1 Bărbaţii care au ieşit
Din Efraim, s-au repezit
Spre miazănoapte. Ei s-au dus
Până la Iefta şi i-au spus:
„De ce-ai dus, cu Amon, război,
Fără ca să ne chemi pe noi,
Să mergem, să te însoţim
Şi astfel, sprijin, să îţi fim?
Ne-am adunat toţi, la un loc,
Să-i punem casei tale, foc,
Şi-apoi – precum ţi se cuvine –
Vrem să te ardem şi pe tine.”
2 Iefta le-a spus, atuncea: „Eu –
Precum şi tot poporul meu –
Cu Amoniţii, aţi văzut
Că, multe certuri, am avut.
În ajutor, eu v-am chemat.
Voi, însă, nu m-aţi ajutat.
3 Când am văzut că nu veniţi
Şi nu vreţi să mă sprijiniţi,
Viaţa, în joc, mi-am pus apoi,
Şi singur mers-am la război,
Cu neamul lui Amon. Ştiţi bine
Că Dumnezeu a fost cu mine
Şi i-a lăsat pe Amoniţi,
În mâna mea. De ce veniţi
Acuma, împotriva mea
Şi să vă războiţi, aţi vrea?”
4 Iefta i-a strâns, în graba mare,
Pe toţi bărbaţii cei pe care
Al Galaadului ţinut,
Buni pentru luptă, i-a avut.
Cu astă oaste, el –apoi –
A dus cu Efraim război
Şi-astfel, în urmă, negreşit,
Pe Efraim l-a biruit.
Oamenii care se trăgeau
Din Efraim, mereu ziceau:
„Nişte fugari – cum bine ştim –
Sunteţi voi, ai lui Efraim!
În Efraim vă aflaţi voi
Şi în Manase mai apoi,
Căci ţara Galaadiţilor
Aflată-i în mijlocul lor!”
5 Bărbaţii din Galaad s-au dus
Şi stăpânire ei au pus,
Pe toate vadurile care
Apa Iordanului le are.
Când vreun fugar care venea
Din Efraim, se-apropia
Zicând: „Lăsaţi-mă să plec!
Vreau, peste apă, ca să trec!”,
Ei îi spuneau: „Am vrea să ştim:
Nu eşti, cumva, din Efraim?”
Când omul nu recunoştea,
În nici un fel, şi „Nu!”, zicea,
6 Ei răspundeau atunci: „Ei bine,
Un lucru vrem doar, de la tine:
Zi „Şibolet”, şi poţi să pleci.
Poţi, peste apă, ca să treci.”
Dar omul „Sibolet” spunea,
Căci el, prea bine, nu putea
Ca să pronunţe-acel cuvânt.
Atunci, îndată – la pământ –
Era trântit şi-njunghiat
De Galaadiţi. Ei au tăiat
Cam patruzeci şi două mii,
Din ai lui Efraim copii
7 Iefta a fost judecător
În al lui Israel popor,
Un timp destul de-ndelungat,
Căci zece ani, în frunte-a stat.
Apoi, când timpul i-a venit –
Şi când, din lume, s-a sfârşit –
Pe-al Galaadului pământ,
Ai săi săpatu-i-au mormânt.
Într-o cetate din ţinut,
A fost al său mormânt făcut.
8 Ibţan din Betleem e cel
Care urmat-a după el,
Fiind ales judecător,
Peste-al lui Israel popor.
9 Treizeci de fii i s-au născut,
Căci multe soaţe a avut.
Treizeci de fete-a măritat
Afară, şi-apoi a luat
Alte treizeci de fete care
De-afară fost-au fiecare.
El a luat fetele-aceste
Ca să le deie de neveste
Fiilor săi. Judecător –
În al lui Israel popor –
El, timp de şapte ani, a stat.
10 La Betleem fost-a-ngropat,
Când de pe lume a pierit.
11 Apoi, în urmă-i a venit
Un alt bărbat, din Zabulon.
Numele lui era Elon
Şi zece ani – judecător –
El a şezut peste popor.
12 Când a murit, a fost luat
Şi dus apoi şi îngropat
Într-un ţinut din Zabulon
Care se cheamă Aialon.
13 Apoi, Abdon – peste popor –
S-a ridicat judecător.
Hilel Piratonitu-i cel
Pe care-l avea, tată, el.
14 Sunt numeroşi ai săi copii,
Căci avea patruzeci de fii
Precum şi treizeci de nepoţi,
Fiind la şaptezeci, de toţi.
Aceştia – pentru călărit –
Mânji din măgari au folosit.
Opt ani, a fost judecător
Peste-al lui Israel popor.
15 Atunci când a murit, Abdon
Fost-a-ngropat la Piraton,
În al lui Efraim ţinut,
În muntele ce l-a avut
Neamul Amaleciţilor –
Cândva – în stăpânirea lor.