1 N-a fost nici cerul, nici pământul,
Ci, la-nceput, a fost Cuvântul.
Acest Cuvânt a fost, mereu,
Alăturea cu Dumnezeu;
Şi Dumnezeu, deci, chiar Prea Sfântul,
S-a dovedit a fi Cuvântul.
2 Pe Dumnezeu, necontenit –
De la-nceput – El L-a-nsoţit.
3 Tot ceea ce a fost creat,
Numai prin El a fost durat;
Nimic, din ce s-a pomenit,
Fără de El, nu s-a zidit.
4 Măsura Lui, de viaţă-i plină,
Iar ea-i a omului lumină.
5 Lumina-n beznă străluceşte,
Iar bezna nu o biruieşte.
6 Veni un om al Domnului –
Ioan era numele lui.
7 El, ca un martor, a venit
Şi-n lume, a mărturisit
Despre lumină, ca astfel,
Să creadă oamenii, prin el.
8 Nu el era acea Lumină –
El, doar, a trebuit să vină,
Ca despre ea, să ne vestească.
9 Orice fiinţă omenească
Venind în lume-i luminată,
De raza Ei, adevărată.
10 Mereu, în lume, a fost El
Şi lumea s-a făcut, prin El –
Dar lumea nu L-a cunoscut,
Pe Cel ce Tată, L-a avut.
11 L-ai Săi, cu drag, El a venit,
Însă, ai Lui nu L-au primit.
12 Atunci, S-a-ntors şi, drept, a dat,
La toţi cei cari L-au ascultat –
Crezând dar, în Numele Lui –
Să fie fii, ai Domnului.
13 Ei, nu din sânge, sunt făcuţi,
Nici de vreun om n-au fost născuţi,
Căci nu sunt după voia firii,
După dorinţa omenirii,
Ci ei au fost şi sunt, mereu,
Născuţi din Tatăl, Dumnezeu.
14 Acest Cuvânt S-a întrupat
Şi-n har şi adevăr a stat,
Aici – la noi – de-a locuit,
Iar noi, cu toţii, am privit
Slava şi măreţia Lui –
Slavă, asemeni Tatălui,
Cari, doar pe El, L-a zămislit.
15 Ioan – când a mărturisit –
Spusese: „Despre El, mereu,
V-am tot vorbit, într-una, eu:
„Acel, care în urmă-mi vine,
E mai ‘nainte decât mine,
Căci El era de la-nceput,
Drept primul care-a fost născut.
16 Iar noi, cu toţii, am primit,
Din plinul Său, necontenit,
Când a dat – tuturor – în dar,
Din harul Său, har după har.
17 Legea, prin Moise, ni s-a dat;
Har şi-adevăr am căpătat,
Acuma, prin Hristos Iisus.
18 Nimeni – aşa precum s-a spus –
Pe Dumnezeu, nu L-a văzut.
El fost-a făcut cunoscut,
Lumii, numai de Fiul Lui,
Care e-n sânul Tatălui.”
19 Iată ce a mărturisit
Ioan, atunci, când au venit –
La el – şi preoţi şi Leviţi,
De la Ierusalim sosiţi,
Ca să-l întrebe: „Cine eşti?”.
Când i-a văzut pe toţi aceşti,
20 Ioan le spuse, desluşit,
Că nu-i Hristos. Ei au voit,
Cu dinadinsul, ca să ştie,
21 Cine e el: „Tu eşti Ilie?”
„Nu sunt.” „Proroc te dovedeşti?”
„Nu-s nici proroc.” „Dar cine eşti?
22 Ce zici tu însuţi, despre tine?
Hai spune, şi nu ne mai ţine,
Căci trebuie să ne-nturnăm,
Acasă şi, răspuns, să dăm,
Asupra celor ce ne-ai zis,
Mai marilor, cari ne-au trimis.”
23 „Sunt cel ce strigă în pustie” –
Le-a spus Ioan. „Prin prorocie,
V-a zis Isaia-n vremea lui:
„Neteziţi calea Domnului.”
24 Acei care îl întrebau,
Trimişi, de Farisei, erau.
25 O întrebare, i-au mai pus:
„Dacă-i aşa, precum ai spus –
Nu eşti Hristosul, nici Ilie
Şi nici proroc – ce-ţi veni ţie,
Acuma, cu acest botez?”
26 Ioan răspunse-n al său crez:
„Cu apă, mie, mi se cade,
Să vă botez. Dar, la voi, şade
Unul, pe care Îl vedeţi,
Însă, voi nu Îl cunoaşteţi.
27 El e Acela care vine,
În urmă-mi, iar – faţă de mine –
El este înaintea mea.
Eu nu sunt vrednic, o curea,
Să Îi dezleg, la-ncălţăminte.”
28 Rostite-au fost aste cuvinte,
În Betabara – tălmăcit,
Locul, Betania-i numit,
Aflându-se lângă Iordan;
Acolo, boteza Ioan.
29 Ioan, văzându-L pe Iisus –
A doua zi – venind, a spus:
„Iată, Mielul lui Dumnezeu,
Care, al lumii păcat greu,
O să-l ridice. Despre El,
30 Eu vă spuneam că „este Cel
Care, pe a mea urmă, vine
Şi-I mai ‘nainte decât mine,
Căci înainte-mi S-a născut”.
31 Aflaţi, că nu L-am cunoscut,
Dar am venit ca să lucrez,
Cu apă, ca să vă botez
Şi astfel, să Îl fac, pe El –
Azi – cunoscut, lui Israel.”
32 Ioan, pentru întreaga fire,
Făcut-a o mărturisire:
„Eu am văzut, pe Duhul Sfânt,
Cum se pogoară pe pământ –
Întruchipat în porumbel –
Şi se aşează peste El.
33 Când am venit, cum vă spuneam,
Nici eu, măcar, nu-L cunoşteam;
Însă, Acel ce m-a trimis
Să vă botez cu apă-a zis:
„Din înălţimi, afla-vei când
Vedea-vei Duhul pogorând,
Căci Cel, pe care se aşează,
E Cel cari, cu Duh Sfânt, botează”.
34 Lucrul acesta s-a-mplinit;
De-aceea, am mărturisit,
Căci am văzut! Iar El – zic eu –
Îi este Fiu, lui Dumnezeu!”
35 A doua zi, Ioan şedea,
Cu doi discipoli, şi vorbea.
36 Văzându-L, pe Iisus trecând,
A zis, cu mâna arătând:
„Iată-L, pe Mielul Domnului!”
37 Discipolii, pe urma Lui,
Porniră-ndată, iar Iisus
S-a-ntors, spre cei doi, şi a spus:
38 „Ce căutaţi?” Ei au rostit:
„Rabi!” (care e tălmăcit,
„Învăţătorule”) „Voieşti
A spune, unde locuieşti?”
39 El zise: „Dacă asta vreţi,
Veniţi cu Mine şi vedeţi!”
Ei s-au ţinut de al Său pas
Şi-n ziua ‘ceea au rămas,
La El, acasă, ca să stea –
Era ceasul al zecelea.
40 Unul, din cei ce L-au urmat –
Dintre acei ce-au ascultat
Ceea ce-a spus Ioan, de El –
A fost Andrei. Omul acel,
Cu Simon Petru, era frate.
41 Îndată, a plecat să-l cate,
Pe frate’ său. Când l-a aflat,
Cu bucurie, i-a strigat:
„Noi, pe Mesia, L-am găsit!”
(„Hristos”, înseamnă tălmăcit.)
42 Apoi, în grabă, l-a adus,
Pe al său frate, la Iisus.
„Tu, Simon, al lui Iona eşti.
De astăzi, Chifa, te numeşti” –
A zis Iisus, când l-a zărit.
(„Petru”, înseamnă, tălmăcit.)
43 A doua zi, Iisus a vrut
Să plece, într-un alt ţinut,
Cu ucenicii şi, de-aceea,
Ei au pornit spre Galileea.
Pe drum, pe Filip, l-a-ntâlnit:
„Urmează-Mă” – i-a poruncit.
44 El, din Betsaida, se trăgea –
Cetate-n care locuia
Şi Simon Petru, cu Andrei.
‘Nainte de-a pleca, cu ei,
45 Se duse la Natanael,
Zicând: „Noi L-am găsit pe-Acel,
De care, Moise ne-a vorbit,
În Lege, şi ne-au prorocit
Proroci-atuncea, când au spus,
Despre-un Nazarinean – Iisus –
Cari este al lui Iosif fiu!
Iată, să te-nştiinţez, eu viu!”
46 Natanael l-a ascultat
Şi-apoi, mirat, a întrebat:
„Din Nazaret? Ce pot să spun?
Poate să iasă ceva bun?
Mă îndoiesc! Dar, poţi să crezi?!”
Filip a zis: „Vino şi vezi!”
47 Văzându-l, pe Natanael,
Cu Filip, că vine la El,
Iisus, în ăst fel, a vorbit:
„Iată-l pe-acest Israelit!
Aflaţi dar, că omul acel,
N-ascunde vicleşug, în el!”
48 Natanael, foarte mirat
De vorba Lui, a întrebat:
„De unde mă cunoşti, pe mine?!”
Iisus a zis: „Eu te ştiu bine!
Eu te cunosc, de multă vreme.
Mult mai ‘nainte să te cheme
Filip, la Mine, te-am văzut
Când, în grădină, ai şezut,
Lângă smochin.” Privind la El,
49 Uimit, a zis Natanael:
„O, Rabi! Văd prea bine eu,
Că eşti Fiul lui Dumnezeu –
Al lui Israel Împărat!”
50 Atunci, Iisus a întrebat:
„Doar că am zis că, „te-am văzut
Stând sub smochin”, tu M-ai crezut?
Numai pentru aceasta, crezi?
Mult mai mari lucruri, ai să vezi!”
51 Apoi, a mai adăugat:
„Iată, vă spun adevărat,
Că veţi vedea cerul, deschis –
Să ţineţi minte, ce v-am zis! –
Iar îngerii, lui Dumnezeu,
Urcând şi coborând mereu,
Veni-vor, din înaltul lui,
Jos, peste Fiul omului.”