1 Un timp, anume, a trecut,
Când iată că Samson a vrut
S-o vadă pe nevasta lui.
La seceratul grâului,
Un ied, cu sine, a luat
Şi-apoi, în grabă, a plecat
Spre casa ei. Când a sosit,
Tatălui ei, el i-a vorbit:
„Vreau să o văd pe soaţa mea.
Mă lasă ca să merg la ea.”
2 Tatăl nevestei l-a oprit,
Zicându-i: „Eu am bănuit,
Că o urăşti, pe fiica mea.
De-aceea, află că pe ea,
Am dăruit-o, ca să-i fie,
Tovarăşului tău, soţie.
Dar uită-te, la sora ei.
Nu-i mai frumoasă? Dacă vrei,
Du-te şi ia-o de soţie –
În locul ei – şi-a ta să fie.
E mult mai tânără, vezi bine.
De-ţi place, poţi s-o iei la tine.”
3 Samson a zis: „Iată, acum,
N-o să am vină, nicidecum,
Faţă de acest neam al tău –
De Filisteni – de le fac rău!”
4 Apoi, un plan i-a încolţit
În minte, şi-a plecat grăbit,
Ca să îl pună-n aplicare.
Astfel, a mers la vânătoare.
Capcane multe a întins
Şi trei sute de vulpi a prins.
Făclii, în urmă, a luat,
Iar vulpile, el le-a legat
Coadă de coadă şi-a adus
Făcliile pe cari le-a pus
Tot câte una aşezată
Şi între două cozi legată.
5 Pe toate, după ce le-a prins,
Făcliile el le-a aprins
Şi a dat drumul vulpilor,
În grâul Filistenilor.
Astfel, a ars grâul legat
În snopi, precum şi cel aflat
Pe câmpuri încă, în picioare.
Flacăra cea pârjolitoare,
Cu furie, iute s-a-ntins,
Încât în cale, a cuprins
Grădinile unde erau
Măslini şi-aproape se găseau
De lanurile-nflăcărate.
6 Când au văzut cele-ntâmplate,
Toţi Filisteni-au întrebat:
„Dar cine-i cel ce-a cutezat
Să facă lucru-acesta, oare?
Li s-a răspuns: „Samson, cel care
E ginerele omului
Din Timna, iar greşeala lui
E că a mers şi a luat-o
Pe soaţa lui Samson şi-a dat-o
Unui tovarăş, de nevastă.
De-aceea, iată ce năpastă,
Asupra noastră, a venit.”
Când Filisteni-au auzit
Aceste grozăvii, s-au dus
Cu toţi-apoi şi, foc, i-au pus,
Îndată, acelei femei
Şi-asemenea tatălui ei.
7 Samson a zis, când i-a văzut:
„În felu-acesta aţi făcut?
Încredinţaţi să fiţi apoi,
Că am să mă răzbun, pe voi!”
8 Aspru, apoi, i-a pedepsit:
În pântece, el i-a lovit
Şi peste spate i-a bătut.
După ce toate le-a făcut,
S-a pogorât şi-a locuit
Pe-o stâncă, unde a găsit
O peşteră adâncă-n ea.
Etam, aceasta se numea.
9 Când Filistenii au aflat
Aceste lucruri, au intrat
Cu oaste-n Iuda mai apoi,
Cu gândul de-a porni război.
Până la Lehi s-au întins
Şi tot ţinutul l-au cuprins.
10 Bărbaţii care s-au aflat
Atunci în Iuda-au întrebat:
„De ce veniţi asupra noastră,
Acum, cu toată oastea voastră?”
Ei au răspuns, la un ison:
„Vrem să îl prindem pe Samson,
Să îl legăm şi-apoi, la fel
Să-i facem, cum ne-a făcut el!”
11 Trei mii, din fiii cei pe care
Iuda, pe-al său pământ, îi are,
La peştera Etam s-au dus
Şi lui Samson astfel, i-au spus:
„Nu ştii că Filistenii sânt
Stăpâni peste al nost’ pământ?
Acum oare, ce ne-ai făcut?”
El zise: „Numai ce-am văzut
Că mi-au făcut ei, negreşit.”
12 Ei au răspuns: „Noi am venit
La tine, ca să te legăm
Şi-n ale lor mâini, să te dăm.”
Samson le-a zis: „Să îmi juraţi,
Că-n viaţă o să mă lăsaţi!”
13 „Nu te ucidem. Te legăm
Şi-n ale lor mâini, te lăsăm” –
I-au spus. Cu două frânghii noi,
A fost legat Samson şi-apoi,
Din peşteră, l-au scos afară.
14 Spre Lehi-n urmă se-ndreptară,
Să-l lase pe Samson al lor,
În mâna Filistenilor.
Când de departe i-au văzut,
Toţi Filisteni-au început
Să chiuie de bucurie
Şi-n faţa lor, apoi, să vie.
Atuncea, Duhul Domnului –
Venit din ‘naltul cerului –
Peste Samson S-a aşezat.
Frânghiile ce l-au legat,
Fire de in doar, au părut,
Arse de foc. Ele-au căzut
Jos, la pământ, şi i-au lăsat
Braţele libere, de-ndat’.
15 O falcă de măgar, aflată
Era acolo, neuscată.
Samson, mâna, pe ea a pus
Şi către Filisteni s-a dus.
Cu falca, el s-a repezit,
La ei şi astfel, au pierit
O mie, din acel popor,
Cari este-al Filistenilor.
16 Apoi el zise: „Aşadar,
Doar cu o falcă de măgar,
Eu o grămadă am făcut,
Ba iată, două am văzut.
O mie am ucis eu dar,
Cu astă falcă de măgar.”
17 Când a sfârşit de cuvântat,
Falca, din mâini, a aruncat.
Locul acela, negreşit,
Drept „Ramat-Lehi” s-a numit,
Sau „Aruncarea fălcii”, spus,
Atuncea când este tradus.
18 Samson era foarte-nsetat
Şi-atunci, la Domnul, a strigat:
„Tu Doamne, ai îngăduit
Ăst lucru şi-astfel a venit
Această izbăvire mare,
Prin mâna mea. Acum, vrei oare,
Să mor, fiind de sete-nvins,
Şi-n felu-acesta să cad prins
În mâinile celor din jur
Cari, netăiaţi sunt, împrejur?”
19 Domnul, atunci, a despicat
Stânca din Lehi şi de-ndat’,
Apă, din ea, a apărut.
Samson a mers şi a băut,
Iar duhul i s-a întremat
Şi trupul i s-a-nviorat.
El, „En-Hacore”, a numit
Izvorul care, tălmăcit,
„Izvorul celui ce-a strigat”
Se cheamă; el este aflat,
Şi azi, la Lehi, negreşit.
20 Apoi, Samson a devenit,
În Israel, judecător –
Pe vremea Filistenilor –
Şi douăzeci de ani a stat,
În fruntea lui, neîncetat.