1 Israeliţii au făcut
Lucruri care nu I-au plăcut
Lui Dumnezeu. L-au supărat,
Şi-atuncea Domnul i-a lăsat
În mâna Filistenilor,
Cari, pe-al lui Israel popor,
Patru decenii – ne-ncetat –
Cu mână grea, l-a apăsat.
2 Atunci, în Ţorea, se găsea
Un om anume. El venea
Din ramura Daniţilor,
Fiind din al lui Dan popor.
Numele care l-a avut,
E Manoah. Este ştiut
Precum că stearpă se găsea
Nevasta lui, căci nu năştea.
3 Îngerul Domnului S-a dus,
În faţa ei şi-apoi, a spus:
„Tu, stearpă, eşti, precum toţi ştiu.
Dar iată că vei naşte-un fiu.
4 De-acuma, să iei seama bine,
Cum că oprit e pentru tine
Ca vin să bei sau ceva tare,
Ori să mănânci dintr-o mâncare
Ce se vădeşte necurată.
5 Vei rămânea însărcinată,
Şi-un fiu vei naşte. Peste el –
Peste-al său cap – în nici un fel,
Briciul să nu fie trecut.
Pruncul care va fi născut,
Este ales, de Dumnezeu,
Pentru a-I fi-nchinat mereu –
Precum El a găsit cu cale –
Din pântecele mamei sale.
Copilu-acesta va fi cel
Cari, pentru-ntregul Israel,
Are a fi izbăvitor
Din mâna Filistenilor.”
6 Femeia-atunci, grabnic, s-a dus
Şi la al său bărbat i-a spus:
„Ascultă ce mi s-a-ntâmplat:
Să ştii că mi s-a arătat
Un om ce este-al Domnului.
Priveam înfăţişarea lui
Şi ca un înger îmi părea,
Cari de la Dumnezeu venea.
O-nfăţişare-nfricoşată,
Omul avea. Eram speriată
Şi nu l-am întrebat nimic!
Ce pot, acuma, să-ţi mai zic?
De unde e, sau cum îl cheamă,
N-am întrebat, căci mi-a fost teamă.
7 Omul acela a venit,
În faţa mea, şi mi-a vorbit:
„Tu, stearpă eşti, precum toţi ştiu,
Dar iată că vei naşte-un fiu.
De-acuma, să iei seama bine,
Cum că oprit e pentru tine
Ca să bei vin sau ceva tare,
Ori să mănânci din vreo mâncare
Ce se vădeşte necurată,
Căci pruncul care se arată
Este ales, de Dumnezeu,
Pentru a-I fi-nchinat mereu –
Precum găsit-a El cu cale –
Din pântecele mamei sale,
Până când îi va fi sosit
Ceasul în cari va fi murit.”
8 Atuncea, Manoah s-a dus
În faţa Domnului şi-a spus:
„Doamne, te rog – acuma – eu,
Pe omul de la Dumnezeu,
Să îl trimiţi dar, înapoi,
Ca el să ne înveţe-apoi,
Tot ce avem noi de făcut,
Atunci când se va fi născut
Pruncul de care ne-a vorbit!”
9 Domnul – pe dată – a-mplinit
Ceea ce Manoah ceruse,
Astfel că Îngerul se duse
Şi Se-arătă femeii. Ea,
Sigură, pe ogor, şedea,
Căci Manoah – al ei bărbat –
Tocmai atunci era plecat,
10 Altundeva. Când L-a zărit,
La Manoah ea a fugit
În mare grabă şi-a zis: „Iată,
Astăzi – din nou – mi se arată
Omul care m-a căutat
11 Şi ieri.” Bărbatul s-a sculat
Şi-a mers după nevasta lui.
Apoi, îi zise omului
Pe cari i-l arătase: „Oare,
Nu îi fi tu acela care,
Nevestei mele, i-ai vorbit?”
El spuse: „Eu sunt, negreşit.”
12 Atuncea, Manoah a zis:
„Dacă tot ceea ce-ai promis
Are să se-mplinească, noi
Ce trebuie-a păzi apoi,
Şi ce anume-i de făcut
Când pruncul se va fi născut?”
13 Îngeru-a spus: „Tot ce-am vorbit
Va trebui a fi păzit.
Femeia dar, să-Mi împlinească
Cuvântul şi să se ferească
14 De rodul viţei; să nu bea
Nici vin şi, de asemenea,
Să nu bea băutură tare,
Să nu mănânce vreo mâncare
Ce, necurată, s-a vădit!
Să ţină tot ce-am poruncit!”
15 În urmă, Manoah a zis:
„Dă-mi voie – dacă mi-e permis –
Un pic numai, să Te opresc,
Căci vreau, un ied, să-Ţi pregătesc.”
16 Îngeru-a zis: „Chiar dacă Eu
Mă voi opri din drumul Meu,
Să zăbovesc puţin pe cale,
Nu voi mânca din ale tale
Bucate. Dar, dacă voieşti,
Poţi, Domnului, să-I dăruieşti
O jertfă – după cum socot –
Spre a-I fi ardere de tot.”
Dar Manoah tot nu ştia
Precum că-n faţă-i se găsea –
Atunci – Îngerul Domnului.
17 El I-a vorbit Îngerului:
„Care Ţi-e numele, să ştim
Cui trebuie să-i dăruim
Slavă, când se va fi-mplinit
Cuvântul ce a fost vestit?”
18 Îngerul a răspuns, îndată:
„De ce Îmi ceri Numele? Iată,
El este-un Nume minunat.”
19 Iedul, apoi, a fost luat
De Manoah, cu darul care
Era adus pentru mâncare.
Pe-o stâncă, el le-a rânduit
Şi Domnului I le-a jertfit.
El şi nevasta lui şedeau
Mai la oparte şi priveau,
Când, dintr-odată, au văzut
Că o minune s-a făcut.
20 Pe-altar, Îngerul Domnului
S-a dus şi-n para focului
El S-a suit. Când L-au văzut,
Cei doi, cu faţa, au căzut
Jos, la pământ şi s-au plecat
Astfel, în faţa Lui, de-ndat’.
21 Îngeru-apoi n-a mai venit,
Iar cei doi, nu L-au mai zărit.
Atuncea, Manoah crezuse
Căci Cel pe care Îl văzuse –
Şi cari şezuse-n faţa lui –
A fost Îngerul Domnului.
22 Privirile şi le-a rotit,
În jur, şi soaţei i-a vorbit:
„Află că vom muri – zic eu –
Căci L-am văzut pe Dumnezeu.”
23 Nevasta zise: „De-ar fi vrut
Domnul, de mult ar fi putut
Să ne omoare. Negreşit,
Atuncea El n-ar fi primit,
Din mâna noastră, darul care
A fost adus pentru mâncare,
Precum nici arderea de tot.
De-asemenea, eu mai socot
Că Domnul nu ne-ar fi vorbit
Şi nici nu am fi reuşit,
Aceste lucruri să le ştim,
Dacă voia ca să pierim.”
24 Un fiu, femeia-a zămislit,
Care, Samson, a fost numit.
El a crescut şi, ne-ncetat,
Domnul l-a binecuvântat.
25 Apoi, Duhul lui Dumnezeu,
Să-l mişte a-nceput, mereu,
De la Mahone-Dan mergând,
Până la Ţorea ajungând,
Iar de acolo înapoi,
Până la Eştaol apoi.