1 Când praznicul Azimilor –
Numit şi cel al Paştelor –
2 Se-apropia, preoţii mari,
Precum şi ai lor cărturari,
Cătau un mijloc – oarecare –
Ca pe Iisus, să Îl omoare;
Pe faţă, nu Îl atacau,
Căci, de noroade, se temeau.
3 Satan a hotărât să plece,
La unul din cei doisprezece –
La cel care iubea mult banul –
La Iuda, zis Iscarioteanul.
4 La preoţii cei mari, s-a dus
Iuda, să-L vândă, pe Iisus.
Cu ei, în taină, s-a-nţeles
Şi, împreună, au ales –
Cu căpitanul străjilor –
În ce fel, pe Învăţător,
Să-L vândă. Ei l-au ascultat
5 Şi, foarte mult, s-au bucurat;
Au hotărât ca bani să-i dea,
Pentru ceea ce plănuia.
6 După ce le-a făgăduit,
Că pe-a lor mână, negreşit,
Are să-L deie pe Iisus,
Iuda, din Templu-apoi, s-a dus,
Cătând, de-atunci, necontenit,
Prilejul cel mai potrivit,
Să-L poată da pe-nvăţător –
Cum a promis – pe mâna lor,
Fără ca gloatele să ştie,
Căci se temeau, de-a lor furie.
7 Veni şi praznicul cel mare –
Cel al Azimilor – în care,
Trebuiau Paştele jertfite.
8 În acea zi, Iisus trimite,
Pe Petru şi Ioan, zicând:
„Acum, sosit-a vremea, când,
Va trebui să ne-aşezăm
Şi, Paştele, să le mâncăm.
Să pregătiţi totul şi-apoi,
Când isprăviţi, venim şi noi.”
9 „Ne spune Doamne, ca să ştim,
Unde doreşti să pregătim?” –
Ei, pe Iisus, L-au întrebat.
10 „Când, în cetate-ţi fi intrat” –
Zise Iisus – „o să-ntâlniţi
Un om, cu un ulcior. Să ştiţi,
Că trebuie să îl urmaţi;
Când intră-n casă, să intraţi
Şi voi, îndată-n urma lui,
11 Şi spuneţi-i stăpânului
Acelei case: „Ne-a trimis
Învăţătorul şi a zis:
„Unde-i odaia, pregătită –
Care-i, de oaspeţi, folosită –
Căci vin cu ucenicii Mei,
Să mănânc Paştele, cu ei?”
12 Atuncea, o odaie mare,
O să v-arete el, în care –
Voi – Paştele, le pregătiţi.”
13 Ei au pornit apoi, grăbiţi,
Găsind totul precum Iisus –
‘Nainte de-a pleca – le-a spus,
Şi – Paştele – le-au pregătit.
14 Atunci, când timpul a sosit,
Iisus a hotărât să plece,
Cu-apostolii cei doisprezece,
În sat. În casă, au intrat,
Iar după ce s-au aşezat,
15 La masă, Domnul le-a vorbit:
„Eu, acest Paşte, am dorit –
‘Nainte de patima Mea –
Să îl mănânc, cu voi. Aş vrea
16 Să ştiţi că de acum, nicicând,
Nu voi mânca Paşti, până când,
Acestea se vor împlini,
În ziua-n care va veni
Împărăţia Domnului.”
17 Apoi, cupa, din faţa Lui,
A ridicat, a mulţumit
Lui Dumnezeu, şi le-a vorbit:
„Luaţi paharul, iar apoi,
Beţi, împărţindu-l, între voi,
18 Fiindcă, de acuma, Eu,
Numai în cer, la Dumnezeu,
Am să mai beau, rodul din vie –
Doar în a Lui Împărăţie.”
19 Pe-o pâine, mâinile, Şi-a pus
Şi, mulţumire, a adus,
Lui Dumnezeu. Apoi, o frânse
Şi, ucenicilor, o-ntinse,
Zicând: „Acesta-i trupul Meu,
Şi, pentru voi, se dă. Mereu,
Acest lucru, să-l săvârşiţi,
Ca astfel, să Mă pomeniţi.”
20 Când au sfârşit ei, de mâncat,
Iisus, paharul, a luat,
Iar după ce l-a dăruit
Discipolilor, le-a vorbit:
„Paharu-acesta, pe pământ,
Înseamnă un nou legământ,
Ce-n al Meu sânge s-a-ntrupat,
Căci pentru voi, este vărsat.”
21 „Dar iată că-n această casă –
Cu Mine-aici – şade, la masă,
Chiar vânzătorul. Negreşit,
22 Că după cum e rânduit,
Se duce Fiul omului,
Dar vai de vânzătorul Lui!”
23 Toţi ucenicii s-au speriat
Şi, între ei, s-au întrebat,
Cine-o să fie vânzător,
Pentru al lor Învăţător.
24 Între apostoli, s-a iscat
O ceartă, căci nu au aflat –
După ce mult vorbiră – care,
Din rândul lor, e cel mai mare.
25 Atuncea, i-a chemat Iisus,
La El să vină, şi le-a spus:
„Ai neamurilor domnitori,
Numiţi sunt, „binefăcători”.
La voi – aşa – nu vreau să nu fie.
26 Cel mare trebuie să ştie
A fi asemeni celui mic!
Din această pricină, vă zic:
Acela care cârmuieşte,
Fie precum cel ce slujeşte.
27 Voi, cine credeţi, că-i mai mare:
Cel ce-i la masă, sau cel care
Slujeşte-acolo-n acea casă?
Nu-i mare cel ce stă la masă?
La fel sunt Eu, căci Mă găsesc,
Cu voi, aici, să vă slujesc.
28 Dar voi sunteţi aceia care,
Cu Mine, staţi, în încercare.
29 Tocmai de-aceea, Eu voiesc,
Ca vouă, să vă pregătesc,
A Domnului Împărăţie,
Cum Tatăl, Mi-a gătit-o Mie.
30 Atunci, veţi bea şi-o să mâncaţi,
La masa Mea, când judecaţi –
Şezând pe jilţuri de domnie –
Pe fiecare seminţie,
Din cele douăşpe’, cari sânt
În Israel, pe-acest pământ.”
31 Domnul, lui Simon, i-a vorbit:
„Iată, Satana a venit
Şi, să vă cearnă, v-a cerut,
Ca şi pe grâu. Când l-am văzut,
32 Eu, pentru tine, M-am rugat,
Credinţa ce ai căpătat,
Să nu se piardă, ci ‘napoi –
Când vei veni la Domnu-apoi –
Să poţi ca să îi sprijineşti,
Pe fraţi şi să îi întăreşti.”
33 Petru răspunse: „Doamne, eu,
Cu Tine-oriunde, merg, mereu!
Şi-n temniţă-am să Te urmez,
Şi-n moarte! Ăsta-i al meu crez!”
34 Iisus i-a zis: „Adevărat
Îţi spun, că nu va fi cântat
Cocoşul, iar tu, până-n zori,
Ai să te lepezi, de trei ori,
De Mine, tuturor spunând,
Că nu M-ai cunoscut, nicicând.”
35 Apoi, şi celorlalţi, le-a zis:
„Atuncea, când Eu v-am trimis,
Spunându-vă să nu luaţi
Pungi, traistă, şi să nu purtaţi
Încălţăminte, va lipsit
Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit
36 Să Îi răspundă. „Dar acum” –
Continuă El – „când, la drum,
O să porniţi, să vă luaţi
Pungă, şi traistă să purtaţi.
Acela cari, sabie, n-are,
Să-şi vândă haina, după care,
O sabie, să-şi târguiască;
37 Va trebui să se-mplinească,
Cu Mine, ceea ce s-a zis –
Tot ce-n Scripturi se află scris:
„Fost-a-ntre cei fără de lege,
Pus, ca un călcător de lege.”
Iar ceea ce a fost vestit,
Gata-i – acum – a fi-mplinit.”
38 „Doamne”– au zis ei, mai apoi –
„Avem doar două săbii, noi!”
I-a privit blând, atunci, Iisus:
„Destul!” – atâta le-a mai spus.
39 Iisus, afară, a ieşit.
De-ai Săi discipoli, însoţit,
S-a îndreptat, încetişor,
Spre Muntele Măslinilor.
40 Când au ajuns, în locu-acel,
„Rugaţi-vă!” – le zise El –
„Ca nu cumva, să vă treziţi,
Că aţi putea fi ispitiţi.”
41 Apoi, Iisus S-a-ndepărtat,
Puţin, de ei, a-ngenunchiat
Şi a-nceput, în rugăciune,
Aceste vorbe a le spune:
42 „Tată, de este cu putinţă,
Acest pahar, de suferinţă,
Îndepărtează-l, de la Mine!
Dar nu vreau, voia Mea – ştii bine! –
Să se-mplinească, ci voiesc,
Doar voia Ta, să-nfăptuiesc!”
43 Atunci, un înger a venit,
Din ceruri, şi L-a întărit.
44 Un chin, de moarte, L-a cuprins;
Sudoarea-I care s-a prelins,
În picuri mari, s-a prefăcută
De sânge, şi-apoi a căzut,
Peste pământ. S-a tulburat
Şi, mai fierbinte, S-a rugat.
45 Când termină, a revenit,
La ucenici, dar i-a găsit
Dormind – de întristări zdrobiţi –
46 Şi-i întrebă: „De ce dormiţi?
Haideţi! Degrabă, vă sculaţi
Şi, ne-ncetat, să vă rugaţi,
Pentru ca nu cumva să fiţi,
De vreo ispită, ispitiţi!”
47 Domnul Iisus, încă, vorbea,
Pe când Iuda se-apropia,
De-o gloată mare, însoţit.
Să Îl sărute, a voit,
48 Însă, Iisus l-a întrebat:
„C-o sărutare, L-ai trădat,
Iudo, pe Fiul omului?”
49 Atuncea, ucenicii Lui,
Au bănuit ce gând aveau
Iuda şi cei ce-l însoţeau,
Şi-au zis: „Doamne, ne-mpotrivim?!
Cu săbiile, să-i lovim?”
50 Iar unul s-a şi repezit,
Cu sabia, de l-a lovit,
Pe robul marelui preot,
Tăindu-i urechea, de tot.
51 Atunci, interveni Iisus:
„Lăsaţi-i! Pân-aici!” A pus,
Urechea omului, ‘napoi
Şi l-a-nsănătoşit. Apoi,
52 S-a adresat preoţilor
Cei mari şi cărturarilor,
Precum şi străjii Templului,
Trimisă împotriva Lui:
„În mare număr aţi venit!
Voi, după Mine, aţi ieşit,
Armaţi cu săbii şi ciomege?
Sunt, oare, călcător de lege?
53 În toate zilele, mergeam
La Templu şi, cu voi, şedeam;
Dar nu aţi pus mâna, pe Mine!
Al vostru timp, acuma, vine.
Al Meu, e gata. A rămas
Al întunericului ceas.”
54 Cei ce-au pus mâna pe Iisus,
Grăbiţi, plecară de L-au dus
În casa marelui preot.
Fiind mulţime peste tot,
Petru – uşor, neobservat –
De la distanţă, L-a urmat.
55 La preot, după ce-au ajuns,
Iar gloata-n curte a pătruns,
Mai mulţi se strânseră-ntr-un loc
Şi au aprins, de-ndat’, un foc.
Petru, şi el, s-a strecurat,
Între cei cari, la foc, au stat.
56 De-o slujnică, a fost văzut;
Aceasta l-a recunoscut
Şi, intrigată, a venit,
La el, de ţintă, l-a privit.
Apoi, celor prezenţi, le-a spus:
„Şi-acest om fost-a cu Iisus!”
57 Petru, însă, s-a lepădat,
Zicând: „Nu este-adevărat!
Nu Îl cunosc, pe omu-Acel!”
58 Când, mai târziu, veni la el
Un altul, cari şi el i-a spus
„Tu eşti din ceata lui Iisus”,
Petru a zis: „Nu ştiu ce vrei!
Nu-s dintre oamenii acei!”
59 La foc, Petru a mai rămas,
În linişte, încă vreun ceas.
Apoi, altcineva s-a dus,
La el, şi-aceleaşi vorbe-a spus:
„Şi acest om a fost cu El,
Căci e Galileean şi el!”
60 „Nu ştiu ce zici!”, Petru a spus,
„Am zis că n-am fost, cu Iisus!”
Dar, chiar atuncea, a cântat
61 Cocoşul. Domnul S-a uitat,
La Petru, iar el şi-a adus
Aminte, de tot ce i s-a spus:
„Petre, îţi spun adevărat:
Cocoşul nu va fi cântat,
Iar tu – de Mine – de trei ori,
Ai să te lepezi, până-n zori.”
62 Atunci, el a ieşit afar’
Şi a-nceput a plânge-amar.
63 Iisus era batjocorit,
De a Lui paznici, şi lovit.
64 La ochi, c-o pânză, L-au legat,
L-au pălmuit şi-au întrebat:
„Acum, ne spune, negreşit,
Cine e cel ce Te-a lovit?”
65 Multe-mpotriva Lui rosteau –
Multe batjocuri I-aruncau.
66 De ziuă, când s-a luminat,
S-au adunat să ţină sfat,
În grabă, preoţii cei mari,
Precum şi ai lor cărturari.
Ei porunciră, ca Iisus,
Să fie, în Sobor, adus.
67 „Dacă, Hristos, susţii că eşti,
Acum să ne mărturiseşti!” –
Au zis, către Iisus, apoi.
„De spun, tot nu Mă credeţi voi.
68 Dacă întreb, răspuns, nu-mi daţi,
Nici liber n-o să Mă lăsaţi.
69 De-acuma, Fiul omului
Va sta la dreapta Domnului,
Căci braţ Îi este El, mereu,
Puterilor lui Dumnezeu” –
Zise Iisus. Toţi au strigat,
70 Furioşi, atunci, şi-au întrebat:
„Tu eşti Fiul lui Dumnezeu?!”
„Da!”, le-a răspuns Iisus, „Sunt Eu!”
71 „Ce mărturie mai voim?!” –
Strigară ei – „O auzim
Cu toţii, chiar din gura Lui!
De alta, trebuinţă, nu-i!”