1 „Adevărat vă spun, că cine,
La staulul de oi, când vine,
De nu pătrunde prin intrare,
Ci peste gard acela sare,
Este un hoţ şi un tâlhar,
Venit cu gând să prade. Dar,
2 Cel ce-n staulul oilor,
Pe uşă intră, e păstor.
3 El, de portar, este ştiut,
Iar glasul îi e cunoscut
De către oi; pe fiecare,
El le numeşte, după care,
Le scoate-afară, iar apoi,
4 În frunte stă. Ale lui oi,
Au să se strângă-n urma lui,
Căci ştiu glasul păstorului
Şi după pasul său, se ţin.
5 Ele nu merg după străin,
Ci vor fugi din calea lui,
Pentru că al străinului
Cuvânt, nu le e cunoscut.”
6 Cei ce-ascultau, n-au priceput
Nimic, din ceea ce Iisus,
Prin astă pildă, lor, le-a spus.
7 Iisus, apoi, a cuvântat:
„Iată, vă spun adevărat
Şi pe-nţelesul tuturor,
Că Eu sunt uşa oilor.
8 Cei ce-n ‘nainte-Mi, au venit,
Hoţi şi tâlhari s-au dovedit;
Dar oile n-au ascultat
De-aceştia, şi nu i-au urmat.
9 Uşa, sunt Eu; iar orişicine
Voieşte a intra, prin Mine,
Are să fie mântuit –
Intra-va, iar, când a ieşit,
Păşune proaspătă, găseşte.
10 Hoţul, să fure doar, voieşte,
Să junghie, să prăpădească.
Dar Eu doresc să vieţuiască
Oile Mele, toate: vreau,
Din belşug, viaţă, să le dau.
11 Eu sunt, adevărat vă spun,
Păstorul – Păstorul cel bun –
Care-şi dă viaţa pentru oi.
12 Dar cel plătit, nu are oi –
El nu-i păstor, are simbrie –
Şi-atunci, când lupul o să vie –
La staul – va fugi de-ndată,
Lăsând turma neapărată.
Lupul, la oi, se repezeşte,
Le-mprăştie şi le răpeşte.
13 Nu-i pasă, celui ce-i plătit,
De oi – de-aceea a fugit.
14 Încă odată, vă mai spun,
Că Eu sunt Păstorul cel bun.
Eu Îmi cunosc oile, bine,
Iar ele Mă cunosc pe Mine,
15 Cum Mă cunoaşte Tatăl Meu
Şi cum – pe Tatăl – Îl ştiu Eu.
16 Mai am, însă, şi alte oi;
Nu sunt din staul – de la voi –
Dar trebuie ca să Mă duc,
Ca şi pe ele să le-aduc.
Vor asculta de glasul Meu
Şi astfel, fi-vor, tot mereu,
O turmă doar, şi un Păstor
Adevărat, al oilor.
17 De Tatăl sunt iubit, că-Mi dau
Viaţa, ca iarăşi să o iau.
18 Nimeni, cu sila, nu Mi-o ia:
O dau Eu – e-n puterea Mea.
Putere am ca să o dau
Şi pot, apoi, iarăş’ s-o iau:
Astă poruncă, am primit,
Când – de la Tatăl – am venit.”
19 Tot ceea ce a zis Iisus,
Iar, dezbinare, a adus,
Între mulţimea de Iudei.
20 Au existat mulţi, dintre ei,
Care au zis: „Dar, la ce bun,
Veniţi la El? Este nebun,
Ba are drac! De ce mai staţi,
Aicea, să Îl ascultaţi?!”
21 Alţii ziceau: „Nu a vorbit,
Asemeni unui îndrăcit!
Un drac poate avea putere,
Ca să dea, orbilor, vedere?!”
22 Ierusalimul prăznuia,
Un praznic, care se numea
Al înnoirii Templului –
În iarnă, era timpul lui.
23 Iisus, prin Templu, a trecut,
Pe sub pridvorul cunoscut
Ca al lui Solomon fiind.
24 Iudei-n jurul Său venind,
L-au întrebat: „Până când, oare,
Ne ţii sufletu-n încordare?
De eşti Hristosul, negreşit,
Acum ne spune, desluşit!”
25 Privind în jurul Său, Iisus
Le zise tuturor: „V-am spus,
Însă, a crede, voi nu vreţi,
Deşi lucrările-Mi, vedeţi.
Sub ochii voştri, le fac Eu,
În Numele Tatălui Meu,
Pentru că ele, cel mai bine,
Dau mărturie, despre Mine.
26 Voi n-aţi crezut în ce spun ele,
Căci nu sunteţi oile Mele.
27 Oile Mele, tot mereu,
Au ascultat, de glasul Meu.
Eu le cunosc, pe toate, bine,
Iar oile vin după Mine.
28 Veşnică viaţă, le dau Eu
Şi astfel, vor trăi mereu.
Nu le va smulge nimenea,
Nicicând, de-aici, din mâna Mea.
29 De Tatăl Meu, ele-Mi sunt date.
De la El, nu pot fi luate,
De nimeni, căci putere are
Şi – decât toţi – El e mai mare!
30 Eu şi cu Tatăl, una sânt!”
31 Când auziră ăst cuvânt,
Iudeii, iar, au căutat
Pietre, voind ca, imediat,
Să Îl omoare. Însă El,
32 Blând, a privit, norodu-acel,
Şi-a început, din nou, a spune:
„Văzut-aţi multe lucrări bune,
Pe care le-am săvârşit Eu,
Şi cari vin de la Tatăl Meu.
Voi, însă, pentru ce lucrare,
Vreţi s-aruncaţi, cu pietre, oare?”
33 „Nu pentru o lucrare bună” –
Ziseră ei – „vor toţi, să pună,
Mâna, pe pietre, ca – în Tine –
Să dea, precum Ţi se cuvine,
Ci pentru faptul că huleşti,
Când Tu – un om – Te-asemuieşti
Cu Dumnezeu! Ai îndrăznit,
Chiar Dumnezeu, de Te-ai numit!”
34 Iisus a zis, către Iudei:
„Eu spus-am: „Sunteţi dumnezei”.
Nu este scris, aşa ceva,
În Legea ce-o aveţi, cumva?
35 Dacă, prin Lege, „dumnezei”,
Au fost numiţi cu toţi acei
Căror, Cuvântul Domnului,
Vorbitu-le-a – putinţă nu-i,
Scriptura, să o desfiinţaţi –
36 Atuncea, cum de afirmaţi
Că Eu hulesc – Eu, Cel sfinţit
De Tatăl, Eu care-am venit
În lume, căci El M-a trimis,
Cum prin Scripturi vi s-a promis?!
Şi-aceasta, doar pentru că Eu
Zic: „Fiu Îi sunt, lui Dumnezeu”!
37 Când veţi vedea că nu voi face
Lucrări ce doar Tatăl le face,
Să nu Mă credeţi! De le fac –
38 Chiar dacă nu vă e pe plac
A crede – totuşi, să credeţi,
Lucrările ce le vedeţi,
Ca astfel, să ştie oricine,
Precum că Tatăl e în Mine,
În timp ce Eu, în Tatăl, sânt.”
39 Când auziră ăst cuvânt,
Au vrut să-L prindă, imediat,
Dar El, din mână, le-a scăpat.
40 Iisus, dincolo de Iordan –
Pe unde boteza Ioan –
Merse, şi-acolo-a poposit.
41 Atunci, la El, mulţi au venit,
Zicând: „Ioan nu a făcut
Vreun semn, noi, însă, am văzut
Că tot ceea ce el ne-a spus,
E-adevărat, despre Iisus.”
42 Şi foarte mulţi, din locu-acel,
Atuncea, au crezut în El.