1 În acel timp îndepărtat,
Nu se afla vreun împărat
Peste-al lui Israel popor.
Atunci, neamul Daniţilor
Un loc anume-a căutat,
Pentru că el n-a căpătat –
Prin sorţi – încă, nici o moşie
Cari, a Daniţilor, să fie,
Drept moştenire-n acest fel,
În mijlocul lui Israel.
2 Fiii lui Dan au căutat
Şi cinci bărbaţi au adunat –
De la familiile care
Neamul Daniţilor le are –
Spre-a fi iscoade. Astfel ei,
Adică toţi bărbaţi-acei,
Foarte viteji s-au dovedit.
Din Eştaol, ei au pornit,
Apoi din Ţorea au plecat,
Şi împreună-au căutat
Ca ţara să o iscodească
Şi-un loc anume să găsească,
Un loc cari fi-va doar al lor,
Adică al Daniţilor.
„Duceţi-vă” – Daniţi-au zis,
Când pe iscoade le-au trimis –
„Şi cu atenţie, cătaţi
Ca ţara să o cercetaţi!”
În Efraim, ei au pătruns
Şi pân’ la Mica au ajuns.
La casa lui, s-au aşezat
Şi-acolo, peste noapte-au stat.
3 În urmă, ei l-au auzit
Vorbind, pe tânărul Levit,
Iar acel glas li s-a părut
Că le e foarte cunoscut.
Când l-au zărit, la el s-au dus
Şi-au zis: „Dar cine te-a adus,
În acest loc? Aicea stai?
Ce faci aici? Ce gânduri ai?”
4 El le-a răspuns: „Aici îmi place,
Pentru că multe lucruri face
Mica acum, să-mi meargă bine.
Cu o simbrie, el mă ţine,
Numai pentru că vrea ca eu
Să îi fiu preot, tot mereu.”
5 Ei i-au răspuns: „E bună treabă.
Du-te acuma, şi-L întreabă,
Pe Dumnezeu, să ştim şi noi,
De vom avea noroc apoi,
Pe-a noastră cale, negreşit.”
6 Preotul, astfel, le-a vorbit:
„Puteţi ca să plecaţi, în pace.
Călătoria ce-o veţi face,
E sub privirea Domnului,
Şi vă veghează ochiul Lui.
7 Cei cinci bărbaţi l-au ascultat
Şi către Lais au plecat.
Ei, un popor, au întâlnit–
Acolo – care, liniştit,
Trăia fără de nici o teamă,
Căci nu era – de bună seamă –
Nimenea, împrejurul său,
Care să-i fi făcut vreun rău.
În felul Sidoniţilor,
Trăia – atunci – acel popor
Şi se afla adăpostit,
Pentru că neamul Sidonit
Era departe-n alt ţinut.
Nici legături nu a avut
Cu oamenii din jurul său,
Care să-i fi făcut vreun rău.
8 În Ţorea, când au revenit –
Şi-n Eştaol când au sosit –
Cei cinci bărbaţi, s-au adunat
Daniţii şi i-au întrebat:
„Dar ce veşti, oare, ne-aţi adus?”
9 Cei cinci bărbaţi, atunci, au spus:
„Haideţi să ne suim, îndată,
În ţara ‘ceea minunată!
Acum, de ce vă-mpotriviţi?
Hai – nu fiţi leneşi – şi porniţi,
La luptă, să o biruim
Şi-n urmă să o stăpânim!
10 În ţară, când o să intraţi,
Aveţi peste-un popor să daţi,
Care trăieşte fără teamă.
Dar Dumnezeu – de bună seamă –
Ţara aceea, va avea,
Nouă, acuma, să ne-o dea,
În stăpânire. Să plecăm,
Îndată, şi să ne-aşezăm
Acolo, căci de toate sânt:
Tot ce se află, pe pământ.”
11 Daniţi-atunci au adunat
Oameni, pe cari i-au înarmat,
Şi care-au fost la şase sute.
După ce toate-au fost făcute,
Din Eştaol şi Ţorea-apoi,
Ieşiră gata de război.
12 La Chiriat-Iearim, s-au dus
Şi-acolo, tabăra, şi-au pus,
Pe un pământ sortit să fie
Pentru-a lui Iuda seminţie.
Locul acela s-a numit
„Mahone-Dan”, cari tălmăcit,
E „Tabăra lui Dan”. Apoi,
13 Trecură gata de război,
În al lui Efraim ţinut
Şi un popas ei au făcut,
Chiar lângă casa cea pe care,
Mica, în acel loc, o are.
14 Cei cinci bărbaţi, ce-au iscodit
În ţara Lais, au vorbit:
„În astă casă, vrem să ştiţi
Că terafimi o să găsiţi;
Mai este şi un chip cioplit,
Un chip turnat şi – negreşit –
Este şi un efod ţesut.
Vedeţi dar, ce e de făcut.”
15 Oameni-aceia s-au grăbit
Să-l întâlnească pe Levit.
La Mica, tânărul şedea,
Unde, ca preot, el slujea.
Când pe Levit, ei l-au aflat,
De sănătate i-au urat.
16 Cei şase sute de bărbaţi,
La porţi se-aflară aşezaţi,
17 Iar cei care au iscodit
Ţara, spre casă, au pornit.
Apoi, din casă, au luat
Chipul cioplit, chipul turnat,
Cu terafimii – negreşit –
Şi cu efodul la sfârşit.
În ăst timp, preotul şedea
În faţa porţii şi vorbea
Cu oamenii cei înarmaţi.
18 Când au intrat cei cinci bărbaţi
În casă, şi când au luat
Chipul cioplit, chipul turnat,
Cu terafimii – negreşit –
Şi cu efodul la sfârşit,
Preotu-ndată i-a-ntrebat:
„Ce faceţi?” Ei au cuvântat:
19 „Să taci din gură, iar apoi,
Mai bine ai veni cu noi
Şi ai să fii – de-acun ‘nainte –
Preot al nostru şi părinte!
Doreşti ca preot să îi fii
Doar unui om? Mai bine vii
Să stai alăturea de noi,
Căci preot ai să fii apoi,
Pentru un neam, în Israel.”
20 Omul s-a bucurat în el,
Şi-apoi, îndată, a luat
Efodul, chipul cel turnat –
Cu terafimii, negreşit –
Precum şi chipul cel cioplit.
21 El s-a unit cu-acel popor
Şi-apoi, plecat-a ceata lor,
Din nou la drum. Primii mergeau
Copiii care însoţeau
Carele unde s-a aflat
Întreg avutul adunat;
Carele fost-au însoţite
Şi de cirezile de vite.
22 După ce s-au îndepărtat
De casa-n cari Mica a stat,
Vecinii, care i-a avut
Mica, s-au strâns, căci i-au văzut,
Şi-n mare grabă au pornit
Cu toţii, de i-au urmărit.
23 Atunci când s-au apropiat
De ai lui Dan fii, au strigat
În urma lor. Ei s-au oprit
Şi către Mica, au vorbit:
„De ce strigi? Ce vrei de la noi,
Şi cei cu astă gloată-apoi?”
24 El a strigat, iarăşi, la ei:
„Iată că dumnezeii mei –
Pe care eu mi i-am făcut –
Mi i-aţi luat şi am văzut
Că şi pe preot l-aţi luat,
După ce casa mi-aţi prădat.
În urmă, aţi pornit la drum.
Ce-mi mai rămâne mie-acum?
Deci încă voi mai cutezaţi
Ca să veniţi să mă-ntrebaţi
„Ce ai?” Dar cum aţi îndrăznit?”
25 Fiii lui Dan au glăsuit:
„O vorbă să nu auzim,
Căci altfel, o să năvălim
Asupra voastră! Să ştii bine,
Că te vom pierde şi pe tine,
Şi pe toţi cei din casa ta,
Dacă-mpotrivă-ne vei sta.”
26 Fiii lui Dan s-au dus apoi,
Făr’ să privească înapoi.
Când a văzut că nu le pasă
De ceata lui, Mica, spre acasă,
S-a-ntors, căci a-nţeles astfel,
Căci ei, mai tari sunt, decât el.
27 Fiii lui Dan au ridicat
Ceea ce Mica a lucrat,
Au luat preotul pe care,
În slujba sa, Mica îl are
Şi în Lais au năvălit,
Peste poporul liniştit
Cari în cetate s-a aflat.
Nimeni, cu viaţă, n-a scăpat.
Prin ascuţişul sabiei,
Cetatea şi oamenii ei
Au fost trecuţi şi ars în foc
A fost, în urmă, acel loc.
28 Nimeni, atunci, nu a venit,
Cetatea s-o fi izbăvit,
Căci cei ce în Sidon erau,
La depărtare se aflau.
Cei ce-n cetate au şezut,
Cu nimenea nu au avut
Vreo legătură, ci erau
Singuri şi-n pace vieţuiau.
Cetatea se-nălţa în vale,
Iar de urmezi a văii cale,
Se vede Bet-Rehobu-n zare,
La o distanţă foarte mare.
Fiii lui Dan au ridicat
Cetatea iar; s-au aşezat
Apoi, în ea, de-au locuit,
29 Şi „Dan”, drept nume, i-au găsit,
Căci i-au dat numele pe care,
Tatăl Daniţilor îl are.
Dar mai ‘nainte – negreşit –
Cetatea, Lais, s-a numit.
30 Chipul cioplit ce l-au luat,
Acolo şi l-au înălţat,
Iar Ionatan – acela care,
Drept tată, pe Gherşom, îl are,
Cel care-i al lui Moise fiu –
Preot le-a fost, până târziu,
Daniţilor. În acest fel,
La preoţie – după el –
Feciorii săi s-au ridicat.
Preoţi, peste Daniţi, au stat,
Până când ţara-a fost supusă
Şi în robie a fost dusă.
31 Astfel, Daniţii au avut
Chipul cioplit ce-a fost făcut
De către Mica, tot mereu,
Atunci când a lui Dumnezeu
Casă – aşa precum se ştie –
La Silo, s-a brodit să fie.