1 Cuvântul Domnului, venit
A doua oară, i-a vorbit
Lui Iona al lui Amitai:
2 „Iată ce-ndatorire ai:
Te pregăteşte de plecare!
Mergi în cetatea ‘ceea mare –
De la Ninive – să vesteşti
Ce îţi voi da Eu să vorbeşti!”
3 Şi Iona n-a mai stat: s-a dus
Pân’ la Ninive, cum i-a spus
Cuvântul. Târgul era mare –
Trei zile de cutreierare.
4 Iona-n cetate a intrat,
Cale de-o zi, şi a strigat:
„Zile doar patruzeci mai sânt
Şi va fi şters de pe pământ
Oraşul de răufăcători!”
5 Atunci, ai săi locuitori
Crezut-au ce s-a prorocit
Despre Ninive; au vestit
Un post şi-apoi s-au îmbrăcat
Cu toţi, în saci. Când la-mpărat –
6 La cel care a stăpânit
Acel oraş – s-a auzit
Spusa lui Iona, că nu-i şagă
Acesta a-nţeles şi-ngrabă,
De pe-al său tron s-a ridicat;
Cu sac, mantia şi-a schimbat
Şi în cenuşă a şezut.
7 După ce aste le-a făcut,
Supuşilor le-a poruncit:
„Oameni şi vite negreşit –
Cu toate turmele de oi
Şi cu cirezile de boi –
De-acuma nu vor mai putea
Nici să mănânce, nici să bea,
8 Ci toţi, cu saci, să se-nvelească!
Rele, să nu mai săvârşească!
Din căile de rătăcire,
Din faptele de asuprire –
De care-au mâinile pătate –
Să se întoarcă! Atunci, poate
9 Că se îndură Dumnezeu.
Se va căii, şi ceasul greu –
De noi – îl va îndepărta
Şi poate că ne va ierta.
Astfel, mânia Lui aprinsă,
Nădăjduim că va fi stinsă,
Sub al ei val să nu pierim,
Ci viaţa să ne-o izbăvim!”
10 Domnul, din ceruri, a văzut
Tot ce făceau şi I-a părut
Rău că voia să-i nimicească.
A hotărât să-i izbăvească
De răul ce l-a plănuit.
A Lui iertare-au dobândit
Cetatea şi cu toţi acei
Ce-au fost locuitorii ei.