1 Iisus a fost înfăţişat,
Apoi, ‘naintea lui Pilat.
2 Aici, cu toţi s-au repezit,
Să Îl pârască: „L-am găsit,
La răzmeriţă, aţâţând
Poporul şi împiedicând
Lumea, de-a da Cezarului,
Birul, ce se cuvine lui.
De-asemenea, S-a proclamat
Că e Hristos, că e-mpărat!”
3 Când au sfârşit cu pâra lor,
„Eşti Rege al Iudeilor?” –
Zise Pilat. „Da! Sunt!” – a spus,
Privindu-l ţintă-n ochi, Iisus.
4 Pilat, apoi, a cuvântat:
„Eu, nici o vină, n-am aflat,
5 În El!” Ei, însă, stăruiau
Şi, mai înverşunaţi, strigau:
„Noroadele-a întărâtat,
Cu-nvăţătura ce le-a dat!
A început de prin Iudeea,
Apoi aici şi-n Galileea.”
6 De Galileea, când Pilat
A auzit, a întrebat,
De nu cumva, omul Acel
Este Galileean, şi El.
7 Aflând apoi, de la norod,
Că-n stăpânirea lui Irod,
Este Iisus, a cugetat –
Chiar la Ierusalim aflat,
Fiind Irod – că omu-Acel,
Ar trebui trimis la el.
8 Irod, văzându-L, pe Iisus,
Venind, s-a bucurat nespus,
Căci, să-L cunoască, a dorit,
Pentru că multe-a auzit,
Pe seama Lui, că se spunea.
Acuma, el nădăjduia,
Că o să-L vadă, în sfârşit,
Cum o minune-a săvârşit.
9 Multe-ntrebări, Irod a pus,
Dar n-a răspuns, nimic, Iisus.
10 Prezenţi erau preoţii mari,
Precum şi ai lor cărturari.
Toţi se-ntreceau, care de care,
În a-L pârî cu-nverşunare.
11 Irod – şi straja ce-o avea –
Faţă de El, dispreţ vădea.
Batjocuri doar, I-au arătat,
Iar după ce L-au îmbrăcat
În nişte haine lucitoare,
Râzând, apoi, plini de-ncântare,
Au hotărât ca, de îndat,
Să Îl trimită, la Pilat.
12 Irod şi cu Pilat erau,
Demult, certaţi – se duşmăneau –
Însă, atuncea, s-a ivit
Clipa, când s-au împrietenit.
13 După-mpăcarea cu Irod,
Pilat chemat-a mult norod,
Strânse pe preoţii cei mari,
Precum şi pe-ai lor cărturari,
Şi-a zis, privindu-L pe Iisus:
14 „Pe omu-Acesta, L-aţi adus,
Aici, ca pe-un răufăcător.
Aţi spus că-i un aţâţător
La răzmeriţă. L-am luat,
Şi-n amănunt L-am cercetat,
În faţa voastră. V-am făcut
Pe plac, aşa precum aţi vrut.
Degeaba L-aţi învinuit,
Căci, vinovat, nu L-am găsit.
15 Şi nici Irod nu I-a aflat
Vreo vină, căci L-a-napoiat
La noi, aşa cum aţi văzut.
Deci, Acest om nu a făcut
Nimic, pentru a fi ucis,
După cum voi, mie, mi-aţi zis.
16 Să-L bată, am să poruncesc,
Însă apoi, Îl slobozesc.”
17 Când Paştele se prăznuia –
După tradiţii – trebuia,
Pilat să-i dea norodului,
Un condamnat, pe voia lui.
18 Întreg norodul a strigat:
„Vrem pe Baraba, ‘liberat!
În ce-L priveşte pe Iisus,
La moarte trebuie-a fi dus!”
19 Acel Baraba fost-a-nchis,
Pentr-un omor ce s-a comis,
Şi o răscoală, în cetate.
20 Pilat, sperând că încă poate
Ca, pe Iisus, să-L izbăvească,
A-ncercat, gloatei, să-i vorbească.
21 Norodul, însă, a răcnit:
„Iisus să fie răstignit!”
22 A treia oară-atunci, Pilat,
Mulţimile, le-a întrebat:
„Totuşi, spuneţi-mi, ce-a făcut?
Eu, nici o vină, n-am văzut,
Pe care, Acest om s-o poarte,
Să pot a-L condamna la moarte.”
23 Noroadele, în gura mare,
Strigau – din ce în ce mai tare –
Ca El să fie răstignit,
Iar pân’ la urmă-au biruit,
Căci preoţii le împingeau,
Să facă, precum ei voiau.
24 Când le văzuse stăruinţa,
Pilat le-a-ndeplinit dorinţa
25 Şi, astfel, l-a eliberat
Pe cel ce fosta-ntemniţat
Pentru răscoală şi omor,
Iar pe Iisus, pe mâna lor,
El l-a lăsat – cum au cerut –
Şi au făcut, cu El, ce-au vrut.
26 Să-L răstignească, ei L-au dus,
Însă, pe drum, mâna au pus,
Pe-un om, cari Simon se numea
Şi, în Cirena, locuia.
Pe acel Simon, ei l-au pus,
Să ducă crucea, lui Iisus.
27 În urma lui Iisus, păşea
O gloată mare, ce plângea –
Mergeau, mulţi, tânguindu-se,
Cu pumni-n piept, bătându-se.
Erau, cu oamenii acei –
Acolo – şi multe femei,
Care boceau, necontenit.
28 Iisus, plânsul, le-a auzit,
Şi-atunci, S-a-ntors şi-a cuvântat:
„De ce, de plâns, v-aţi apucat?!
Nu Mă mai plângeţi voi, pe Mine,
Ci plângeţi, pentru voi, mai bine,
Şi pentru-ai voştri fii! Căci iată,
29 Va fi o vreme-ntunecată,
În care, astfel se va zice:
„De cele sterpe, e ferice! –
De pântecul ce n-a născut,
De sânii care n-au avut
Parte de prunci, de alăptat!”
30 Atuncea, mulţi vor fi strigat:
„Cădeţi, peste noi, munţilor!”
„Ne-acoperiţi, dealurilor!”
31 Copacului cel verde, dacă
Aşa îi fac, ce au să-i facă,
Atunci, copacului uscat?”
32 Cu El, acolo, s-au aflat
Şi doi tâlhari. Oameni-acei
Trebuiau răstigniţi şi ei,
Pe deal, odată cu Iisus.
33 Când au ajuns cu toţii, sus,
Pe „Căpăţâna”, i-au culcat
Pe cruci şi-apoi, le-au ridicat.
În ăst fel, a ajuns Iisus,
Între tâlhari, să fie pus –
Pe unu-n dreapta-I l-aşezară,
Pe-altul la stânga-l ridicară.
34 „Nu ştiu ce fac, o Sfinte Tată” –
Zicea Iisus – „Te rog, îi iartă!”
Ale Lui haine-au împărţit,
Aşa cum sorţi-au stabilit.
35 Erau mulţi cei care şedeau,
Pe „Căpăţâna”, şi priveau.
Fruntaşi-şi băteau joc de El,
Zicând mereu: „Iată-L pe-Acel
Care, pe mulţi, i-a mântuit!
Acuma, şade răstignit,
Deşi ar face foarte bine
Ca să se mântuie pe Sine,
Dacă-i Hristos! – cum spunea des,
Că-i al lui Dumnezeu Ales!”
36 Ostaşii Îl batjocoreau
Şi-oţet, să beie, Îi dădeau,
37 Zicând: „Dacă-mpărat, Tu eşti,
Peste Iudei, precum vorbeşti,
Te mântuieşte şi pe Tine!”
38 De-asupra Lui, putea oricine,
Ca să citească-n latineşte,
Greceşte şi în evreieşte,
În lemnul crucii, încrustat:
„Peste Iudei, El e-mpărat”.
39 Chiar şi tâlharul răstignit,
Alături, L-a batjocorit:
„Nu îi fi, oare, Tu, Hristos?
Te mântuieşte! Dă-Te jos,
De eşti în stare, iar apoi,
Ne mântuieşte şi pe noi!”
40 Dar celălalt tâlhar, aflat
Şi el, pe cruce, l-a-nfruntat:
„Chiar, nu te temi de Dumnezeu,
De-aşa vorbeşti, căci tu şi eu,
La fel, avem de îndurat
Osânda care ni s-a dat?
41 Pedeapsa ne e potrivită,
Căci luăm plata cuvenită
Pentru-ale noastre făr’ delegi.
Dar omul-Acesta – înţelegi? –
Din câte ştim, din ce-am văzut
Şi-am auzit, rău, n-a făcut.”
42 Apoi, s-a-ntors către Iisus:
„Doamne” – acel tâlhar I-a spus –
„Aminte-adu-Ţi, nu mă uita,
Când, în Împărăţia Ta,
Veni-vei!” Domnul l-a privit
43 Şi, cu blândeţe, i-a vorbit:
„Îţi spun drept: nici o grijă n-ai,
Căci azi, vei fi cu Mine-n rai.”
44 De la ceasul al şaselea
Şi până la al nouălea,
Un întuneric a venit
Şi, ţara, a învăluit.
45 Perdeaua-n Templu aşezată,
În două, fost-a sfâşiată,
Iar soarele s-a-ntunecat.
46 Iisus, atuncea, a strigat:
„Tată! Primeşte Duhul Meu!
În a Ta mână, Îl las Eu!”
După ce astfel a strigat,
Domnul Iisus, Duhul, Şi-a dat.
47 Sutaşul care a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Speriat, pe Domnul, L-a slăvit,
Spunând: „A fost neprihănit
Omul Acest, cu-adevărat!”
48 Întreg norodul adunat,
Când aste lucruri a văzut,
În piept, cu pumnii, s-a bătut.
49 Toţi cunoscuţii lui Iisus,
Femeile care s-au dus
Din Galileea după El,
Se strânseră pe dealu-acel.
Mai la oparte, ei şedeau –
Retraşi de ceilalţi – şi priveau.
50 Era un om evlavios,
Om bun şi foarte credincios,
Un sfetnic al Soborului –
Iosif, era numele lui.
51 El nu fusese-atunci la sfat,
Când, pe Iisus, L-au condamnat.
Iosif şedea-n Arimateea –
Într-o cetate din Iudeea –
Şi aştepta şi el, să vie
A Domnului Împărăţie.
52 El, grabnic, la Pilat, s-a dus,
Să ceară trupul lui Iisus.
53 Jos, de pe cruce-apoi, L-a dat,
Cu in curat L-a-nfăşurat –
În pânză – iar apoi L-a dus
Şi într-un nou mormânt L-a pus –
Proaspăt, în stâncă sfredelit,
Şi pân-atunci, nefolosit.
54 Era în zi de Pregătire,
Urmând să vină, peste fire –
În urma ei – un nou Sabat.
Când faptele s-au întâmplat,
55 Femeile – care s-au dus
Din Galileea, cu Iisus –
Erau cu Iosif şi-au văzut
Tot ce, acesta a făcut;
Văzură, deci, mormântu-acel,
Şi trupul lui Iisus, în el.
56 Mir şi miresme-au pregătit
Ele, şi-apoi, s-au odihnit,
Aşa cum Legea le-a cerut,
Sabatul fiind început.