1 „În acel timp, când înapoi
Aduc pe prinşii de război
De la Ierusalim luaţi
Şi de prin Iuda strămutaţi,
2 Voi strânge neamurile toate
Şi-apoi când fi-vor adunate,
Le duc în vale, de îndată.
Drept „a lui Iosafat”, chemată,
E valea-n care-am să pogor
Popoarele neamurilor.
Cu ele-am să Mă judec Eu,
Atunci, pentru poporul Meu.
Am să Mă judec pentru cel
Care se cheamă Israel,
Pe care Eu l-am moştenit,
Pe care Mi l-au risipit
Printre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Crezând că-n urmă, vor putea
Să îşi împartă ţara Mea.
3 La sorţi – precum văzut-am Eu –
Au tras pentru poporul Meu.
Pe un flăcău – pe un bărbat –
Pentru o curvă ei l-au dat.
Pe vin, o fată au vândut,
Iar vinu-acela l-au băut.
4 Ce ai cu Mine, Tirule?
Ce ai, şi tu, Sidonule?
Dar tu ce ai, ţară pe care
Neamul de Filisteni o are?
Vreo faptă, vreţi să-Mi răsplătiţi?
Vreţi, împotrivă-Mi, să porniţi?
Fără zăbavă-ntoarce-voi
Faptele voastre peste voi,
Iar capetele voastre, pradă,
Iată că lor, au să le cadă.
5 Aur şi-argint, voi Mi-aţi luat.
Odoarele Mi le-aţi prădat.
Pe toate-n urmă Mi le-aţi dus
Şi-n templele voastre le-aţi pus.
6 Copii din Iuda aţi luat
Şi din Ierusalim. I-aţi dat,
Pradă, în mâna Grecilor,
Să-i depărtaţi de ţara lor.
7 Acum însă, iată, vă zic:
De-acolo am să îi ridic –
De unde i-aţi vândut – şi-apoi,
Vă-ntorc faptele, peste voi,
Iar capetele voastre, pradă,
Faptelor voastre au să cadă.
8 Iată, la ai lui Iuda fii,
Am să îi vând pe-ai voşti’ copii,
Să-i vândă-apoi – la rândul lor –
Neamului Sabeenilor,
Cari e un neam îndepărtat,
Căci Domnu-i Cel ce-a cuvântat.
9 Aceste lucruri, le vestiţi
La neamuri, zicând: „Pregătiţi
Războiul! Pregătiţi-vă
Vitejilor! Treziţi-vă!
Să se apropie, apoi,
Toţi oamenii cei de război!
10 Săbii să facă fiecare,
Din fier de plug, iar din cosoare
Vă faceţi suliţe apoi.
Cel care slab e – între voi –
Să se-ntărească, după care
Să zică în ăst fel: „Sunt tare!”
11 Grăbiţi-vă neamuri aflate
Jur împrejur! Veniţi cu toate!”
Doamne, chiar în acele văi,
Pogoară-i pe vitejii Tăi!
12 În valea cari – de bună seamă –
Drept „a lui Iosafat” se cheamă,
Să vină neamurile toate
Cari împrejur sunt aşezate!
Iată, în locurile-acele,
Am să le judec Eu, pe ele!
13 Seceri, în mâini, să vă luaţi
Şi-ncepeţi ca să seceraţi,
Pentru că secerişul – iată –
În astă vreme, copt se-arată!
Veniţi şi călcaţi în picioare,
Căci şi linuri şi tocitoare
Ajuns-au pline a fi iară,
Încât acuma dau pe-afară!
Căci mare-i răutatea lor!
14 În valea judecăţilor,
Grămezi vin neamurile-acele,
Căci e aproape – pentru ele –
Ziua anume pregătită,
Care-i de Domnul rânduită.
Ea, în a judecăţii vale,
Să vină, tocmai e pe cale.
15 Iată că soarele, aflat
Pe boltă, s-a întunecat.
Luna apoi de-asemenea,
Întunecată e şi ea,
Iar stelele cerurilor
Pierdut-au strălucirea lor.
16 Iată că Domnul Se găseşte
Chiar în Sion şi El răcneşte
Din locu-n care-i aşezat
Şi e-n Ierusalim aflat.
La tunetul glasului Lui,
Înalturile cerului,
Precum şi-acest întreg pământ,
De un cutremur prinse sânt.
17 Vei şti atunci, precum că Eu
Sunt al vost’ Domn şi Dumnezeu!
Veţi şti că în Sion Eu sânt
Şi stau pe muntele Meu sfânt!
Ierusalimul, să se ştie
Precum că sfânt are să fie!
Nicicând, străini de orice fel,
Nu vor mai trece-atunci, prin el!
18 Mustul va picura din munţi;
De pe-ale dealurilor frunţi,
Va curge lapte. În pârâuri
Şi în ale lui Iuda râuri,
Apă, mereu, are să fie,
Iar un izvor are să vie
Tocmai din Casa Domnului,
Udând valea Sitimului.
19 Egiptul fi-va o pustie,
Edomul sterp are să fie,
Din pricina relelor lor
Şi ale silniciilor
Pe care – precum am văzut –
Contra lui Iuda le-au făcut,
Atuncea când ei au vărsat
Sângele cel nevinovat.
20 Iuda şi de-asemenea
Ierusalimul vor avea
Locuitori cari au să vie
Din neam în neam şi pe vecie
Acolo au să poposească
Şi-acolo au să locuiască.
21 Sângele ce a fost vărsat –
Pe care nu l-am răzbunat
Încă – am să-l răzbun de-ndată.
După aceea, Domnul, iată
Că spre Sion o să pornească,
Acolo ca să locuiască.”