţi
De noi! Să nu vă răzvrătiţi
Faţă de Domnul, după care
Să ridicaţi alte altare,
Afară de altarul Lui,
Stârnind mânia Domnului!
20 Iată Acan – acela care,
Părinte, pe Zerah, îl are –
N-a săvârşit un greu păcat
Atuncea când a încălcat
Porunca dată, cu privire,
La lucruri cari, spre nimicire,
Le hotărâse Domnul? El
Nu a adus, în acest fel,
Toată mânia Domnului,
Peste întreg poporul lui?
Pentru păcatul săvârşit,
Nu numai el a fost lovit;
Căci au pierit atunci, cu el
Mai mulţi copii, din Israel.”
21 Fiii lui Ruben – însoţiţi
De întreg neamul de Gadiţi,
Cu jumătatea ce rămase
Din seminţia lui Manase –
Răspunseră, în acest fel,
Mai marilor lui Israel –
Cari, peste mii, sunt aşezaţi –
Atunci când fost-au întrebaţi:
22 „Iată că Domnul, Dumnezeu –
A tot puternicul, mereu –
Şi-a lui Israel seminţie,
Lucrul acesta, bine-l ştie!
Dacă acum, din răzvrătire,
Sau poate din păcătuire
Faţă de Domnul, am făcut
Altarul pe cari l-aţi văzut –
Şi dacă noi avem vreo vină –
Atuncea El să nu ne vină,
În astă zi, în ajutor,
Aici, în faţa fraţilor.
23 Dar de-am zidit acest altar,
Arderi de tot s-aducem dar,
Lui Dumnezeu, sau fiecare
S-aducă daruri de mâncare,
Ori jertfe pentru mulţumire,
Având vreun gând de răzvrătire
Prin care noi să încercăm,
De Domnul, să ne-ndepărtăm,
Atuncea – fără îndoială –
El să ne ceară socoteală!
24 Lucrul acesta l-am făcut,
Din teama care s-a născut
La gândul că ai voşti’ copii
Pot să-i întrebe pe-ai noşti’ fii,
„Ce legătură-i între voi
Şi-al nostru Dumnezeu apoi?
25 De neamul Rubeniţilor
Şi de cel al Gadiţilor,
Al nostru Domn ne-a despărţit,
Atuncea când ne-a hărăzit
Iordanul să-l avem hotar,
Cu-al vost’ popor. Voi, aşadar,
Nu mai sunteţi ai Domnului –
Nu mai sunteţi de partea Lui!”
În felu-acesta, ai voşti’ fii
I-ar face, pe ai noşti’ copii,
Să nu mai aibă nici o teamă
De Dumnezeu, de bună seamă.
26 De-aceea-am zis: „Să ne zidim
Altarul. N-o să-l folosim
La jertfele de nici un fel.
27 O mărturie va fi el,
Aflată între noi şi voi
Şi-ntre urmaşii noştri-apoi,
Ca să se ştie că voim,
Lui Dumnezeu, să îi slujim –
Prin jertfele de ispăşire,
Prin jertfele de mulţumire,
Prin cele care se socot
Ca fiind ardere de tot –
Ca nu cumva, ai voştri fii
Să spună către-ai noşti’ copii:
„Voi nu sunteţi ai Domnului,
Nu mai sunteţi de partea Lui,
Şi aţi ajuns, în acest fel,
Să nu aveţi parte, de El!”
28 Iată ce-am zis: „Dacă cumva,
Are să zică cineva,
Dintre ai voştri fii apoi,
Către urmaşi – sau către noi –
Cuvintele de mai ‘nainte,
Ei spune-vor: „Luaţi aminte,
La acest chip acuma dar,
Care-i al Domnului altar.
Părinţii noştri l-au zidit,
Nu ca să fie folosit
La jertfe, ci au vrut să fie –
El – între noi, o mărturie.”
29 Departe-i de a noastră fire,
Gândul de-a face-o răzvrătire,
Faţă de Domnul. Nu-ncercăm,
De pe-a Lui cale să plecăm,
Prin faptul că noi am făcut
Altarul pe cari l-aţi văzut.
Nu pentru jertfe l-am zidit.
Nu vrem a fi înlocuit –
Prin el – altarul Domnului,
Cari este la locaşul Lui!”
30 Preotul Fineas şi cei cari,
În Israel, erau mai mari
Peste o mie, pe Gadiţi –
De-asemenea pe Rubeniţi
Şi pe cei care, după case,
Erau din neamul lui Manase –
Cu-atenţie i-au ascultat
Şi mulţumiţi s-au arătat
Atuncea, de răspunsul lor.
31 Fineas – cel care e fecior
Al preotului Eleazar –
Le-a zis, în urmă: „Vedem dar,
Că Dumnezeu este cu noi.
Căci ştim acuma, că nici voi
Nici un păcat n-aţi săvârşit,
În contra Lui. L-aţi izbăvit
De-a Sa mânie-n acest fel,
Acum, pe-ntregul Israel.”
32 Fineas atunci – acela care,
Pe Eleazar, tată, îl are –
Precum şi toţi aceia cari,
În Israel, erau mai mari,
I-au părăsit pe Rubeniţi
Şi pe tot neamul de Gadiţi.
Din ţara Galaadului,
Apoi, în a Canaanului,
A revenit, în urmă, el,
Iar fiilor lui Israel,
Le-a povestit tot ce-a văzut,
Tot ceea ce s-a petrecut.
33 A lui Israel adunare
A ascultat astă-ntâmplare
Şi mulţumire-a arătat.
Apoi a binecuvântat
Pe Dumnezeu şi nimenea,
Gând de război, nu mai avea,
Cu neamul Rubeniţilor,
Sau cu cel al Gadiţilor.
34 Atuncea, ai lui Ruben fii,
Precum şi ai lui Gad copii,
Pe-acel altar, „Ed”, l-au numit –
„Martor”, înseamnă tălmăcit –
Pentru că ei au zis apoi:
„Domnul e martor, între noi,
Căci numai El este, mereu,
Al nostru Domn şi Dumnezeu.”