1 S-a luminat a lumii faţă,
Căci se făcuse dimineaţă.
În prima zi din săptămână,
Maria Magdalina, până
La locul unde-a fost Iisus
Înmormântat, iute, s-a dus.
De la distanţă, a văzut
Cum că ceva s-a petrecut.
Piatra ce fuse aşezată,
Peste mormânt, era luată.
2 La Simon Petru-a alergat,
Să-i spună ce s-a întâmplat.
Cu el, un ucenic şedea –
Acel pe care îl iubea
Iisus. Maria a strigat,
De cum ajunse: „L-au luat
Pe Domnul, din mormânt! L-au dus
Şi nu mai ştiu unde L-au pus!”
3 Petru şi acel ucenic,
Uimiţi, n-au întrebat nimic.
Tăcuţi, afară, au ieşit
Şi, spre mormânt, ei au fugit.
4 La început, au alergat,
Umăr la umăr; dar, treptat,
Celălalt ucenic a-ntins
Pasul şi astfel, s-a desprins
De Petru, încât a ajuns
Primu-n grădină. N-a pătruns
5 Însă-n mormânt, ci s-a plecat
Şi, înăuntru, s-a uitat,
Bucăţi de pânză doar văzând,
Pe jos, împrăştiate. Când,
6 Petru sosi, el a intrat
Şi, prin mormânt, a căutat;
Fâşii de pânză, a găsit
7 Şi un ştergar împăturit –
Ce-a fost pe capul lui Iisus –
Mai la oparte, fiind pus.
8 Întâiul ucenic, şi el,
Pătrunse în mormântu-acel,
Iar când, cu ochi-i, a văzut
Tot ce-i acolo, a crezut.
9 Ei, nici acum, nu pricepeau
De ce Scripturile spuneau,
Cum că Iisus, ar fi urmat,
Din morţi, să fie înviat.
10 Nedumeriţi fiind, cei doi,
Acasă, s-au întors, apoi.
11 Maria – singură – şedea,
Lângă mormânt şi-amar plângea.
Deodată, ea s-a ridicat
Şi, înăuntru, s-a uitat.
12 În alb, doi îngeri, îmbrăcaţi,
Văzu, atuncea, aşezaţi,
Pe locul unde-a fost culcat
Iisus. Unul din ei a stat
La cap, iar altul, la picioare.
Ea, cu o faţă rugătoare,
Înspăimântată şi tăcută,
Privea la ei, ca şi pierdută.
13 „De ce plângi”– ei au întrebat –
Femeie?” „Plâng, căci L-au luat,
De-aici, pe Domnul” – ea a spus –
„Şi nu ştiu, în ce loc, L-au pus.”
14 După ce astfel a vorbit,
S-a-ntors şi-atuncea, L-a zărit,
Şezând lângă mormântu-acel,
Chiar pe Iisus. Dar, că e El,
Maria n-a ştiut. Iisus,
15 Privind-o cu blândeţe-a spus:
„De ce plângi? Ce ţi s-a-ntâmplat?
Pe cineva, ai căutat?”
Ea şi-a-nghiţit, cu greu, amarul
Şi-a zis, crezând că-i grădinarul:
„O, domnule, de L-ai luat,
Spune-mi, unde L-ai aşezat,
Pe Domnul Meu, pentru că vreau
Să merg, degrabă, să Îl iau!”
16 „Marie!” – îi zise Iisus.
„Rabuni!” – s-a-ntors ea şi-a spus;
În evreieşte I-a vorbit –
„Învăţător”, e tălmăcit.
17 „Nu Mă mai ţine”-a zis Iisus,
„Pentru că, încă, nu M-am dus,
În cer, la Tatăl. Te grăbeşte
Şi pe ai Mei fraţi, îi vesteşte,
Că am să urc, la Tatăl Meu.
La ceruri merg, la Dumnezeu,
Cel care e şi-al vostru Tată,
Şi Dumnezeu vi-e, totodată.”
18 Fugind, Maria a plecat
Şi, pe discipoli, i-a-nştiinţat,
Că ea, pe Domnul, L-a-ntâlnit,
Spunându-le tot ce-au vorbit.
19 Tot în acea zi, pe-nserat,
Domnul Iisus S-a arătat
Şi ucenicilor. Erau
Toţi, într-un loc strânşi, şi ţineau
Închise uşile, căci ei,
Se temeau tare, de Iudei.
Iisus şezu-n mijlocul lor,
Şi, „Pace vouă!”, tuturor,
20 Le-a spus. Apoi, S-a ridicat
Şi, mâinile, le-a arătat,
Şi coasta. Ei, când L-au văzut,
De bucurie, s-au umplut,
Şi-atunci, cu drag, Domnul Iisus,
21 Lor, „Pace vouă”, iar, le-a spus.
„Cum Eu am fost, de al Meu Tată,
Trimis aici, acuma, iată
Că vă trimit şi Eu, pe voi.”
22 A sfârşit vorba, iar apoi,
Peste discipoli, a suflat:
„Luaţi Duh Sfânt!” – i-a îndemnat.
23 „Pe cei ce-i iertaţi, de păcate,
Iertaţi vor fi – li se şterg toate;
Dar celor căror le veţi ţine
Păcatele, le vor rămâne.”
24 Toma, sau Geamănul numit,
N-a fost prezent, când a venit
Iisus, iar el nu L-a văzut.
Toma – şi el – parte-a făcut,
Dintre cei doişpe. Când i-au spus
25 Ceilalţi, „Văzut-am pe Iisus!”,
El zise: „De nu voi vedea
Mâinile Lui, iar – mâna mea –
N-am să o pun, în coasta Lui,
Şi dacă-n urma cuiului,
Din palma Sa – degetul meu –
Nu am să-l pun, n-am să cred eu!”
26 De la această întâmplare,
S-au scurs opt zile, după care,
Discipolii s-au adunat,
Din nou. Şi Toma s-a aflat,
Cu ei, atunci. Pe când şedeau,
Închişi în casă, şi-aşteptau,
Deodată, S-a ivit Iisus
Şi, „Pace vouă!”, El le-a spus.
27 Apoi, pe Toma, l-a chemat
Şi, mâinile, i-a arătat,
Zicând: „În palme, să-Mi priveşti!
Cu degetul, să pipăieşti,
Ca să simţi urma cuiului!
Adă-ţi dar mâna, să o pui
În coasta Mea şi, credincios,
Fii Tomo, nu necredincios!”
28 Toma răspunse: „Domnul meu!
Domnul şi Dumnezeul meu!”
29 „Tomo, pentru că M-ai văzut”–
I-a zis Iisus – „tu M-ai crezut.
Ferice zic, celui ce crede
Acestea, chiar de nu le vede!”
30 Semne, mulţime, a făcut
Iisus, dar nu tot s-a trecut,
31 În carte. Însă, ce aveţi,
S-a scris, pentru ca să puteţi
A crede voi, cum că Iisus
Este Hristos, care – de sus –
Venit-a, că e viu mereu,
Că Îi e Fiu lui Dumnezeu.