1 Cuvintele lui Ieremia,
Care e fiul lui Hilchia,
Unul din preoţii ce vin
Din Anatot, din Beniamin.
2 Cuvântul Domnului, venit
La Ieremia, a vorbit
Pe vremea-n care Iosia,
Ani treisprezece împlinea,
De când fusese aşezat,
În Iuda, ca şi împărat–
Iar după spiţa neamului,
Amon fusese tatăl lui;
3 Şi pe când Ioiachim – cel care,
Pe Iosia, părinte-l are –
În Iuda a împărăţit;
Şi până când a împlinit
Ani unsprezece, ca-mpărat,
Acela care s-a chemat
Drept Zedechia, care – iată –
Pe Iosia, îl are tată,
Fiind în Iuda-nscăunat;
Şi până când a fost luat
Ierusalimul – cum se ştie –
Pentru a fi dus în robie,
În luna cinci a anului.
4 „Iată Cuvântul Domnului,
Care la mine a venit
Şi-n felu-acesta mi-a vorbit:
5 „Până când nici nu te-ai născut,
Află că Eu te-am cunoscut.
Nici nu erai încă-ntocmit,
În pântece, când te-am găsit
Că pentru planul Meu eşti bun
Şi-am vrut deoparte să te pun
Ca să te fac proroc al lor,
Adică al neamurilor.”
6 Eu zis-am: „Doamne, mă gândesc
Precum că nu ştiu să vorbesc,
Căci un copil numai, sunt eu.”
7 Dar Domnul, la cuvântul meu,
Răspuns-a-ndată: „Nu mai spune:
„Sunt un copil”, căci te voi pune
Să mergi unde-am să te trimit
Ca să vesteşti ce-am poruncit.
8 Să nu te temi, pentru că Eu
Voi fi cu tine tot mereu,
Şi am să-ţi dăruiesc scăpare
Când ai să fii în strâmtorare.”
9 Domnul, apoi, mâna Şi-a-ntins
Şi buzele mi le-a atins,
Zicând: „Iată, cuvântul Meu,
În gura ta îl aşez Eu.
10 Astăzi, peste-mpăraţi te pun
Şi peste neamuri şi îţi spun
Care e sarcina ce-o ai;
Să smulgi, să nimiceşti, să tai
Şi să dărâmi şi să zideşti
Şi-n urmă iarăşi să sădeşti.”
11 Cuvântul Domnului, venit
Din ceruri, astfel mi-a vorbit:
„Hei, Ieremio! Spune-Mi oare,
Ce vezi acum, în depărtare?”
Străfulgerat de un fior,
Am zis: „Eu văd un veghetor.”
12 Domnul a spus: „Bine-ai zărit,
Căci Eu veghez, necontenit,
Pentru că vreau, Cuvântul Meu
Să fie împlinit, mereu.”
13 Domnul la mine a venit
Şi-a doua oară mi-a vorbit:
„Ce vezi acum? Ce se zăreşte?”
„Văd un cazan ce clocoteşte” –
Răspuns-am eu. „Ale lui şoapte
Se-aud de către miazănoapte.”
14 „Din miazănoapte” Domnu-a spus
„Mare necaz, va fi adus
Peste cei care se găsesc
În ţară şi o locuiesc.
15 Căci am să-i chem pe împăraţi
Şi pe cei care sunt aflaţi
În miazănoapte, ca să vie.
Ale lor jilţuiri de domnie
Vor fi – atuncea – aşezate
Chiar la intrarea în cetate,
Lângă Ierusalim; iar ele,
Adică jilţurile-acele,
Au să se-nalţe fiecare,
În contra zidurilor care
Ierusalimu-l înconjoară.
Au să se-nalţe, bunăoară,
Pândind cetate cu cetate
Care în Iuda sunt aflate.
16 Căci judecăţile rostite,
De Mine, fi-vor împlinite,
Pentru că ei M-au părăsit
Şi răutăţi au săvârşit:
Tămâie dăruit-au ei,
În faţa altor dumnezei
Şi-n urmă toţi s-au închinat
La idolii ce i-au lucrat
17 Cu mâna lor. Dar tu, acum,
Te pregăteşte pentru drum!
Scoală! Încinge-ţi coapsele
Şi du-te-apoi şi spune-le
Ceea ce am să-ţi poruncesc!
Fii tare, căci te însoţesc!
Nu tremura în faţa lor,
Să nu te vadă temător,
Căci altfel, te voi face Eu,
De teamă-a tremura, mereu.
18 Astăzi e ziua potrivită,
În cari cetate întărită,
Am să te fac. De bună seamă,
Tu vei fi zidul de aramă
Şi stâlpul cel din fier lucrat,
În contra ţării aşezat,
În contra împăraţilor,
În contra-ntregului popor,
În contra tuturor cei cari
Se află-n Iuda, drept mai mari,
Şi împotrivă-apoi, la toţi
Cei cari, în ţară, sunt preoţi.
19 Iată că ei se vor lupta
Cu toţii, împotriva ta,
Însă nu au să izbutească,
Nicicând ca să te biruiască,
Pentru că sunt cu tine Eu
Şi-ţi dau scăpare, tot mereu.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”