1 „Acuma, seama să luaţi
Voi toţi, care sunteţi bogaţi!
Să plângeţi, să vă tânguiţi,
Căci, în curând, veţi fi loviţi
Şi mari nenorociri apoi,
Se vor abate, peste voi.
2 Averi, ce aţi agonisit –
Iată – acum au putrezit,
Iar straiele voastre frumoase,
De molii, vor ajunge, roase.
3 Argintul vi s-a înnegrit,
Iar aurul v-a ruginit.
Rugina lor vă nimiceşte,
Căci o dovadă se vădeşte
În contra voastră: focul are
A vă-nghiţi, pe fiecare!
Iată, e vremea de pe urmă
Şi în curând, timpul se curmă,
Iar voi v-aţi adunat comori!
4 Nu i-aţi plătit pe lucrători,
Care-au trudit la secerat,
Pe-al vost’ ogor: i-aţi înşelat
Când fost-a vorba de plătit.
Această plată, negreşit,
În contra voastră, strigă-acum.
Pedeapsa voastră e pe drum.
Iată, Domnul oştirilor –
Plânsul secerătorilor –
Din cortul Său, l-a auzit.
5 Doar în plăceri, voi aţi trăit
Şi-n desfătări, cât v-aţi aflat,
Pe-acest pământ. V-aţi săturat
Inima voastră-n acest fel,
Chiar şi în ziua de măcel.
6 Pe omul cel neprihănit,
Cari nu vi s-a împotrivit,
L-aţi osândit, atuncea, voi,
Şi, omorât, a fost apoi!
7 Voi, fraţilor, doresc să ştiţi,
Ca răbdători să vă vădiţi –
Cu o răbdare-ndelungată –
Până când Domnul se arată.
Pildă luaţi dar, fraţilor,
De la plugar, cum, răbdător,
Aşteaptă rodul scump, pe care,
Pământul, să îl deie, are;
Aşteaptă ploaia timpurie,
Precum şi ploaia cea târzie.
8 Deci, prin răbdare lungă, voi,
În inimi, vă-ntăriţi apoi;
Căci e aproape vremea-n care,
Al nostru Dumnezeu apare.
9 Să nu vă plângeţi – eu aş vrea –
Unu-mpotriva altuia,
Pentru ca nu cumva apoi,
S-ajungeţi judecaţi şi voi,
Căci marele Judecător
E chiar la uşă, fraţilor.
10 Luaţi, ca pildă, fiecare –
De suferinţă şi răbdare –
Pe toţi prorocii Domnului
Care-au venit în faţa Lui
Şi-n al Său Nume au vorbit.
11 Noi, fericiţi i-am denumit,
Pe toţi cei care au răbdat.
Aţi auzit, neîncetat,
De Iov – de tot ce-a suferit –
Şi aţi văzut ce-a dobândit,
La urmă, prin a sa răbdare,
Căci Domnu-i plin de îndurare
Şi-ntotdeauna – ne-ndoios –
El se arată-a fi milos.
12 Dar, mai presus, dragii mei fraţi,
De toate, vreau să nu juraţi
Voi, nici pe cer, nici pe pământ
Şi nici cu vreun alt jurământ.
Ci „da” al vostru, „da” să fie,
În timp ce „nu”, „nu” să rămâie,
Pentru că, astfel, niciodată,
Nu veţi cădea, sub judecată.
13 E cineva în suferinţă?
El să se roage cu credinţă!
E cineva care se-adună,
Cu voi, având inimă bună?
Cântări de laudă, mereu,
Să-I cânte el, lui Dumnezeu!
14 E cineva bolnav, la voi?
Chemaţi prezbiterii apoi,
Ca să se roage, vă îndemn.
Să-l ungă dar, cu untdelemn
În Numele lui Dumnezeu
Şi să se roage, tot mereu,
15 Căci rugăciunea cu credinţă,
Îl va scăpa de suferinţă.
Domnul, în felu-acesta, are
Ca să îi deie vindecare,
Iar dacă a făcut păcate,
Acelea îi vor fi iertate.
16 Pentru păcate, vă mustraţi
Şi, ne-ncetat, să vă rugaţi,
Toţi – unul pentru altu-apoi –
Căci vindecaţi o să fiţi voi.
Să ţineţi dar, cu toţii, minte,
Că rugăciunea cea fierbinte,
Făcută de-un neprihănit,
Mare putere-a dovedit.
17 Ilie, precum ştiţi şi voi,
Era supus, la fel ca noi,
La tot felul de slăbiciuni.
Prin ale sale rugăciuni,
A dovedit, cu prisosinţă,
Că încărcat e, de credinţă
Şi astfel, cerul – cum a zis –
Trei ani şi şase luni, s-a-nchis
Şi-un strop de ploaie n-a mai dat,
Peste pământul însetat.
18 Apoi, când iarăşi, Domnului,
El I-a cerut, prin ruga lui,
Ploaie să dea – precum a zis –
Cerul, îndată, s-a deschis
Şi-n urma ploii ce-a venit,
Pământul, rod, a dăruit.
19 Dacă s-a rătăcit, cumva,
Din rândul vostru, cineva,
Să vină altcineva-ndată,
Şi-apoi, la cale-adevărată,
Să îl aducă, negreşit,
Pe cel care s-a rătăcit.
20 Acela care, dintre voi,
O să întoarcă înapoi,
Un păcătos, din rătăcire,
Va mântui, de la pieire,
Un suflet şi-i vor fi iertate
O sumedenie de păcate.”