1 Era în prag de sărbătoare –
Se-apropia praznicul mare,
Cel ce, de Paşti, e prăznuit.
Iisus ştia că I-a sosit
Ceasul, când o să părăsească
Această lume pământească,
Urmând să fie înălţat,
La Tatăl, de unde-a plecat.
El, pe ai Săi – care erau
Din lume şi-n ea rămâneau –
Îi iubea mult şi i-a iubit,
La fel de mult, pân’ la sfârşit.
2 La cină-apoi, în gând – cel rău –
A pus, în ucenicul Său –
În Iuda, zis Iscarioteanul,
Ce-a fost fiul lui Simon – planul
Ca să Îl vândă, pe Iisus.
3 Hristos ştiind că-n mâini I-a pus,
Tatăl Său, tot – pentru că El
Era, de fapt, Fiul Acel
Plecat din cer, ca înapoi,
La Domnul, să se-ntoarcă-apoi –
4 Dintre ai Săi, S-a ridicat,
De haine, El S-a dezbrăcat
Şi, un ştergar, la brâu, şi-a pus.
5 Într-un lighean, apă-a adus
Şi a chemat, pe fiecare,
Din ucenici, ca, pe picioare,
Să-i spele, iar cu-acel ştergar,
Legat la brâu, să-i şteargă. Dar,
6 Când Simon Petru a urmat,
Ca pe picioare-a fi spălat,
Îi zise: „Doamne, mă rog Ţie,
Picioarele, să-mi speli Tu, mie?”
7 Iisus răspunse: „Ce fac Eu,
Acuma, să-nţelegi, ţi-e greu;
Dar vei pricepe, în curând.”
8 Petru a zis: „Doamne, nici gând,
Să-mi speli picioarele!” Iisus,
„Dacă n-am să te spăl”– i-a spus –
„Parte, nu vei avea, cu Mine.”
9 Petru răspunse-atuncea: „Bine,
Mă spală – precum zici, eu fac –
Chiar şi pe mâini şi-apoi, pe cap!”
10 „Acela care s-a scăldat” –
Zise Iisus – „spre-a fi curat,
Acum, doar trebuinţă are
Să se mai spele pe picioare.
Iar voi, care în juru-Mi staţi,
Sunteţi – dar nu chiar toţi – curaţi.”
11 El a vorbit, căci l-a ştiut
Pe cel ce-n urmă L-a vândut,
Spunându-le: „Voi, cei ce staţi
Aici, nu toţi sunteţi curaţi”.
12 Când, al picioarelor spălat,
Sfârşi, se îmbrăcă şi-a stat,
Cu ei, la masă şi-a vorbit:
„Acuma, voi v-aţi dumirit?
Aţi înţeles ce aţi văzut?
Aţi priceput ce v-am făcut?
13 „Învăţător”, Mie-Mi spuneţi,
Sau „Domn”, şi bine Îmi ziceţi,
Căci sunt. Deci, dacă v-am spălat
14 Picioarele, v-am arătat
Ce-aveţi a face fiecare:
Cum v-am spălat Eu, pe picioare –
Eu care-s Domn şi-nvăţător –
Să vă spălaţi şi voi. Dator,
E fiecare dintre voi,
Să-l spele pe-altul, mai apoi,
15 Pentru că Eu, pildă, v-am dat.
Să faceţi, cum v-am arătat!
16 Nu poate robul să-l întreacă
Pe-al său stăpân; nici cel ce pleacă
Apostol, decât acel care
Îl va trimite, nu-i mai mare.
17 Când ştiţi aceste lucruri voi –
Şi le veţi împlini apoi –
Doar un cuvânt mai am a zice:
De voi, atunci, va fi ferice.”
18 „Nu zic de toţi – M-aţi înţeles? –
Căci vă cunosc şi v-am ales
Chiar Eu. Dar trebuie-mplinit,
Tot ce Scripturile-au vestit:
„Cel ce cu Mine a mâncat
Pâine, acel a ridicat,
Călcâiul, împotriva Mea”.
19 V-am amintit ce se spunea,
Mai dinainte, ca să ştiţi,
Şi astfel, pregătiţi să fiţi
A crede – când al Meu cuvânt
Se va-mplini – cum că Eu sânt.
20 Adevărat vă spun, căci cine
Primeşte, pe acel ce vine
Din partea Mea, pe Mine chiar,
Mă găzduieşte. Aşadar,
Prin Mine, poarta s-a deschis,
Pentru Cel care M-a trimis.”
21 Când a sfârşit de cuvântat,
Iisus, în duh, S-a tulburat
Şi a continuat apoi:
„Vă spun că, unul dintre voi
O să Mă vândă.” Toţi tăceau,
22 Uimiţi, căci nu înţelegeau
De cine, oare, le-a vorbit.
23 Un ucenic – cel mai iubit –
La masă stând, capul şi-a pus,
Pe pieptul Domnului Iisus.
24 Simon – zis Petru – i-a făcut
Un semn, cum că n-au priceput,
Iar el, să-ntrebe – desluşit –
De cine-anume le-a vorbit.
25 Discipolul care şi-a pus,
Capul, pe pieptul lui Iisus,
Şi-a-ntors privirile spre El,
Zicând: „Doamne, cine-i acel?”
26 „Cel căruia îi voi întinde
Eu, bucăţica, Mă va vinde!” –
A zis Iisus, şi a luat
O bucăţică, de i-a dat,
Lui Iuda, zis Iscarioteanul –
Acela ce iubea mult banul.
27 Când Iuda – bucăţica dată,
De Domnul – o luă, îndată,
În el, Satana a intrat.
Iisus, atunci, a cuvântat:
„Fă, repede, ce-ai de făcut!”
28 Dar nimenea n-a priceput –
Precum a fost şi mai ‘nainte –
De ce-i spunea aste cuvinte.
29 Unii din ei au înţeles
Că pentru Iuda – cel ales
A îngriji punga – Iisus,
Vorbindu-i astfel, ar fi spus
Să cumpere ce trebuia,
De praznic, sau că poruncea
Să dea, ceva, săracilor.
30 Iuda plecă, din faţa lor,
Când bucăţica şi-a luat.
Afară, noaptea s-a lăsat.
31 Iuda ieşise, iar Iisus,
Celor care-au rămas, le-a spus:
„A fost, acuma, proslăvit
Al omului Fiu şi vădit
Este că tot acum, prin El,
S-a proslăvit – în acest fel –
Şi Dumnezeu. Deci, Domnul, dacă
32 E proslăvit, are să facă
Acelaşi lucru şi – la fel –
Va proslăvi pe Fiu-n El –
Şi Îl va proslăvi îndată.
33 Mă ascultaţi copilaşi: iată
Că doar puţin, mai sunt, cu voi;
O să Mă căutaţi apoi,
Dar – cum le-am zis Iudeilor,
Vă spun şi vouă dragilor –
Unde merg Eu, voi nu puteţi,
Cu nici un chip, să ajungeţi.
34 De-aceea, am să vă dau vouă,
Acuma, o poruncă nouă:
Să vă iubiţi, necontenit,
Aşa precum Eu v-am iubit.
35 Dacă, mereu, voi o să ştiţi
Ca – între voi – să vă iubiţi,
Ceilalţi, prin asta, au să ştie
Că Îmi sunteţi ucenici, Mie.”
36 „Unde mergi Doamne?”, a-ntrebat
Simon, zis Petru, imediat.
El spuse: „Acum e-n zadar –
Să Mă urmezi; tu nu poţi. Dar,
Târziu, veni-vei, după Mine.”
37 „De ce nu pot veni cu Tine,
Acuma, Doamne?” – a voit
Petru a şti. „Sunt pregătit
Să-mi dau chiar viaţa, pentru Tine!”
38 „Să îţi dai viaţa, pentru Mine?”–
Zise Iisus. „Adevărat
Îţi spun, că nu va fi cântat
Cocoşul – chiar în noaptea asta –
Şi-atunci, când va veni năpasta,
Ai să te lepezi, de trei ori,
De Mine, Petre, până-n zori!”