1 Pe drum, Iisus, când a trecut,
Un orb din naştere-a văzut.
2 Ai Săi discipoli au voit
A şti: „Cine-a păcătuit,
Învăţătorule, ce crezi,
De acest om, pe care-l vezi,
S-a născut orb? Părinţii lui?
Sau, e păcatul omului?”
3 Atuncea, către ucenici,
Iisus a zis: „Nici el şi nici
Ai săi părinţi nu au greşit –
Nimeni nu a păcătuit.
S-a născut orb, ca să se-arate
Lucrările mari, minunate,
Ale lui Dumnezeu, în el –
De-aceea, s-a născut astfel.
4 Cât este ziuă, Eu muncesc –
Lucrez de zor – să-nfăptuiesc
Lucrarea Celui, ce v-am zis,
Că-n astă lume, M-a trimis.
Când are să se înnopteze,
Nimeni nu poate să lucreze.
5 Cât sunt în lume, pe pământ,
Aici, Lumina lumii sânt.”
6 Când a sfârşit de cuvântat,
El, în ţărână, a scuipat,
Tină făcu şi-ai orbului
Ochi, unsu-i-a, cu mâna Lui.
7 „Te spală, într-o scăldătoare –
A Siloamului – ştii care” –
Acelui orb, Iisus i-a zis;
(„Siloam” înseamnă „Trimis”.)
Orbul, ascultător, s-a dus,
Făcând aşa cum i s-a spus
Şi-ndată, el şi-a căpătat,
8 Vederea. Toţi s-au minunat –
Vecini şi cei ce l-au ştiut
Că-i cerşetor – când l-au văzut,
Şi se-ntrebau: „Nu el şedea,
În locu-acesta, şi cerşea?”
9 „Ba da, el e” – unii ziceau;
„Seamănă doar” – alţii spuneau.
„Sunt eu, sunt eu!” – orbul a zis.
10 „Dar ochii, cum ţi s-au deschis?”,
Cu toţi-atunci l-au întrebat.
11 Cel ce-a fost orb, a cuvântat:
„Un om, unul Iisus numit,
Acela m-a tămăduit;
A făcut tină şi mi-a pus,
Apoi, pe ochi, iar eu m-am dus,
Aşa precum m-a îndemnat,
La Siloam, de m-am spălat.
Astfel, vedere-am dobândit.”
12 „Unde-i Acel om” – au voit
A şti cu toţi. „Eu, acum, viu!” –
Răspunse fostul orb – „Nu ştiu!”
13 Atuncea, l-au luat cu ei
Şi-l duseră, la Farisei.
14 Era chiar ziua de Sabat,
Când orbul fost-a vindecat,
Cu tina pusă de Iisus.
15 Din nou, multe-ntrebări i-au pus
Şi Fariseii, orbului,
Despre tămăduirea lui.
El zise: „Tină a făcut,
M-a uns cu ea şi am văzut,
După ce, ochii, mi-am spălat.”
16 „Nu ţine, ziua de Sabat,
Omul Acel? E foarte greu,
Să crezi că, de la Dumnezeu,
Soseşte El” – unii ziceau.
Alţii, în schimb, se întrebau:
„Un păcătos – un om – cum poate,
Astfel de semne minunate,
Ca să înfăptuiască, oare?”
Şi, între ei, fu dezbinare.
17 Iarăş’, pe orb, l-au întrebat:
„De Cel care te-a vindecat –
Cel care ochii ţi-a deschis –
Tu ce crezi?” „E proroc” – le-a zis
Orbul – „căci bine m-a făcut.”
18 Iudeii, însă, n-au crezut
Că a fost orb, dar i-au chemat,
Pe-ai săi părinţi, şi-au întrebat:
19 „Acesta-i fiul vostru, care
S-a născut orb? El o fi, oare?
Cum dară de, acuma, vede?!”
20 Părinţi-au zis: „Ce putem crede?
E-al nostru fiu. Orb, s-a născut.
Ne minunăm de ce-am văzut!
21 Cum vede, cine i-a deschis
Ochii, nu ştim! Pare un vis!
Dar, iată cum să procedaţi:
Mai bine, să îl întrebaţi
Pe el; e-n vârstă şi, fireşte,
Poate vorbi, în ce-l priveşte.”
22 Părinţii lui aşa vorbeau,
Căci, de Iudei, ei se temeau.
Ştiau ce-aveau de gând să facă,
Cu ei şi cu al lor fiu, dacă
Mărturiseau despre Iisus
Şi, că-I Hristosul, ar fi spus:
Din sinagogă, imediat,
Pe toţi, afară, i-ar fi dat.
23 Aste motive i-au silit,
Pe acei oameni, de-au vorbit,
Iudeilor, în acest fel,
Zicând: „Să-l întrebaţi, pe el.”
24 Când Fariseii l-au chemat,
Pe orbul ce-a fost vindecat,
I-au zis: „Slavă, lui Dumnezeu,
De-acuma, să Îi dai, mereu!
Cel ce te-a vindecat, pe tine,
E-un păcătos, ştim foarte bine.”
25 „O fi sau nu, un păcătos,
Nu ştiu! Ci ştiu doar că m-a scos
Din bezna-n care m-am născut!”–
Răspunse orbul. „N-am văzut,
Însă acuma, am ajuns
Să văd, şi-atât îmi e de-ajuns!”
26 Atunci, ei – iar – au întrebat:
„În ce fel, fost-ai vindecat?
Ce ţi-a făcut şi ce ţi-a zis,
Încât, ochii ţi s-au deschis?”
27 „Am spus, dar nu m-aţi ascultat!”
Le zise el. „Vreţi, ne-apărat,
Încă o dată, s-auziţi?
Sau vreţi şi voi să-I deveniţi
28 Discipoli?” Ei au tăbărât,
Cu gura, şi l-au ocărât:
„Tu-I eşti discipol, cum vedem!
Dar noi, ai lui Moise, suntem!
29 Lui Moise, Domnul i-a vorbit;
Însă, de unde a venit
Acesta, nimenea nu ştie.”
30 Omul răspunse: „Totuşi, mie,
Mi-a deschis ochii, şi-am văzut!
De-aici, mirarea-mi s-a născut:
Că voi nu ştiţi de unde vine.
31 Însă, cunoaşteţi, foarte bine,
Că Dumnezeu, de păcătoşi,
N-ascultă. Cei evlavioşi –
Şi temători de Dumnezeu –
Care fac voia Sa mereu,
Aceia doar, sunt ascultaţi.
Voi, acest lucru, îl ştiaţi!
32 Dar de când lumea s-a-ntocmit,
Nicicând, nu s-a mai pomenit,
Ca cineva să fi deschis,
Unui orb, ochii – pare vis! –
Născut fără vedere. Eu,
33 Dacă nu de la Dumnezeu,
Omul Acesta vine, zic,
Că n-ar putea face nimic!”
34 „Tu eşti, cu totul, în păcat
Născut!” – i-au zis ei, imediat.
„Pe noi ne-nveţi?! Meriţi ocară!”
Apoi, l-au scos, grabnic, afară.
35 Iisus află ce s-a-ntâmplat –
Că orbu-afară a fost dat –
Iar când, apoi, l-a întâlnit,
Din întâmplare, i-a vorbit:
„Crezi în Fiul lui Dumnezeu?”
36 „Dar cine e, Doamne, căci Eu
Voiesc a crede-n El” – a spus
Omul acela, iar Iisus
37 Îi zise: „Tu L-ai întâlnit:
E Cel ce te-a tămăduit –
Acela ce te-a făcut bine,
Care vorbeşte-acum cu tine.”
38 „Cred Doamne, cu-adevărat!”–
Orbul I-a zis, şi s-a-nchinat.
39 „Eu am venit ca, lumea toată,
Astfel, să fie judecată:” –
A zis Iisus – „cei orbi să vadă;
Iar cei ce văd, să nu mai vadă
Şi orbi s-ajungă.” Lângă ei,
40 Erau prezenţi şi Farisei
Care L-au auzit şi-apoi,
I-au zis: „Doar orbi, n-om fi şi noi!”
41 „De aţi fi orbi” – a cuvântat
Iisus – „nu aţi avea păcat.
Dar zis-aţi „Vedem”, într-un glas,
Şi-astfel, păcatul v-a rămas.”