1 Ehud, din lume, a pierit,
Iar Israel a săvârşit
Lucruri care nu i-au plăcut,
Lui Dumnezeu. El l-a vândut,
2 În mâna împăratului
Din ţara Canaanului.
Iabin, acesta se numea
Şi la Haţor împărăţea.
Sisera era căpitan
Al oştilor din Canaan.
Ţinutu-n care-a locuit
E, Haroşet-Goim, numit.
3 Iabin avea o oaste mare,
Precum şi foarte multe care;
Din fier, carele s-au făcut
Şi nouă sute a avut.
Israeliţii, greu, gemeau,
Căci douăzeci de ani erau,
De când Iabin i-a apăsat.
Atunci, la Domnul, a strigat,
Înspăimântat, al lor popor
4 În acel timp, judecător,
Peste Israeliţi, domnea
Debora, cea care avea
Un mare dar de prorocie,
Şi-i a lui Lapidot soţie.
5 Întotdeauna, ea şedea
Sub un finic ce se numea
Drept „al Deborei” şi-l găsim
În muntele lui Efraim,
Chiar între Rama şi Betel.
Acolo-ntregul Israel
Mergea, de fiecare dată,
Când aştepta o judecată.
6 După Barac – acela care
Pe-Abinoam, tată, îl are,
Iar locu-n care a trăit,
Chedeş-Neftali e numit –
Debora-n grabă a trimis,
Pe nişte slugi şi-apoi i-a zis:
„Ascultă ce a poruncit
Domnul, atunci când mi-a vorbit:
„Du-te spre vârful muntelui
Cari este al Taborului
Şi ia cu tine zece mii,
Dintre ai lui Neftali fii
Şi dintre ai lui Zabulon.
7 Spre malul râului Chison,
În urmă, să vă îndreptaţi
Şi tabăra să v-aşezaţi.
Eu, pe Sisera, către voi,
Îl voi împinge mai apoi,
Cu toate carele pe care
Oştirea lui Iabin le are.
În felu-acesta, iată, vreau,
În mâna voastră, să îi dau.”
8 Barac răspunse-ndată: „Bine.
Merg, dacă vii şi tu cu mine;
Dar dacă nu vrei ca să vii,
N-am să mă duc nici eu, să ştii.”
9 Debora zise: „Merg şi eu,
Însă, să ştii că Dumnezeu
Nu-ţi va da slavă-n a ta cale,
Pentru că nu-n mâinile tale,
Sisera are-a fi lăsat,
Ci el are să fie dat
În mâinile unei femei,
Iar slava o să fie-a ei.”
Apoi, Debora l-a-nsoţit
La Chedeş, iar când au sosit,
10 Barac, de-ndată, veste-a dat,
În tot ţinutul, şi-a chemat
Oameni din Zabulon şi fii
Ai lui Neftali. Zece mii
De inşi, a strâns, în jurul lui,
După porunca Domnului.
Debora s-a alăturat,
Oştirii ce s-a adunat
Şi-apoi, la drum, toţi au pornit.
11 Heber – cel ce era Chenit –
S-a despărţit de neamul care,
Drept tată, pe Hobab, îl are
Şi cari fusese tot Chenit;
De-asemenea, s-a despărţit
De cel pe care îl avea
Moise, drept socru, şi şedea
Singur acum, iar cortul lui.
Chiar la al Ţanaimului
Stejar, fusese aşezat,
Căci lângă Chedeş, s-a aflat.
12 În grabă, oameni au venit
Şi pe Sisera l-au vestit
Cum că Barac – acela care
Pe-Abinoam, tată, îl are –
S-a îndreptat, cu oastea lui,
Spre muntele Taborului.
13 La Haroşet-Goim, de-ndat’,
Sisera-atunci şi-a adunat
Pe toate cele nouă sute
De care, ce-s din fier făcute,
Şi a pornit cu oastea lui,
Spre apele Chisonului.
14 Debora, l-a Barac, s-a dus,
Şi-apoi, în acest fel, i-a spus:
„Scoală, căci azi e ziua-n care,
Domnul a hotărât că are
Ca pe Sisera să îl dea,
În mâna ta. Tu vei vedea
Precum că Însuşi Dumnezeu
Va merge-n faţa ta, mereu.”
Barac, apoi, cu oastea lui,
Din muntele Taborului –
De zece mii de inşi urmat –
În iureş a pornit, de-ndat’.
15 Sisera şi cu oastea lui
Au fost, de mâna Domnului,
Pe fugă puşi; el şi-a lăsat
Carul de fier şi-a alergat,
Pe jos, speriat şi îngrozit.
16 Barac şi-ai să-i a urmărit
Oştirea lui Sisera-apoi,
Şi au împins-o înapoi,
La Haroşet-Goim, lovind-o
Cu sabia şi nimicind-o.
17 Pe jos, Sisera a fugit
Şi-n urmă s-a adăpostit
În cortul lui Iael, cea care,
Pe Heber zis Chenutu-l are
Drept soţ. El a intrat la ea,
Pentru că-n pace se găsea
Heber – cel ce era Chenit –
Şi cu Iabin, ce-a-mpărăţit
Peste Haţor. Atunci, Iael,
18 Către Sisera, zise-astfel:
„Intră la mine, domnul meu,
Căci n-ai de ce te teme. Eu
Am să te-adăpostesc de-ndat’.”
În cumpănă, el n-a mai stat,
Ci în al ei cort a pătruns,
Iar ea, în grabă, l-a ascuns,
Sub o învelitoare. El
19 A zis apoi, către Iael:
„Te rog, puţină apă vreau
Să-mi dai acuma, ca să beau,
Fiindcă-s tare însetat.”
Ea, lapte, din burduf, i-a dat
Şi-n urmă, l-a acoperit,
Să fie, de priviri, ferit.
20 El a mai zis: „Să te aşezi,
În uşă şi să priveghezi,
Iar dacă vine cineva
Şi te va întreba, cumva,
„Este vreun om aici?”, să spui:
„La mine-n cort, nimenea nu-i”.”
21 Femeia a încuviinţat,
Iar după ce el s-a culcat,
Mâna, pe un ţăruş, a pus –
Aflat la cort – şi-a mai adus
Şi un ciocan. Apoi Iael,
Tiptil, se-apropie de el
Şi-n tâmplă-n urmă, i-a bătut
Ţăruşul care i-a trecut
Prin cap, încât l-a ţintuit
Jos, la pământ, şi a murit.
22 Tocmai atunci, Barac venea,
Căci pe Sisera-l urmărea.
Iael, în cale, i-a ieşit
Şi-n felu-acesta, i-a vorbit:
„Vino să îţi arăt ceva
Şi spune-mi dacă, nu cumva,
Cel urmărit de către tine
Nu-i tocmai cel aflat la mine.”
Barac, atunci, a năvălit
Şi pe Sisera l-a găsit,
Cu un ţăruş în tâmplă – mort –
Zăcând pe jos, în al ei cort.
23 Iabin – cel care, împărat,
Era-n Canaan, încoronat –
În ziua ‘ceea, a simţit
Că e, de Dumnezeu, smerit,
În faţa fiilor pe care
Neamul lui Israel îi are.
24 Israeliţi-au apăsat
Greu, peste marele-mpărat,
Astfel încât au reuşit
Să-l bată şi l-au nimicit
Apoi, cu toată oastea lui
Din ţara Canaanului.