1 De-acolo, s-a rugat mereu
Iona, la Domnul Dumnezeu,
2 Zicând: „În a mea strâmtorare,
Domnul îmi dete ascultare.
Când în al morţii laţ aflat,
În disperare am strigat,
El glasul mi l-a auzit,
Iar al Său braţ m-a izbăvit.
3 Şi totuşi, Tu m-ai scufundat
În mare. M-au înconjurat
Râuri de ape. M-au bătut
Talazurile şi-ai făcut,
Valuri să treacă peste mine.
4 Credeam că-s lepădat de Tine,
Şi-am spus: „Domnul m-a părăsit.
Porunca, nu I-am împlinit,
Iar El, acum, m-a lepădat.
Ştiu însă că voi fi iertat,
Căci nu pe veci pedepsit sânt
Şi am să-I văd iar Templul Sfânt.”
5 Apele m-au acoperit,
Adâncul m-a învăluit
Căci lângă moarte eram eu.
De-asupra, peste capul meu,
Papura lujeri împletea
Şi umbra morţii se-ntindea,
Mereu, mai ameninţătoare.
6 Ale pământului zăvoare
Crezusem că m-au zăvorât
Pe veci, căci Tu m-ai pogorât
La temelia munţilor.
Dar m-ai scos din puterea lor,
Întreg, viu şi nevătămat,
Tu, Domnul Cel Adevărat.
7 Când îmi tânjea sufletu-n mine,
Aminte mi-am adus de Tine
Şi rugăciunea mea curată
A fost, din mare, înălţată,
Până la Templul Tău cel sfânt.
8 Aceia care lipiţi sânt
De idoli, au îndepărtat
Mila de ei. Eu, ne-ncetat,
9 Jertfe o să-I aduc, mereu,
Cu mulţumiri, Lui Dumnezeu,
Şi fiecare juruinţă
Voi împlini-o cu credinţă,
Căci altă mântuire nu-i
Decât în mâna Domnului.”
10 Domnul, peştelui, i-a vorbit,
Şi-acesta a plecat grăbit,
Pe Iona, de l-a aruncat
Din al său pântec, pe uscat.