1 Abimelec muri, şi-ndat’,
Tola, în urmă-i, s-a sculat.
Fiul lui Pua, a fost el
Şi al lui Dodo, tot la fel.
Acest bărbat ieşise dar,
Din ramura lui Isahar,
Ca izbăvit a fi prin el,
Întreg poporul Israel.
El, în Şamir, a locuit,
Ţinut care este găsit
În muntele acel pe care
Neamul lui Efraim îi are.
2 Tola a fost judecător
În al lui Israel popor
Şi două’şi trei de ani a stat,
În fruntea lui. L-au îngropat,
În al Şamirului ţinut,
Când pragul morţii, l-a trecut.
3 Iair, în urmă-i, a venit –
Cel care fost-a Galaadit.
Iair a fost judecător
Peste-al lui Israel popor,
Şi două’şidoi de ani, a stat,
În fruntea lui. A căpătat
4 Treizeci de fii, cât a trăit.
Aceştia toţi au călărit
Treizeci de mânji puternici, mari,
Mânji care fost-au de măgari.
Toţi fiii lui stăpâni erau,
Căci treizeci de cetăţi aveau,
Şi-ntreg şirul cetăţilor
Poartă şi azi, numele lor.
Cetăţile acestea toate,
În Galaad, sunt aşezate.
5 Iair, din lume, a plecat
Şi la Camon fost-a-ngropat.
6 Israeliţii au făcut –
Din nou – lucruri ce n-au plăcut
Lui Dumnezeu. L-au părăsit
Pe Domnul lor şi au slujit –
În urmă – Astarteelor.
Au mai slujit şi Baalilor
Şi dumnezeilor pe care
Sidonul şi Moabu-i are;
I-au mai slujit şi pe acei
Care erau drept dumnezei
Pentru al lui Amon popor,
Şi pe ai Filistenilor.
7 Domnul, atunci când i-a văzut,
S-a mâniat şi i-a vândut
În mâna Filistenilor
Şi la al lui Amon popor.
8 Aceştia toţi i-au asuprit
Şi-optzeci de ani au pătimit
Israeliţii cari erau
Peste Iordan şi se aflau
În ţara Galaadului,
În mâinile poporului
De Amoniţi. Fiii pe care
9 Poporul lui Amon îi are,
Peste Iordan, iute-au trecut,
Căci să se bată, ei au vrut,
Cu Iuda, cu cei care sânt
Pe al lui Beniamin pământ,
Şi cu feciorii cei pe care –
În case – Efraim îi are.
Atunci, întregul Israel,
Ajuns-a strâmtorat astfel.
10 Israeliţii au strigat
La Domnul şi au cuvântat:
„Doamne, noi am păcătuit
Atuncea când Te-am părăsit –
Când dumnezei străini aveam
Şi când, lui Bal, ne închinam!”
11 Domnul a zis în acest fel,
Copiilor lui Israel:
„De Amoniţi, de Egipteni,
De Amoriţi şi Filisteni,
Oare nu Eu v-am izbăvit?
12 Când Sidoniţii v-au robit –
Maon, sau Amelec apoi –
Şi când la Mine-aţi strigat voi,
Oare nu Eu v-am izbăvit?
13 Dar voi, mereu, M-aţi părăsit,
Ca să slujiţi alţi dumnezei.
Acuma dar, mergeţi la ei –
Aşa precum aţi mai făcut –
Căci Eu n-am să vă mai ajut.
14 Voi v-aţi dorit alţi dumnezei.
Precum v-am spus, mergeţi la ei,
Ca din a voastră strâmtorare,
Scăpaţi să fiţi, de-al lor braţ tare!”
15 Israeliţi-au glăsuit:
„Doamne, noi am păcătuit!
Fă-ne acum, tot ce doreşti,
Dar astăzi să ne izbăveşti!”
16 Toţi dumnezeii ce-i aveau,
I-au scos afară şi cătau
Ca să-I slujească Domnului.
Văzând chinul poporului,
Domnul s-a îndurat de el
Şi S-a întors la Israel.
17 Atunci, fiii acei pe care
Poporul lui Amon îi are,
În Galaad s-au aşezat.
Israeliţi-au adunat,
La Miţpa, toată oastea lor.
18 Apoi, mai marii din popor –
Cu căpitanii cei pe care
Oastea din Galaad îi are –
Unii pe alţii s-au privit
Şi-au zis: „Dar cine-i potrivit,
Să-nceapă lupta – fraţilor –
Cu neamul Amoniţilor?
Când acel om are să vie,
Vrem, căpetenie, să fie
Peste locuitorii care
Ţinutul Galaad îi are.”