1 Iisus, mereu, a fost zărit,
De ucenici; El S-a ivit,
La a Tiberiadei mare,
Unde erau – din întâmplare –
2 Simon – zis Petru – însoţit
De Toma – Geamănul numit –
Natanael – ce se trăgea
Din Cana, în Galileea –
Apoi, fiii lui Zebedei
Şi alţi doi ucenici, cu ei.
Toţi, împreună, se aflau,
Pe malul mării şi vorbeau.
3 Petru le zise: „Eu mă duc,
Peşte să prind şi să v-aduc.”
Ei au răspuns: „Venim şi noi!”
Cu o corabie, apoi,
Ieşiră-n larg, la pescuit.
Întreaga noapte, s-au trudit,
Dar n-au prins peşte. Dimineaţă –
4 Pe când soarele, a sa faţă,
Din valuri, lumi-şi arăta –
Văzură că cineva sta,
Pe ţărm. Era Domnul Iisus,
Însă, ei nu ştiau. S-au dus,
5 Spre El. Când s-au apropiat,
Domnul Iisus i-a întrebat:
„Copiii mei, aveţi voi, oare,
Pe-aicea, ceva de mâncare?”
„Nu!” – au zis ei. „Bine. Luaţi
6 Mreaja şi-apoi o aruncaţi,
În partea dreaptă, căci să ştiţi
Că peşti, acolo doar găsiţi.”
7 Atunci, discipolul iubit,
De Domnul, astfel i-a vorbit,
Lui Petru: „El este Iisus!
E Domnul nost’!” Petru s-a dus,
Degrabă, haina şi-a luat,
S-a-ncins – căci era dezbrăcat –
Şi-apoi, în mare, a sărit.
8 Ceilalţi discipoli au venit,
Cu-a lor corabie, trăgând
Mreaja cu peşti. De ţărm, fiind,
La două sute de coţi doar,
Veniră repede-aşadar.
9 Pe ţărmul mării, au găsit –
Când din corabie-au ieşit –
Jeratic de cărbuni, pe care,
Peşti fost-au – pentru fiecare –
10 Precum şi pâine. Domnu-a spus:
„Peştii pe care i-aţi adus
Acuma, puneţi-i aici!”
11 În grabă, dintre ucenici,
Petru fugi, cu sprinten pas,
Şi, din corabie, a tras
Mreaja, la ţărm. Prinseră ei,
O sută şi cincizeci şi trei
De peşti – toţi mari – atunci, deodată,
În pescuirea minunată.
Cu toate că mulţi peşti ţinea,
Acea mreajă nu se rupea.
12 Apoi, Iisus a zis: „Veniţi
Aici, cu toţii, şi prânziţi!”
Să Îl întrebe, nu-ndrăzneau,
„Cine eşti Tu?”, căci toţi ştiau,
Că este Domnul. A luat,
13 Pâine, Iisus, şi-apoi le-a dat,
La toţi; la fel, a împărţit
Apoi, şi peştele prăjit.
14 A treia oară s-a-ntâmplat,
Atuncea, că S-a arătat
Iisus, discipolilor Lui,
După-nvierea Domnului.
15 Când toţi sfârşit-au de prânzit,
Iisus, lui Petru, i-a vorbit:
„Simone, al lui Iona fiu,
Un lucru doar, voiesc să ştiu:
Spune-Mi deci, Petre, Mă iubeşti,
Mai mult tu, decât toţi aceşti?”
„Da Doamne! Ştii că Te iubesc,
Şi ştii că adevăr rostesc!” –
Petru a spus, privind spre ei.
„Să paşti dar, mieluşeii Mei!” –
Zise Iisus. Apoi, a stat,
16 Şi-a doua oară, l-a-ntrebat:
„Simone, al lui Iona fiu,
Mă iubeşti tu, voiesc să ştiu?”
Petru s-a întristat şi-a spus:
„Te iubesc Doamne!”, iar, Iisus,
„Paşte-Mi oiţele!” – îi spuse.
17 Apoi, a treia oară-i puse,
Lui Petru-aceeaşi întrebare:
„Îmi spune, Mă iubeşti tu, oare,
Fiu al lui Iona?” „Domnul Meu,
Tu ştii, ce mult, Te iubesc eu!” –
Răspunse Petru – întristat,
Căci, de trei ori, l-a întrebat
Dacă-L iubeşte – iar, Iisus,
„Să Îmi paşti oile!” – i-a spus.
18 „Iată, îţi spun adevărat:
Când tu, mai tânăr, te-ai aflat,
De unul singur te-ncingeai
Şi doar, unde ai vrut, mergeai.
Dar când vei mai îmbătrâni,
Altfel de timpuri vor veni:
Atunci, mâinile-ţi vei întinde,
Iar brâul, altul ţi-l va prinde
Şi vei fi dus, de omu-acel,
Unde nu vrei – unde vrea el.”
19 Iisus, în ăst fel, a vorbit,
Ca să arate, desluşit,
În ce fel, Petru-o să sfârşească –
Cu ce moarte-o să-L proslăvească,
Pe Dumnezeu. Apoi, Iisus,
„Hai după Mine!” – i-a mai spus.
20 Petru s-a-ntors şi l-a zărit
Pe ucenicul mult iubit
De Domnul – cel care şi-a pus,
Capul, pe pieptul lui Iisus,
La cină, întrebând apoi:
„Cine Te vinde, dintre noi?”.
21 Petru, după ce s-a uitat
La el, pe Domnul, a-ntrebat:
„Doamne, cu-acesta ce-o să fie?”
22 Iisus a zis: „Ce-ţi pasă ţie,
De el, dacă Eu vreau ca până
Voi reveni, el să rămână?
Tu, însă, după Mine vină!”
23 De-atunci dar, din astă pricină,
Printre fraţi, zvonul a ieşit,
Că ucenicul cel iubit,
N-o să mai moară. Dar Iisus
N-a zis că nu moare, ci-a spus,
Lui Petru, doar: „Ce-ţi pasă ţie,
Dacă voiesc Eu, să rămâie,
Până revin?” – n-a zis nimic
24 În plus; iar acel ucenic,
E cel care adevereşte
Aceste lucruri şi vesteşte
Tot ceea ce s-a petrecut,
Căci, aste lucruri, le-a văzut
Şi-apoi le-a scris. Noi, totodată,
Cunoaştem că-i adevărată
Mărturisirea lui. Mai sânt
25 Multe lucrări, ce, pe pământ,
Iisus, atuncea, le-a făcut.
Toate, dacă s-ar fi trecut
Cu de-amănuntu-n cărţi, n-aveau,
În lume, loc, câte erau.
Ele, prin vremi, pân’ la noi vin,
Ca-n El, să credem toţi. Amin.