1 „De unde-s luptele apoi,
Şi certurile, dintre voi?
Nu vin din poftele pe care,
Voi le aveţi, în mădulare?
2 ‘Geaba poftiţi: căci nu puteţi,
Ce aţi poftit, să şi aveţi.
Voi aţi ucis şi-aţi pizmuit,
Dar nici aşa, n-aşi dobândit
Ceea ce-aţi vrut. Voi vă certaţi
Şi, ne-ncetat, lupte purtaţi;
Însă nimic n-aţi obţinut,
Pentru că voi nici n-aţi cerut.
3 Sau cereţi, dar nu căpătaţi,
Căci, cu gând rău, voi vă rugaţi,
Cu gândul ca să risipiţi,
Doar pe plăceri, ce dobândiţi.
4 Dar, spune suflet, preacurvare!:
Încă nu ai aflat tu, oare,
Cum că a lumii prietenie
Este cu Domnu-n vrăjmăşie?
Aşa că, oricine va vrea,
Prieten, lumea a avea,
Acela trebuie să ştie,
Că e cu Domnu-n vrăjmăşie.
5 Degeaba credeţi că vorbeşte
Scriptura? Ea ne dovedeşte
Că Duhul, pus de Dumnezeu,
În oameni, ne-a dorit, mereu,
Cu gelozie, pentru Sine.
6 Dar, de la El, în schimb, ne vine
Un har, în mai mare măsură.
De-aceea zice, în Scriptură,
Că „stă-mpotrivă Dumnezeu,
La toţi cei mândri, dar – mereu –
El le dă har celor smeriţi”.
7 Supuşi, lui Dumnezeu, să-i fiţi.
Împotrivirea, cu tărie,
Faţă de diavol să vă fie,
Pentru că diavolul, apoi –
La rându-i – va fugi de voi.
8 Apropiaţi-vă, mereu,
Numai de Domnul Dumnezeu,
Pentru ca şi El, mai apoi,
Să se apropie de voi.
Hei, păcătoşilor, cătaţi
Ca mâinile să vă spălaţi!
Oameni cu inima-mpărţită,
Cătaţi s-o ţineţi curăţită!
9 Simţiţi-vă ticăloşirea
Şi plângeţi-vă rătăcirea!
Doar tânguire, să vă fie
Râsul, şi-a voastră bucurie
Să se prefacă-n întristare.
10 Să se smerească fiecare,
În faţa Domnului, şi-astfel,
Aveţi a fi-nălţaţi, de El.
11 De rău, să nu vă mai vorbiţi,
Pentru că, trebuie să ştiţi,
Căci cine va vorbi de rău –
Sau judecă pe frate’ său –
Acela, Legea, o vorbeşte,
De rău – şi-o judecă, fireşte.
Atunci, nu eşti împlinitor
Al Legii, ci judecător.
12 Doar Unul este dătătorul
Şi-asemeni, şi judecătorul
Acestei Legi: Acela are
Putere-n braţul Său, cu care,
El poate ca să mântuiască,
Sau poate ca să nimicească.
Tu, însă oare, cine eşti,
Dacă, să-l judeci, îndrăzneşti,
Pe-al tău aproape? Ascultaţi
13 Acum, voi care cugetaţi
Şi-n urmă, ziceţi: „Astăzi, noi –
Sau mâine – vom pleca apoi,
Într-o cetate. După plan,
Acolo vrem a sta un an,
Să facem neguţătorie,
Ca un câştig bun să ne vie!”
14 În felu-acesta voi vorbiţi,
Dar ce va fi mâine, nu ştiţi!
Căci ce e viaţa voastră-apoi?
Un abur numai, sunteţi voi,
Ce doar puţin s-a arătat
Şi-apoi, a şi pierit, îndat’!
15 Iată ce trebuie să ştiţi,
Când, despre-aşa ceva, vorbiţi:
„Doar dacă Domnul o să vrea,
Ca viaţă, încă, să ne dea,
Vom face-un lucru oarecare,
Sau face-vom lucrul cutare.”
16 Voi, însă, văd că vă făliţi,
Cu laudele. Dar să ştiţi,
Că toate laudele-acele
Nu sunt decât doar lucruri rele.
17 De-aceea spun, că orişicine
Ştie precum să facă bine –
Dar nu va face – negreşit,
Acela a păcătuit.”