1 Când s-a sfârşit acel Sabat
Şi-al nopţii văl s-a ridicat
Spre-ntâia zi din săptămână,
Femeile urcară până
La locul, unde, îngropat,
Era Iisus. Ele-au luat
Miresmele ce le-au gătit.
2 Când au ajuns sus, au găsit,
Piatra ce fost-a aşezată,
Peste mormânt, înlăturată.
3 Speriate-ntrânsul au intrat,
Dar trupul Lui, nu L-au aflat.
4 Nedumerite, se priveau
Şi, ce să creadă, nu ştiau,
Cuprinse de uimire mare.
Atuncea, în strălucitoare
Şi albe haine-nveşmântaţi,
Li se-arătară doi bărbaţi.
5 Femeile se-nspăimântară
Şi feţele şi le plecară,
Dar blând, bărbaţii le-au vorbit:
„Pentru ce oare, aţi venit,
Ca printre morţi, să căutaţi
Pe Cel care e viu? Plecaţi!
6 El nu-i aici, căci a-nviat,
Aşa precum v-a înştiinţat,
Pe când eraţi în Galileea,
Spunându-vă de vremea ‘ceea,
7 În care, Fiul omului –
Deposedat de slava Lui –
Pe mâna păcătoşilor,
Dat fi-va – în puterea lor –
Ca răstignit, apoi, să fie,
Şi, în trei zile, să învie.”
8 Ele, aminte, şi-au adus,
De tot ce a vorbit Iisus.
9 Femeile au revenit,
De la mormânt, şi-au povestit,
La ucenici, ce s-a-ntâmplat,
Precum şi celor care-au stat
10 Cu ei. Cele care-au venit
Şi-apostolilor le-au vorbit,
Au fost: Maria – cea numită
Şi Magdalina – însoţită
De către a lui Iacov mamă –
Pe care tot Maria-o cheamă –
Şi de Ioana. Cele trei
Erau cu grupul de femei
Care, de la-nceput, s-au dus,
Pe urma Domnului Iisus.
11 Apostolilor le păreau
Basme-a lor vorbă – nu credeau
Nimic, din tot ce ele-au spus.
12 Ne-ncrezător, Petru s-a dus,
În fugă, până la mormânt,
Să vadă, de al lor cuvânt,
Este, cumva, adevărat.
Peste mormânt, el s-a plecat
Şi, înăuntru, a privit.
Bucăţi de pânză, a zărit,
Zăcând pe jos. Mirat, apoi,
S-a dus acasă, înapoi.
13 În acea zi – pe înserat –
Doi ucenici, către un sat –
Numit Emaus – se-ndreptau.
Şaizeci de stadii despărţeau,
Satul, pe care îl numim
Emaus, de Ierusalim.
14 Cei doi, pe drum, au discutat
De tot ceea ce s-a-ntâmplat.
15 Pe când discipolii vorbeau
Şi întrebări multe-şi puneau,
Iisus li S-a alăturat
Şi, vorbele, le-a ascultat.
16 Dar ochii lor nu-L cunoşteau,
Pentru că-mpiedicaţi erau.
17 Domnul Iisus i-a întrebat:
„Dar, despre ce aţi discutat
Voi doi, pe drum?” Ei s-au oprit
Şi, trişti, la Domnul, au privit,
18 Iar unul – care s-a chemat
Cleopa – astfel, a cuvântat:
„Vorbeam de ceea ce toţi ştim.
Tu, oare – la Ierusalim –
Străin eşti, dacă n-ai aflat
Ce-n aste zile s-a-ntâmplat?”
19 „Ce?”, le-a zis El, iar ei I-au spus:
„A fost un om, numit Iisus,
Din Nazaret; un proroc mare,
În fapte şi-n cuvinte tare,
Atât în faţa Domnului,
Precum şi a norodului.
20 Dar preoţii L-au osândit,
Dându-L să fie răstignit.
21 Noi toţi nădăjduiam că El
Va mântui pe Israel,
Însă, trei zile au trecut,
De când toate s-au petrecut.
22 Nişte femei ne-au dat o ştire,
Care ne puse în uimire:
De dimineaţă, ele-au spus
Că, până la mormânt, s-au dus,
23 Dar trupul Său, nu L-au găsit.
Atunci, în grabă, au venit
Spunându-ne ce au văzut;
O viziune au avut,
În care, li s-au arătat
Doi îngeri şi le-au înştiinţat,
Că El e viu. Unii din noi
24 S-au dus pân’ la mormânt apoi,
Găsindu-l precum ni s-a spus,
Dar nu L-au văzut, pe Iisus.”
25 „O, ce nepricepuţi sunteţi!
Inimi zăbavnice aveţi” –
Blând, i-a mustrat Domnul Iisus –
„Când trebuia, ceea ce-au spus
Prorocii, ca să fi crezut.
26 Din tot ce ştiţi, din ce-aţi văzut,
Nu credeţi că a trebuit,
Hristosul să fi suferit
Aceste lucruri, ca apoi,
Să intre-n slava Sa-napoi?”
27 A început de-a povestit,
De prin Scripturi, şi-a tălmăcit –
Chiar de la Moise începând
Şi până la proroci mergând –
Tot ce se referea la El.
28 Aproape de satul acel,
Iisus S-a prefăcut că vrea
Să plece, căci El se grăbea.
29 Cei doi, atuncea, L-au rugat,
Zicând: „Aproape s-a-nserat.
Rămâi cu noi.” El a rămas
Şi-astfel, a stat la ei, de mas.
30 Intrară împreună-n casă,
Iar după ce au stat la masă,
Iisus luă o pâine mare,
Rosti o binecuvântare,
A frânt-o în bucăţi apoi,
Şi-a dăruit-o celor doi.
31 Atunci, ochii li s-au deschis –
Parcă s-au deşteptat din vis –
Şi-ndată, L-au recunoscut,
Însă, Iisus a dispărut.
32 Unul a zis: „Nu ne ardea,
La inimă, când ne vorbea,
Pe drum – atunci, când a venit –
Scriptura, de ne-a desluşit?”
33 În acel ceas chiar, se porniră
Şi la Ierusalim veniră.
Foarte grăbiţi au fost, să plece,
Spre-a spune celor unsprezece –
Şi celor care s-au aflat
34 Cu ei – „Domnul a înviat!
Lui Simon, El se arătase!”
35 Le-au spus, apoi, ce se-ntâmplase,
Pe drum, şi cum L-au cunoscut,
Abia atunci, când L-au văzut
Că, acea pâine, a luat-o,
A frânt-o, iar apoi, le-a dat-o.
36 Pe când ei aste vorbe-au spus,
Veni, acolo, chiar Iisus.
În al lor mijloc, El a stat
Şi, „Pace vouă!”, le-a urat.
37 Înspăimântaţi, toţi au crezut
Că doar un duh ei au văzut.
38 Iisus le-a zis: „Nu vă speriaţi!
Pentru ce sunteţi tulburaţi?
De ce, la inimă, aveţi
Astfel de gânduri? Dar, haideţi
39 Aproape! Mâinile-Mi priviţi!
Picioarele! Mă pipăiţi!
Un duh, oase şi carne, n-are
Aşa cum am Eu.” După care,
40 (Picioarele, le-a arătat
Şi mâinile care-au purtat,
În ele, urma cuiului.)
41 Privindu-L, ucenicii Lui
Au fost cuprinşi de bucurie,
Dar nu credeau ca El să fie.
Iisus văzu-ndoiala lor
Şi zise, ucenicilor,
Spre a le-o-nlătura: „Voi, oare,
Aveţi, aicea, de mâncare?”
42 Un peşte fript, I-au dăruit,
Şi miere. Domnul le-a primit
43 Şi a mâncat, în faţa lor.
44 Apoi, El, ucenicilor,
Le-a zis: „Iată ce vă spuneam,
Pe când – cu voi – Eu mai eram:
Căci ceea ce prin Psalmi s-a scris,
Ceea ce-n Lege, Moise-a zis,
Tot ce proroci-au prorocit
De Mine, trebuie-mplinit.”
45 El le-a deschis mintea, să-nceapă,
Scripturile, să le priceapă.
46 „Hristos, aşa cum este scris,
Trebuie-a pătimi” – le-a zis.
„Trei zile, mort are să fie,
Dar, în a treia, o să-nvie.
47 El va vesti, neamurilor,
Iertare a păcatelor,
În al Său Nume – prin credinţă –
Dată în dar, prin pocăinţă,
De la Ierusalim plecând
Şi-ntreaga lume cuprinzând.
48 La aste lucruri, voi să-Mi fiţi
Martori. Curând, o să primiţi
49 Făgăduinţa, ce-a fost dată,
De către Domnul, al Meu Tată.
Eu vă trimit făgăduinţa.
Voi întăriţi-vă credinţa
Şi, în cetate, toţi să staţi,
Până când fi-veţi îmbrăcaţi
Cu-acea putere – cum v-am spus –
Pe care-o veţi primi, de sus.”
50 Domnul Iisus i-a scos afară
Şi, spre Betania, plecară.
Mâinile, Şi le-a ridicat,
Şi-apoi, i-a binecuvântat.
51 Încă vorbind, s-au despărţit,
Iisus fiind, la cer, răpit.
52 După ce I s-au închinat,
Ei – bucuroşi – s-au înturnat
Către Ierusalim. Şedeau
53 În Templu şi, Îl lăudau,
Pe Dumnezeu, Tatăl divin,
Şi-L binecuvântau. Amin.