1 „Petru, acel care e pus
Apostol, în Hristos Iisus,
Către aleşii cari trăiesc,
Printre străini, şi se găsesc –
Unii, prin Pont, împrăştiaţi,
Alţi-n Galatia aflaţi,
Precum şi-n Capadocia,
Bitinia şi Asia –
2 După ştiinţa arătată,
De la-nceput, de-al nostru Tată,
Şi prin acea sfinţire, care,
O face Duhul, spre-ascultare,
Precum, însă, şi spre stropire
A sângelui dat peste fire,
De Domnul nost’, Hristos Iisus:
Eu, har şi pace, v-am adus –
Căci ele sunt nepreţuite –
Şi vă doresc a fi-nmulţite!
3 Să fie binecuvântat
Dar, Dumnezeu, neîncetat –
El, Tatăl Domnului Iisus –
Cel care, nouă, ne-a adus,
Acuma, o nădejde vie,
Prin marea Sa mărinimie –
Faţă de noi – căci ne-a născut
Din nou, prin ceea ce-a făcut,
Când, pe Hristos, L-a înviat
Dintre cei morţi. Astfel, ne-a dat,
4 O moştenire sănătoasă,
Curată şi nestricăcioasă,
Care nu poate, niciodată,
A se-ofili, căci e păstrată,
În ceruri, pentru voi, mereu.
5 Puterea, de la Dumnezeu,
Azi, prin credinţă, vă păzeşte
Şi ne-ncetat, vă ocroteşte,
Căci mântuirea pregătită,
Gata-i a fi descoperită,
În vremurile de apoi,
Şi-o veţi putea primi şi voi.
6 În ea, o să vă bucuraţi,
Chiar dacă sunteţi întristaţi
Pentru puţină vreme-acum,
Prin încercări, pe-al vieţii drum;
7 Pentru ca astă încercare,
Pentru credinţa voastră – care,
Mai scumpă este la vedere,
Decât e aurul ce piere
Şi totuşi este cercetat
Prin foc, pentru a fi curat –
Să vă aducă, drept urmare,
Laudă, slavă, cinste mare,
Când se va arăta apoi,
Iisus Hristos, pe care, voi –
8 Cu toate că nu L-aţi văzut –
Ştiu că-L iubiţi şi L-aţi crezut;
O bucurie strălucită –
O bucurie negrăită –
Vă face să vă bucuraţi,
9 În El, căci o să căpătaţi –
Ca un sfârşit pentru credinţă,
Deci pentru-a voastră biruinţă –
Când vremea o să se-mplinească,
O mântuire sufletească.
10 Prorocii care au vorbit,
De harul, care, pregătit
A fost – şi este, pentru voi,
Urmând să îl primiţi apoi –
Din mântuirea ce s-a dat,
Au făcut ţintă, ne-ncetat,
Şi-au stăruit în cercetări
Şi-n necurmate căutări.
11 Ei cercetau, necontenit,
Să afle timpul potrivit
Şi-mprejurările pe care
Duhu-n vederea Sa le are –
Pentru că-n ei sălăşluia
Al lui Hristos Duh – când vestea
De suferinţele pe care,
Hristos, să le îndure, are,
Şi despre slava Sa cerească,
Pe care-avea s-o dobândească,
După tot ce a suferit.
12 Astfel, li s-a descoperit,
Că prorocia lor de-apoi,
Nu-i pentru ei, ci pentru voi.
Ceea ce ei au prorocit,
Atunci – prin cei ce v-au vestit,
Azi Evanghelia – aţi aflat,
Prin Duhul Sfânt, din cer plecat,
În care, chiar îngerii vor,
Ca să privească. Tuturor,
13 Vă spun, să vă încingeţi dar,
Coapsele minţii voastre, iar
Nădejdea-n harul cel de sus –
În harul ce va fi adus,
Când va veni Hristos – să ştiţi,
Ca să vi-o puneţi. Voi să fiţi
14 Nişte copii cari ascultaţi.
Târâţi, să nu vă mai lăsaţi,
În poftele ce le-aţi avut,
Pe vremea-n care n-aţi ştiut.
15 Fiţi sfinţi, precum S-a arătat
Acela care v-a chemat.
16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, mereu,
Pentru că, iată, sfânt, sunt Eu.”
17 Iar dacă voi Îl chemaţi „Tată”,
Pe Cel a cărui judecată
Se-arată fără părtinire,
Pentru întreaga omenire –
Căci fiecare-i cântărit
După ceea ce-a făptuit –
Cu frică dar, să vă purtaţi,
Acum, pribegi când vă aflaţi.
18 Pe voi, nu va răscumpărat
Cu aur şi argint curat –
Care, cum ştiţi, sunt trecătoare
Şi sunt lipsite de valoare –
Din felul vost’ de vieţuire,
Cari l-aţi avut drept moştenire,
De la părinţii voşti’; ci voi
19 Aţi fost răscumpăraţi apoi,
Prin sânge scump ce-a fost adus
De Domnul nost’, Hristos Iisus,
De Mielul Cel neprihănit,
Fără cusururi dovedit.
20 Acesta fost-a cunoscut,
‘Nainte de-a se fi făcut
Lumea, şi fost-a arătat
Acum, când s-a apropiat
Sfârşitul vremii, pentru voi
21 Care, prin El, credeţi apoi,
În Dumnezeu ce L-a-nviat
Din morţi şi, slavă, El I-a dat,
Pentru a face cu putinţă,
S-aveţi nădejde şi credinţă,
În Dumnezeu, neîncetat.
22 Deci, voi – care v-aţi curăţat
Sufletul, când, prin Duhul Sfânt,
Al adevărului cuvânt,
L-aţi ascultat, ca să puteţi
O dragoste de fraţi s-aveţi,
Neprefăcută – vreau să ştiţi,
Din inimă, să vă iubiţi,
Unii pe alţii, cu căldură.
Să nu fie, între voi, ură,
23 Căci voi, din nou, aţi fost născuţi,
Şi nu mai sunteţi dar, crescuţi,
Dintr-o sămânţă muritoare,
Ci din una nepieritoare
Şi nesupusă putrezirii –
Aşa cum, după legea firii,
Sunt toate, pe acest pământ –
Prin al lui Dumnezeu Cuvânt,
Care e viu, neîncetat,
Şi-n veac rămâne neschimbat.
24 Ca iarba, e orice făptură,
Iar slava ei e pe măsură:
Ca floarea ierbii se vădeşte.
Dar iarba, toată, se-ofileşte,
Iar floarea, jos, are să-i cadă
Şi nimenea n-o s-o mai vadă.
25 Însă Cuvântul Domnului
Rămâne-n veacul veacului.
Şi-acest Cuvânt v-a fost vestit:
Prin Evanghelie L-aţi primit.”