1 Din mijlocul noroadelor,
În Muntele Măslinilor,
2 Plecă Iisus, dar dimineaţă,
Veni la Templu, să dea faţă,
Din nou, cu-acele gloate multe,
Nerăbdătoare să-L asculte.
Acolo, jos, S-a aşezat
Şi-nvăţături, apoi, le-a dat.
3 La El, veniră Farisei
Şi cărturari. Aveau cu ei,
Pe o femeie ce-a fost prinsă
În preacurvie. Ea fu-mpinsă
Până în faţa lui Iisus.
4 „Învăţătorule” – I-au spus –
„Iată că prinsă, a fost ea,
Chiar în momentul când curvea.
5 Moise prin Lege-a poruncit,
Că trebuie a fi stârpit,
Cu pietre, astfel de femei,
Dar vrem să ştim, Tu ce zici? Ei?”
6 Aceste lucruri, ei le-au spus,
Să-L ispitească pe Iisus,
Ca pricină să Îi găsească,
Să poată să-L învinuiască.
Iisus, însă, S-a aplecat
Şi, cu un deget, a zgâriat
Pământul şi, ceva, a scris;
7 Iar pentru ei, apoi, a zis,
După ce iar, S-a ridicat:
„Cel care e fără păcat,
Să ia o piatră şi să dea,
Întâiul – dintre toţi – în ea.”
8 Sfârşind ce a avut de zis,
S-a aplecat, din nou, şi-a scris,
Cu al Său deget, pe pământ.
9 Când auziră-al Său cuvânt,
Cu toţi, în cuget, s-au simţit
Mustraţi, şi-afară, au ieşit,
Plini de ruşine, rând pe rând,
De la cei vârstnici începând,
La cei din urmă. Toţi s-au dus
Şi-n Templu, a rămas Iisus,
Doar cu femeia, care sta
Încremenită şi-aştepta,
În faţa Lui, întrebătoare.
10 Iisus se ridică-n picioare,
Iar când nimeni n-a mai rămas
În Templu, zise, cu blând glas:
„Unde-s pârâşii tăi, femeie?
Nu vor, pedeapsă, să-ţi mai deie?
Nimeni nu te-a mai osândit?”
11 „Nimeni, o Doamne! Au ieşit
Cu toţi afară” – zise ea.
„Atuncea, nici Eu, fiica Mea,
Nu te-osândesc. Să te păzeşti:
De-acum, să nu păcătuieşti!”)
12 Când a vorbit, din nou, Iisus,
Noroadelor strânse, le-a spus:
„Eu sânt Lumina lumii. Cine
Are a Mă urma pe Mine,
În întuneric, niciodată,
Nu va umbla, ci-i va fi dată
Lumina vieţii.” Printre cei
13 Prezenţi, erau şi Farisei.
Ei ziseră: „Cum ai vorbit,
De Tine ne-ai mărturisit;
Deci, mărturia astfel dată,
Nu poate fi adevărată.”
14 „Chiar dacă Eu, precum am spus,
Mărturisesc” – zise Iisus –
„De Mine Însumi, să se ştie,
Că dreaptă-i a Mea mărturie,
Căci ştiu de unde am venit
Şi unde merg; dar, negreşit,
Voi nu ştiţi de unde vin Eu,
Nici unde duce drumul Meu.
15 Numai după înfăţişare,
Voi judecaţi, pe fiecare.
Eu nu judec, pe nimenea.
16 De judec, judecata Mea
Este, mereu, adevărată,
Căci nu-s singur; ci, al Meu Tată –
Acela care M-a trimis –
17 Cu Mine e. În Lege-i scris,
Că doar atunci, o mărturie,
Adevărată o să fie,
Dacă doi oameni o-ntăresc.
18 Eu Însumi dar, mărturisesc,
De Mine Însumi, iar apoi,
Tatăl, cari M-a trimis la voi.”
19 Ei întrebară, de îndată:
„Dar unde este al Tău Tată?”
Iisus răspunse-atunci: „Vedeţi?
Pe Mine nu Mă cunoaşteţi
Şi nu-L cunoaşteţi, nici atât,
Pe Tatăl Meu. Numaidecât,
Pe Mine, de Mă cunoşteaţi,
Şi pe-al Meu Tată Îl ştiaţi.”
20 Aste cuvinte-atunci, Iisus,
În Templu când era, le-a spus –
Când împărţea norodului,
Cu drag, învăţătura Lui.
Şedea chiar lângă vistierie,
Dar nimeni n-a-ndrăznit să vie,
Să-L prindă – cum s-ar fi dorit –
Căci ceasul Său n-a fost sosit.
21 „Eu am să plec curând”, le-a spus,
Celor prezenţi, Domnul Iisus –
„Atuncea, Mă veţi căuta,
Dar în al vost’ păcat, veţi sta;
Şi-apoi, în el, o să muriţi,
Căci nu puteţi ca să veniţi,
Unde merg Eu.” Cum a sfârşit,
22 Iudeii s-au şi repezit
A se-ntreba: „Nu cumva, oare,
Voieşte ca să se omoare,
De zice: „Unde Eu fi-voi,
Nu veţi putea să mergeţi voi”?”
23 „Voi toţi sunteţi”– le-a zis Iisus –
De jos, Eu, însă, sunt de sus.
Din astă lume, voi sunteţi
Şi-n lume o să rămâneţi,
În timp ce Eu, din lume, nu-s.
24 Tocmai de-aceea, v-am mai spus,
Că în păcate-o să muriţi.
Dacă, a crede, nu voiţi,
Că „Eu sunt”, în al vost’ păcat,
Muri-veţi!” Ei L-au întrebat:
25 „Dar cine eşti Tu?”, iar Iisus,
„Sânt, ce de la-nceput, v-am spus”–
26 Le zise. „Multe-am de vorbit,
Precum şi mult de osândit,
În voi, dar Cel ce M-a trimis
E-adevărat, precum v-am zis;
Tot ce, la El, am auzit,
Eu, lumii, am mărturisit.”
27 Nimeni, însă, nu pricepea
Că, despre Tatăl, le vorbea.
28 Iisus, cuvântul, Şi-a urmat:
„Abia când Îl veţi fi-nălţat,
Pe Fiul omului, afla-veţi
Că „Eu sunt”; doar atunci, şti-veţi
Cum că nimic, nu-nfăptuiesc
Eu, de la Mine, ci vorbesc,
Doar precum Tatăl M-a-nvăţat.
29 El e cu Mine, ne-ncetat:
Nicicând, El nu M-a părăsit,
Căci voia Sa, am împlinit.”
30 Pe când vorbea Iisus astfel,
Mulţi, din norod, crezură-n El.
31 Iisus, atunci când a văzut,
Chiar şi Iudei, că L-au crezut,
A zis, referitor la ei:
„Voi fi-veţi ucenicii Mei,
Doar dacă, în cuvântul Meu,
O să rămâneţi, tot mereu.
32 Când, adevărul, o să-l ştiţi,
Slobozi, putea-veţi ca să fiţi,
Căci el v-aduce slobozire.”
33 Ei I-au răspuns, plini de uimire:
„Dar noi suntem sămânţa lui
Avram şi, robii nimănui,
N-am fost, nicicând. De ce vorbeşti,
Că „veţi fi slobozi”? Tu greşeşti!”
34 Iisus le-a zis: „Adevărat
Vă spun, căci cel cari, în păcat,
Trăieşte, rob e, negreşit,
Păcatului ce l-a robit.
35 Robul, în casă, n-o să stea
Pe veci, ci fiul – pururea –
Rămâne-va în casă. Deci,
36 Când Fiul, slobozenie-n veci,
Vă dă, atunci puteţi să ştiţi
Că pururi, slobozi, o să fiţi.
37 Ai lui Avram urmaşi, ştiu Eu,
Că sunteţi; dar, cuvântul Meu
Nu prinde-n voi şi-atunci cătaţi,
Ca morţii, pradă, să Mă daţi.
38 Eu spun ceea ce am văzut,
La Tatăl Meu, că a făcut;
Voi faceţi ce aţi auzit
Că tatăl vostru-a săvârşit.”
39 „Avram este al nostru tată!” –
Spuseră ei. Atunci, pe dată,
Iisus a zis: „Îndoieli am
Că sunteţi fiii lui Avram.
Dacă aţi fi, găsesc cu cale,
Să faceţi doar faptele sale.
40 Acum, însă, voi căutaţi,
Ca morţii, pradă, să Mă daţi,
Pe Mine, care am venit
Şi adevărul auzit
Chiar de la Dumnezeu, de sus,
Lumii acestea, l-am adus.
41 Ce fel de fapte faceţi? Iată
Că faceţi, ca al vostru tată.”
„Nu din curvie, noi suntem
Născuţi” – ei au răspuns – „Avem
Un singur Tată: Dumnezeu!”
42 Iisus le zise: „Vă spun Eu:
De L-aţi avea Tată, pe Mine,
Atuncea, M-aţi iubi şi-aţi ţine
La ce v-am spus, pentru că Eu
Ieşit-am de la Dumnezeu,
Şi-n lumea voastră am sosit;
Nu de la Mine am venit,
Ci sunt aici – cum v-am mai zis –
Pentru că Domnul M-a trimis.
43 De ce, vorbirea-Mi, nu puteţi
Să o-nţelegeţi? Hai, spuneţi!
Nu ştiţi! Atuncea, vă spun Eu:
Căci n-ascultaţi cuvântul Meu!
44 Nu Dumnezeu vă este Tată,
Ci diavolul, pentru că, iată,
Că voi, cu toţii, vă siliţi,
Ca poftele, să-i împliniţi.
El, ucigaş, s-a arătat,
De la-nceput şi nu a stat
În adevăr, fiindcă-n el
Nu este adevăr, defel.
Întotdeauna, când minţeşte,
Din ale sale doar, vorbeşte.
În acest fel, ni se arată
Că este al minciunii tată.
45 Iar Eu, care-adevărul spun,
N-am fost crezut şi nu sunt bun.
46 Dar cine, dintre voi toţi, poate
A dovedi, că am păcate,
Când, adevăr spun? Cum nu vreţi,
Atuncea, ca să Mă credeţi?
47 Cel care e din Dumnezeu,
Ascult-al Său cuvânt, mereu.
Voi, însă, n-ascultaţi, defel,
Pentru că nu sunteţi din El.”
48 Iudei-au spus: „N-am zis noi bine,
Că eşti Samaritean şi-n Tine
49 Este un drac?” „N-am drac”, a spus
Către Iudei, Domnul Iisus,
„Ci Îl cinstesc, pe Tatăl Meu.
Voi, însă, nu Mă cinstiţi. Eu
50 Nu caut, slava Mea, vreodată,
Căci este Unul care-o cată
Şi judecă. Adevărat
51 Vă spun, căci cel ce-a ascultat
Cuvântul Meu – şi Îl păzeşte –
Acela veşnic vieţuieşte.”
52 Iudei-au zis: „Acuma, bine
Vedem noi, că ai drac, în Tine,
Căci Avram – iată – a murit;
Proroci-asemeni, au pierit,
Şi-acum, Tu zici: „Cel ce păzeşte,
Cuvântul Meu, în veci, trăieşte”.
53 Sau, decât tatăl nostru, oare –
Decât Avram – eşti Tu, mai mare?
Ori, toţi prorocii, precum zici,
Pe lângă Tine, sunt mai mici?
Cum poţi, în ăst fel, să vorbeşti?
Dar cine Te crezi Tu, că eşti?”
54 „Când, singur, M-aş slăvi, vă zic,
Că slava Mea n-ar fi nimic” –
Spuse Iisus – „dar Tatăl Meu –
Cărui, al vostru Dumnezeu
Îi ziceţi voi – El Mă slăveşte.
55 Acum, totuşi, se dovedeşte
Că nu-L cunoaşteţi. Vă e greu,
A crede-aşa ceva. Dar Eu,
În schimb însă, Îl cunosc bine.
Că nu-L cunosc, de aş susţine,
Aş fi un mincinos apoi,
Exact aşa cum sunteţi voi.
Dar Îl cunosc şi-adeveresc,
Căci Eu, Cuvântul, Îi păzesc.
56 Încă ceva aflaţi dar: iată,
Avram, care-i al vostru tată,
De bucurie, a săltat,
Atuncea când el a aflat,
Că o să vadă ziua Mea.
Deci, a văzut ziua a cea
Şi, foarte mult, s-a veselit.”
57 „Dar Tu, încă, n-ai împlinit
Cincizeci de ani” – ziseră ei –
„Şi-acum, a ne convinge, vrei,
Că pe Avram, Tu l-ai văzut.
Tu chiar voieşti a fi crezut?”
58 Iisus le-a zis: „Luaţi aminte,
Căci Eu sunt mai de dinainte
De a se naşte-Avram, al vost’.
Da, da, ‘naintea lui, am fost!”
59 Când a sfârşit de cuvântat,
Ei, pietre-n mână, au luat,
Ca să-L lovească, dar Iisus
Se-ascunse, iute, şi S-a dus,
Din Templu-apoi, trecând uşor
Şi sigur, prin mijlocul lor.