1 Îndată, Ghedeon – cel care
Şi Ierubal, drept nume, are –
De dimineaţă a pornit,
Cu tot poporul, şi-a venit
La un izvor, Harod chemat,
Unde apoi s-au aşezat.
La miazănoapte-n faţa lui,
Era a Madianului
Tabără toată, adunată
În valea care e aflată
La poalele culmii pe care
Dealul chemat More o are.
2 Domnul, lui Ghedeon, i-a spus:
„Poporul care l-ai adus,
E mult prea mult, acum când vreau,
Pe Madian, ca să îl dau
În mâna voastră. Nu cumva,
Să se gândească cineva
Şi să se laude apoi –
Când va fi gata ăst război –
Zicând că „Numai mâna mea,
Izbândă, a putut să-mi dea!”
3 Du-te acum, în faţa lui,
Şi spune-aşa, poporului:
„Acela care e fricos
Şi plin de teamă, ne-ndoios,
Să se întoarcă înapoi
Şi să se depărteze-apoi,
De muntele Galaadului!”
Când auziră vorba lui,
Îndată, două’şidouă mii,
Din ai lui Israel copii,
Se-ntoarseră şi au plecat,
Astfel încât s-au ridicat
Cei ce-au fost gata de război,
La zece mii de inşi apoi.
4 Domnul, lui Ghedeon, i-a spus:
„Şi-acum sunt mulţi oameni în plus.
La apă, să pogori, cu ei,
Şi-am să-i aleg Eu, pe acei
Cari trebuie să te-nsoţească
În lupta ce o să pornească.
Cel despre care-ţi spun: „E bine
Să meargă-alăturea de tine”,
Deoparte trebuie a-l pune.
Cel despre care îţi voi spune
Că „nu va merge la război”,
Lasă-l să plece înapoi.”
5 La apă, Ghedeon s-a dus,
Cu-al său popor, iar Domnu-a spus:
„Pe toţi cei care limpăiesc
Apa, precum obişnuiesc
Câinii să bea, deoparte-i pune,
Să vezi câţi au să ţi se-adune.
Să îi desparţi de cei ce stau
Îngenuncheaţi, când apă beau.
6 Cei care, apă, limpăiau
Şi cari, din palmă, o sorbeau,
A fi trei sute, s-au vădit.
Restul, în schimb, s-au dovedit
Că, în genunchi dar, au căzut,
Atunci când, apă, au băut.
7 Domnul, la Sine, l-a chemat,
Pe Ghedeon şi-a cuvântat:
„Cei care apă-au limpăit –
Şi cari, trei sute, s-au vădit –
Sunt cei care te însoţesc.
Prin ei, am să vă mântuiesc
Din mâna Madianului.
Să laşi, restul poporului,
Să se întoarcă fiecare,
Apoi, la casa ce o are.”
8 Îndată, Ghedeon s-a dus
Şi-a împlinit ce i s-a spus.
Numai merinde-a adunat
Şi trâmbiţele le-a luat,
Din mâinile poporului
Când i-a trimis la cortul lui
Pe fiecare, iar apoi,
El şi-a oprit pentru război,
Pe cei trei sute, cum – cu cale –
Domnul găsise. Jos, în vale,
Madianiţii se aflau,
În tabără, şi aşteptau.
9 În timpul nopţii, a venit
Domnul şi astfel i-a vorbit,
Lui Ghedeon: „Hai, scoală-te,
Şi-n tabără, pogoară-te,
Căci iată, am găsit o cale,
Să o las pradă, mâinii tale!
10 Dacă ţi-e frică şi de vrei,
Cu tine, poţi ca să îl iei
Pe Pura, al tău slujitor.
11 În a Madianiţilor
Tabără-n urmă, să pătrunzi,
Şi-acolo, bine să te-ascunzi,
Ca să-i auzi tot ce vorbesc,
Căci astfel ţi se întăresc
Braţele-apoi.” El a pornit,
Fiind de Pura însoţit,
Şi da al nopţii văl ascuns
A reuşit de a ajuns
Până la prima strajă care,
Drept pază, tabăra o are.
12 În vale, erau răspândiţi
Madianiţi şi-Ameleciţi,
Precum şi cei care-au venit
Din ţările din Răsărit.
Ca şi lăcustele păreau,
Căci mulţi, în număr, ei erau,
Iar numărul cămilelor
Părea nisipul mărilor.
13 Când Ghedeon – neobservat –
Sosit-a şi s-a aşezat
La pândă, doi ostaşi erau
Mai la oparte, şi vorbeau.
Unul din ei, atunci, a zis,
Tovarăşului său: „Un vis,
Foarte ciudat, eu am avut.
O turtă-n vis mi-a apărut –
Din orz – ce se rostogolea,
Şi-n Madian, ea pătrundea.
În tabără, când a venit,
La cort s-a dus şi l-a lovit.
Cortul, atunci, s-a răsturnat
Şi-ndată fost-a dărâmat.”
14 Al său tovarăş a răspuns,
Adânc, de visul său, pătruns:
„Visul ne spune-acum ceva.
Iar turta nu e altceva
Decât o sabie pe care –
Desigur – Ghedeon o are.
El, pe Ioas, îl are tată,
Iar sabia-i, la el aflată,
Căci după cum văd, el e cel
Care-i bărbat, în Israel.”
15 Când Ghedeon a auzit
Visul şi cum s-a tâlcuit,
Jos, l-a pământ, s-a aruncat
Şi-n tabără s-a înturnat –
La Israel – zicând apoi:
„Sculaţi şi haideţi la război,
Căci Domnul – după al Său plan –
Ni-l dă în mâini pe Madian!”
16 Pe oamenii ce-l însoţeau –
Şi care trei sute erau –
În trei cete, i-a împărţit.
Cu trâmbiţe i-a dăruit
Şi cu ulcioare goale-n care,
Făclii, aprins-au fiecare.
17 Apoi le-a zis: „Să ştiţi dar bine,
Să faceţi toţi, la fel ca mine!
Când vom pătrunde mai apoi,
În tabără, aş vrea ca voi
Să faceţi tot ce aţi văzut
Că eu, atunci, voi fi făcut!
18 Când va suna trâmbiţa mea,
Faceţi şi voi, asemenea:
Din trâmbiţe deci, să sunaţi,
Când taberei, ocol îi daţi.
„Sabia Domnului” apoi,
Mai trebuie să strigaţi voi –
Tare, cu toţi, la un ison –
„Şi sabia lui Ghedeon!”
19 Ceata, în fruntea căreia
Chiar Ghedeon însuşi şedea,
Avea o sută de bărbaţi,
Cu toţii bine înarmaţi.
Când noaptea s-a-njumătăţit,
Spre tabără ei au pornit,
Căci cetele de păzitori
Cari stau de strajă până-n zori,
Tocmai atuncea s-au schimbat
Şi liniştea s-a aşezat.
Când Ghedeon a năvălit –
De ai săi oameni însoţit –
Din trâmbiţă a răsunat
Şi-al său ulcior l-a aruncat.
20 Cele trei cete au făcut,
Îndată, tot ce au văzut:
În mâna stângă au luat
Făcliile şi-au apucat –
Cu dreapta – trâmbiţele-n care
Suflat-au cu putere mare.
Apoi, aşa cum învăţară,
„Sabia Domnului!”, strigară –
Puternic, toţi – la un ison,
„Şi Sabia lui Ghedeon!”
21 Apoi, cu toţii s-au retras
Şi-n aşteptare au rămas.
Tabăra, însă, s-a trezit,
Părând că a înnebunit:
Înspăimântaţi, toţi alergau
De colo colo, şi ţipau.
22 Cele trei cete cari veniră
Cu Ghedeon şi-l însoţiră –
Şi care-n ele-aveau cuprinşi
Un număr de trei sute inşi –
Din nou, din trâmbiţe-au sunat
Şi-aceleaşi vorbe le-au strigat.
Domnul, atuncea, a făcut
Astfel încât de s-au bătut
Madianiţii cu toţi cei
Aflaţi în tabără la ei.
Tabăra s-a împrăştiat
Şi-nspăimântaţi au alergat
Oştenii Madianului.
În felu-acesta, oastea lui,
Pân’ la Bet-Şita a fugit,
Înspre hotarul străjuit
De-Abel-Mehola, loc aflat
Către Ţerera, spre Tabat.
23 Israeliţii s-au unit:
Cei din Neftali au venit,
Veniră cei cari – după case –
Se trag din neamul lui Manase,
Precum şi cei cari, bunăoară,
În lume, din Aşer, coboară.
Aceştia toţi s-au repezit
În iureş şi l-au urmărit
Pe Madian, fără-ncetare.
24 Pentru a nu-i lăsa scăpare,
Soli, Ghedeon iute-a trimis,
Care în acest fel au zis,
În muntele lui Efraim:
„Haidem cu toţii, să ieşim,
Să-i ţinem piept lui Madian,
Pân’ la Bet-Bara şi Iordan!
Să le tăiem dar oştilor,
Intrarea-n vadul apelor!”
Bărbaţii care s-au găsit
În Efraim, s-au repezit
Şi-au ocupat, în calea lor,
Îndată, vadul apelor,
Pân’ la Bet-Bara şi Iordan,
Spre a-l opri pe Madian.
25 Pe două căpetenii care,
În frunte, Madian le are,
Mâna au pus: primu-i Oreb,
Iar cel de-al doilea e Zeeb.
La stânca lui Oreb, apoi,
Şi la al lui Zeb teasc, cei doi
Au fost ucişi. Li s-au tăiat –
Acolo – capetele-ndat’,
Şi-au fost trimise, negreşit,
La Ghedeon, care oprit
Era, dincolo de Iordan
Şi îl pândea pe Madian.