1 Un om, cari Lazăr s-a numit
Şi în Betania-a locuit –
Era din satul Mariei
Precum şi-al Martei, sora ei –
Fost-a bolnav, în vremea ‘ceea.
2 Maria fusese femeia
Care, cu mir, la Domnul merse,
Îi unse, iar apoi Îi şterse
Picioarele, cu al ei păr.
Omul bolnav – acel Lazăr –
Fusese chiar fratele ei.
3 Grabnic, cele două femei
Trimiseră după Iisus
Şi-aceste vorbe I le-au spus:
„Doamne, iată-Ţi trimitem veşti:
Acel pe care îl iubeşti
Este bolnav.” Însă, Iisus,
4 Ascultând ştirile, a spus:
„Spre moarte, nu-i boala, zic Eu;
Spre slavă-I e, lui Dumnezeu,
Ca astfel, Fiul Său iubit –
Prin ea – să fie proslăvit.”
5 Iisus, pe Marta, o iubea –
Pe sora ei, de-asemenea;
La fel, pe Lazăr, pe-al lor frate.
6 Când a aflat aceste toate,
El, două zile, a mai stat,
În locu-n care S-a aflat.
7 La ucenici, după aceea,
Le zise: „Mergem în Iudeea”.
8 Dar, ucenici-au cuvântat:
„Învăţătorule-ai uitat,
Cum că Iudeii au voit
Să Te omoare, negreşit,
Cu pietre, iar acuma, vrei
Să Te întorci, din nou, la ei?”
9 Iisus le-a zis, gata să plece:
„Oare, nu sunt douăsprezece
Ceasuri, în zi? Astfel, oricine,
De umblă ziua, vede bine
Şi n-are să se poticnească;
10 Noaptea, de-o să călătorească,
Se va împiedica oricare,
Pentru că-n el, lumină, n-are.
11 Lazăr al nostru doarme doar:
Din somn, am să-l trezesc Eu, iar.”
12 „Somnul acesta dovedeşte
Că el se însănătoşeşte” –
Au zis discipolii. Iisus,
13 Despre al morţii somn le-a spus,
Dar ei credeau că le vorbeşte
De-odihna ce se dobândeşte
Prin somn. Însă, când a văzut
14 Că ei tot nu au priceput,
Atuncea, le-a vorbit pe faţă,
Că Lazăr a trecut din viaţă:
„Lazăr e mort. Cu-adevărat,
15 Mă bucur că nu M-am aflat
Acolo – sincer, pentru voi –
Ca să puteţi crede, apoi.
Acuma dar, cu toţi, haidem,
La el acasă, să mergem!”
16 Atunci, Toma – cel poreclit
Şi Geamănul – a glăsuit:
„Să mergem toţi, în locu-acel,
Şi să murim şi noi cu El!”
17 Iisus, că patru zile sânt –
De când e Lazăr în mormânt –
Află, când a ajuns în sat.
18 Satul acela-i aşezat
Aproape de Ierusalim –
Cam cincisprezece stadii ştim
Că sunt, până-n Betania.
19 Pentru că satul se găsea
Atât de-aproape, mulţi Iudei,
Au coborât, pân’ la femei –
La Marta şi Maria – vrând,
Cu toţi să le mângâie. Când
20 Marta află cum că Iisus
Vine în satul lor, s-a dus,
Grabnic, în faţă, să Îi iasă,
Lăsând-o pe Maria-acasă.
21 Iisus, cu ai Săi ucenici,
Sosi în sat. „Doamne, aici” –
Marta I-a zis, când L-a-ntâlnit –
„Dacă erai, n-ar fi murit
Al nostru frate. Dar ştiu eu,
22 Că orice-I ceri lui Dumnezeu,
Îndată, El are să-ţi dea.”
23 „Fratele tău va învia” –
24 Spuse Iisus. „Ştiu că învie,
Când învierea va să vie.
Când vine ziua de apoi,
Lazăr va fi, iarăş’, cu noi” –
25 Răspunse Marta, dar Iisus,
„Eu, învierea, sunt!” – i-a spus.
„De-aceea-ţi zic, că orişicine,
De va avea credinţă-n Mine,
Trăi-va – chiar de a murit.
26 De-asemeni, cel ce n-a pierit –
Cel ce trăieşte, bunăoară –
De crede-n Mine, n-o să moară!
Tu crezi lucrul acesta, oare?”
27 „Cred Doamne, cu credinţă tare”,
Marta, către Iisus, a zis,
„Că eşti Hristosul, Cel trimis,
În lume! Iată ce cred eu:
Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
28 Apoi, în taină, a plecat
Şi, pe Maria, a chemat,
Spunându-i: „Vino, fără teamă!
Al nost’ Învăţător te cheamă.”
29 Maria, cum a auzit,
La Domnu-ndată, a venit,
30 Căci El, unde L-a-ntâmpinat
Marta, rămase; n-a intrat,
Cu-ai Săi, încă, în satul ei.
31 Când plecă Marta, mulţi Iudei –
Care, în casă, se aflau,
Şi, mângâiere, încercau
Să îi aducă – au ieşit,
În urma ei, căci s-au gândit:
„Precis că vrea să meargă lângă
Mormânt, acolo, ca să plângă.”
32 Maria merse, la Iisus,
Se închină şi-apoi a spus:
„Doamne, aici, dacă erai,
Pe al meu frate, îl vedeai
În viaţă, printre noi, trăind.”
33 Când a văzut-o-apoi plângând –
Pe ea şi pe Iudeii care
O însoţeau – o-nfiorare
Simţi, în Duhul Său, Iisus.
S-a tulburat adânc şi-a spus:
34 „Unde e Lazăr, îngropat?”
„Vino să vezi” – ei L-au chemat.
35 În acest timp, Iisus plângea.
36 „Iată ce mult, El îl iubea! –
Au observat mai mulţi Iudei.
37 Au zis, atunci, unii din ei:
„El care, ochii orbului,
Deschisu-i-a, cu mâna Lui,
Nu putea face, bunăoară,
Ceva, ca ăst om să nu moară?–
38 Iisus, din nou, S-a-nfiorat
Şi, spre mormânt, S-a îndreptat –
Era-ntr-o peşteră făcut
Şi-o piatră, uşă, a avut.
39 „Înlăturaţi piatra!” – a spus,
Iudeilor prezenţi, Iisus.
„Dar, Doamne, patru zile sânt,
De când e Lazăr, în mormânt” –
Îi spuse Marta. „Domnul meu,
E mort de mult, miroase greu.”
40 „Marto, dar oare, nu Ţi-am spus,
Ţie” – a zis Domnul Iisus –
„Că trebuie numai să crezi,
Ca slava Domnului, s-o vezi?”
41 Când piatra fu înlăturată,
Iisus a zis: „Mulţumesc Tată,
Că, şi acum, M-ai ascultat.
42 Ştiam că Tu, neîncetat,
M-asculţi, dar Eu aşa vorbesc,
Norodului să-i dovedesc,
Că Tu, pe Mine, M-ai trimis.”
43 Apoi, către cel mort, a zis,
Cu glas puternic, răspicat:
„Hai Lazăre, ieşi, imediat!”
44 Mortul, glasul, I-a auzit
Şi, din mormânt, el a ieşit,
Având picioarele legate
Şi mâinile înfăşurate,
În legături de pânză, iar –
Pe faţă – purta un ştergar.
Iisus a zis: „Să-l dezlegaţi
Şi-apoi, să meargă, îl lăsaţi.”
45 Mulţi din Iudeii cari veniră
Şi pe Maria o-nsoţiră,
Când acest lucru îl văzură,
Pe dată, în Iisus, crezură.
46 Unii, din cei ce-au fost cu ei,
Au alergat la Farisei,
Unde, în amănunt, au spus,
Tot ceea ce-a făcut Iisus.
47 Atunci, pe loc, a fost chemat
Soborul. Când s-au adunat
Toţi, preoţii cei mai de seamă
Şi Farisei-au zis, cu teamă:
„Ce facem, oare, oameni buni,
Căci Acest om, multe minuni,
A săvârşit? În acest fel,
48 Sfârşi-vor toţi, crezând în El,
Dacă Îl vom lăsa. Apoi,
Vor da năvală, peste noi,
Romanii, şi-au să nimicească
Neamul şi glia strămoşească.”
49 Unul din ei, Caiafa, care
Era preotul cel mai mare –
În acel an – le-a zis: „Nu ştiţi
50 Nimic! Oare, nu vă gândiţi,
Că e mai bine, bunăoară,
Ca doar un singur om să moară,
Pentru norod – aşa socot –
Decât să piară neamul, tot?”
51 Caiafa n-a spus de la el,
Ăst lucru, în Soboru-acel,
Ci pentru că s-a nimerit
Mare preot, a prorocit,
Cum că Iisus, viaţa, avea –
Pentru al Său neam – să Îşi dea.
52 Şi nu doar pentru neamu-acel,
Ci pentru toţi, urma ca El
Să se jertfească, să-i adune
Şi, într-un trup, apoi a-i pune,
Pe toţi copiii Domnului,
De pe faţa pământului.
53 Din acea zi, au hotărât,
Că El trebuie omorât.
54 Dar Domnul S-a ferit de ei,
Umblând pe-ascuns, printre Iudei.
De-aceea, El a şi plecat,
Într-un ţinut, ce s-a aflat
Lângă pustiu. A poposit,
Cu-ai Săi, şi s-au adăpostit,
Într-o cetate liniştită,
Ce, Efraim, era numită.
55 Când Paştele se-apropiau,
Mulţi, la Ierusalim, mergeau,
Urmând ca să se pregătească –
De Paşte – să se curăţească.
56 Ei, pe Iisus, Îl căutau,
La Templu, şi se întrebau:
„Voi aţi aflat ceva nou? Cine,
Dacă Iisus – la praznic vine –
Poate să spună? Ce credeţi,
Veni-va? Ce părere-aveţi?”
57 Preoţii mari s-au sfătuit
Cu Fariseii, şi-au zvonit
Că dacă ştie cineva,
Pe unde e Iisus, cumva,
Să îi anunţe, ne-apărat,
Să-L poată prinde, imediat.