1 Chiar lângă visterie, sta
Iisus, cu-ai Săi, şi se uita
La cei bogaţi, care veneau
Şi, daruri, în ea, aruncau.
2 O văduvă veni şi ea
Şi tot puţinul ce-l avea,
Doi bani – întreaga-i avuţie –
Îi aruncă, în visterie.
3 Văzând-o ce-a făcut, Iisus,
Discipolilor Săi, le-a spus:
„Iată, vă spun adevărat,
Că astă văduvă a dat,
Mai mult, decât au dat toţi cei
Care-au venit ‘naintea ei;
4 Căci ei, doar din prisos, au dat,
În timp ce ea a aruncat,
Tot ce avea, în visterie –
Deşi se zbate-n sărăcie –
Iar banul pe care-l avea,
Ca să trăiască-i trebuia.”
5 Unii, din cei ce se aflau
Acolo – de Templu – vorbeau,
Cât de frumos e-mpodobit,
Cu pietre, şi cum a primit
Daruri. Când auzi Iisus,
Vorbele lor, S-a-ntors şi-a spus:
6 „Curând, o vreme o să vie,
În care nu o să rămâie
Piatră pe piatră, aşezată
Aici, fără a fi surpată.”
7 Atunci, mulţi – ce L-au ascultat –
Nedumeriţi, au întrebat:
„Când, oare, au să se-mplinească
Toate? Ce semn o să vestească,
Ceea ce Tu, acum, ne-ai spus?”
8 „Luaţi seama!” – zise Iisus –
„Să nu vă pomeniţi, cumva,
Că vă înşeală cineva!
Mulţi vor veni-n Numele Meu,
Spunându-vă: „Hristos sunt Eu!”
„Timpu-i aproape!” Nu-i credeţi,
Iar după ei, să nu mergeţi!
9 Când, de războaie, veşti, găsiţi,
Când, de răscoale, auziţi,
Nu vă speriaţi, căci împlinite
Vor trebui cele-auzite.
Dar orice se va fi-ntâmplat,
Sfârşitul nu va fi îndat’.
10 Un neam va fi împotriva
Altui, şi ridicase-va –
Să lupte – o împărăţie,
În contra altei. Au să fie
11 Cutremure, pe-alocurea.
Va bântui şi foametea,
Iar arătări îngrozitoare
Împrăştia-vor spaimă mare.
Mari semne-n ceruri au să fie,
12 Dar, mai ‘nainte ca să vie
Timpul când o să se-mplinească
Ce-am spus, o să vă prigonească
Toţi oamenii. Duşi veţi fi voi,
În sinagogi, iar – mai apoi –
În temniţă-ţi fi aruncaţi;
Pe urmă, veţi fi-nfăţişaţi
‘Naintea dregătorilor,
Precum şi-a împăraţilor,
Fără ca să aveţi vreo vină,
Ci numai din a Mea pricină.
13 Pe voi, acestea au să vie,
Ca să slujiţi de mărturie.
14 Un lucru, ţineţi bine minte:
Nu vă gândiţi, mai dinainte,
La ce răspunsuri o să daţi,
15 Pentru că o să căpătaţi
O gură şi-o înţelepciune,
În contra căror, a se pune,
Duşmanii voşti’ nu vor putea.
16 Nu vă miraţi, când veţi vedea
Că-n mâna lor, o să fiţi daţi,
De rude, de părinţi, de fraţi
Şi de prieteni. Mai apoi,
Ucişi vor fi mulţi dintre voi.
17 Doar din a Numelui Meu vină,
Urâţi veţi fi, făr’ vreo pricină.
18 Dar nici un fir de păr, măcar,
N-aveţi a pierde. Aşadar,
19 Dacă răbdare arătaţi,
Voi, sufletul, vi-l câştigaţi.”
20 „Vouă vă spun: atuncea când,
Oşti, veţi vedea, înconjurând
Ierusalimul, s-aveţi ştire,
Că a venit a lui pieire.
21 Când o să vină vremea ‘ceea,
Să fugă-n munţi cei din Iudeea;
Cei ce-n Ierusalim fi-vor,
Să fugă! Cei, ce pe ogor,
Vor fi, să nu mai intre-n el,
22 Căci fi-vor zile de măcel,
De răzbunare, iar ce-i scris –
Ceea ce prin Scripturi s-a zis –
Se va-mplini atunci. De toate
23 Femeile însărcinate,
Vai, o să fie! Vai, de-acele
Care-alăptează! Vai, de ele!
Atunci, va fi o strâmtorare,
Încât, asemeni ei – de mare –
N-a fost nicicând. Mare mânie,
Peste-acest neam, are să vie.
24 Din ‘ăst norod, mulţi dintre ei,
Sub ascuţişul sabiei,
Cădea-vor; mulţi vor fi luaţi
Ca robi şi-apoi, împrăştiaţi
În neamurile câte sânt
Aflate pe acest pământ;
Cât de Ierusalim? Călcat
Va fi de neamuri, ne-ncetat,
Până când fi-va împlinită
Vremea, pentru străini, menită.
25 Mari semne-n lună şi în soare
Şi-n stele fi-vor. Strâmtoare,
Jos, pe pământ, are să fie,
Iar neamurile n-au să ştie
Ce să mai facă, ascultând
Mare şi valuri, crunt urlând.
26 Mulţi oameni îşi vor da suflarea,
De groază, stând în aşteptarea
Acelor lucruri ce-au să vie,
Peste pământ, căci au să fie –
După toate cele-ntâmplate –
A cerului puteri, mişcate.
27 Atunci, are să se-mplinească
Timpul, şi are să-L zărească
Lumea, pe Fiul omului,
Venind pe norii cerului,
Încununat de slava-I mare
Şi de puterea ce o are.
28 Când, ce v-am făcut cunoscut,
Vedea-veţi că a început
A se-mplini, vă ridicaţi,
Sus, capetele! Vă uitaţi
Spre cer, căci, în curând, cu Mine,
A voatră izbăvire vine!”
29 Apoi, o pildă le-a mai spus,
Discipolilor Săi, Iisus:
„Priviţi smochinul, şi-nvăţaţi,
Iar de la pomi, pildă luaţi!
30 Văzându-i că au înverzit,
Veţi şti cu toţii, negreşit,
Că vara s-a apropiat.
31 La fel, când se vor fi-ntâmplat
Toate câte vi le-am spus Eu,
Să ştiţi că, a lui Dumnezeu
Împărăţie-atunci, soseşte,
Că lângă voi, ea se găseşte.
32 Adevărat vă spun Eu: iacă,
Neamul acesta n-o să treacă,
Până când tot ce v-am vestit,
Nu va să fie împlinit!
33 Va trece cerul şi pământul,
Dar nu va trece-n veci cuvântul
Care a fost rostit de Mine! –
Al Meu cuvânt, veşnic, rămâne!
34 La voi înşivă să vegheaţi
Şi, ne-ncetat, seama luaţi,
Să ţineţi inimile treze,
Să nu vi se îngreuneze
De mult prea multă îmbuibare,
De băutură şi mâncare,
De grijile vieţii aceste,
Ca nu cumva, fără de veste,
Să vină acea zi apoi,
Să năvălească peste voi.
35 Când timpul se va împlini,
Ziua aceea va veni,
Prinzând faţa pământului
Şi pe locuitorii lui,
Precum un laţ. De-aceea, Eu
36 Vă-ndemn ca să vegheaţi mereu!
Rugaţi-vă să căpătaţi
Putere, ca să fiţi scăpaţi
De toate lucrurile care
Au să se-ntâmple, şi-n picioare –
Când vine Fiul omului –
Să staţi apoi, în faţa Lui!”
37 În fiecare zi, şedea
Iisus, în Templu, şi dădea
Învăţătură, gloatelor.
În Muntele Măslinilor,
Apoi, spre seară, se ducea,
Şi-acolo, noaptea-Şi petrecea.
38 Din munte, se-ntorcea în zori,
Când, foarte mulţi ascultători
Veneau, la uşa Templului,
Ca să asculte, vorba Lui.