1 Iată Cuvântul cel venit
Din partea Domnului, vestit
Lui Ieremia: „Scoală-te
2 Şi la olar pogoară-te!
Acolo, am să te fac Eu,
Ca să auzi cuvântul Meu!”
3 M-am dus la casa cea pe care
Olaru-n stăpânire-o are,
După cum Domnul mi-a cerut.
Când am intrat, eu l-am văzut
Că peste roată-i aplecat,
Fiind – în lucru – cufundat.
4 Vasul pe cari îl întocmise
N-a izbutit, precum dorise –
Cum se întâmplă, câteodată,
Cu lutul ce-i lucrat la roată,
De către meşterul olar.
N-a mai pierdut timpu-n zadar,
Ci el, de-ndată, a făcut
Un alt vas, precum i-a plăcut
5 Cuvântul Domnului, de sus,
Atuncea a venit şi-a spus:
6 „Nu pot să fac şi Eu, apoi,
Tot ceea ce doresc, cu voi,
Aşa ca şi olaru-acel,
Tu, casă a lui Israel?
Iată – asemeni lutului,
În mâinile olarului –
În mâna Mea, sunteţi şi voi.
7 Eu sunt Cel care zic apoi,
De-un neam sau de vreo-mpărăţie:
„Am să le smulg, să nu mai fie
Sub soare, căci le nimicesc.”
8 Dar neamul despre cari vorbesc
Poate să capete cruţare,
Dacă din răutatea-i mare
Se va întoarce înapoi.
Atunci, Eu am să-l iert şi-apoi,
Îmi va părea rău că am vrut,
Răul acel, să-l fi făcut.
9 De-asemenea, aflaţi dar voi
Cum că la fel pot zice-apoi,
De-un neam sau de o-mpărăţie,
Că am să-i fac, mari, ca să fie,
Pentru că vreau să îi zidesc
Sau poate vreau să îi sădesc.
10 Dar dacă neamul despre care
Eu am vorbit, o rea purtare
Va dovedi în faţa Mea,
Atuncea, rău Îmi va părea,
Căci gânduri bune am avut
Şi să-i fac bine aş fi vrut.”
11 „La cei ce-n Iuda locuiesc
Şi la cei care se găsesc,
Azi în Ierusalim, de-ndată
Ai să te duci şi-ai să spui: „Iată,
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Necazuri mari pregătesc Eu,
În contra voastră şi-am făcut
Un plan, pentru că am văzut
Tot răul ce l-aţi săvârşit.
De-aceea, este nimerit
Ca fiecare dintre voi
Să se întoarcă înapoi,
Din căile ce le avea,
Din relele ce le făcea!”
12 „Dar ei, din ce-am cerut, nimic
Nu vor să facă şi îşi zic:
„Degeaba! Pentru că apoi,
Vom face tot precum vrem noi,
Urmând pornirile acele,
Din inimile noastre rele!”
13 „De-aceea, Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Dacă voiţi ca să aflaţi,
Pe neamuri să le întrebaţi!
Poate să spună cineva,
C-a auzit aşa ceva?
Iată, fecioara – cea pe care,
Neamul lui Israel o are –
Blestemăţii mari a făcut,
Cum nicăieri nu s-au văzut.
14 Dar stânca, în ogoare-aflată,
Va părăsi oare, vreodată,
Zăpezile Libanului?
Sau seacă apa râului,
Cea proaspătă şi curgătoare,
Ce vine de la depărtare?
15 Totuşi, Eu n-am fost ascultat
De-al Meu popor, căci M-a uitat,
Spre-a se-nchina idolilor,
Arzând tămâie-n cinstea lor.
Căile vechi, le-a părăsit
Şi pe-alte drumuri a pornit.
A apucat căi nebătute
Ce îi erau necunoscute,
16 Făcând ca ţara lui să fie
Batjocorită şi pustie.
Cei cari, prin ea trec, sunt uimiţi
Şi dau din cap, nedumeriţi.
17 Ca vânturile ce pornesc
Din răsărit, îl risipesc
Când vor veni duşmanii lui.
În zilele necazului,
Îi întorc spatele şi-astfel,
Nu Îmi va mai păsa de el!”
18 „Atuncea, ei s-au adunat
Şi-n acest fel s-au îndemnat:
„Haideţi dar toţi, să ne unim
Şi rele lucruri să urzim,
Contra lui Ieremia, care
Ne-ameninţă fără-ncetare!
Căci legea nu o să ne piară
Din lipsă de preoţi în ţară,
Şi nici sfatul bătrânilor,
Din lipsa înţelepţilor.
Nu va pieri cuvântu-apoi,
Din lipsă de proroci, la noi.
Cu vorba să-l ucidem dar,
Când va-nţelege că-n zadar
E toată vorbăria lui
Şi că nu-i pasă nimănui
De tot ce-a spus. Să n-avem teamă
Şi-astfel să nu-l luăm în seamă!”
19 „Ascultă Doamne, ce spun cei
Cari se vădesc duşmani ai mei!
20 Dar binele înfăptuit,
Cu rău e oare răsplătit?
Iată, o groapă au făcut,
Căci să-mi ia viaţa, ei au vrut.
Adu-Ţi aminte că am stat
În faţa Ta, neîncetat,
Căci vrut-am bine să vorbesc
Pentru-acei oameni, să-i feresc
Şi să abat a Ta mânie
Cari peste ei gata-i să vie.
21 De-aceea, Doamne fă să cadă
Copiii lor, foametei, pradă
Şi trece oamenii acei
Prin ascuţişul sabiei!
Fă dar, ca ale lor soţii
Să ducă lipsă de copii
Şi strai de văduvă să-şi pună.
Pe-ai lor bărbaţi să îi răpună
Ciuma, iar tinerii să cadă
În luptă, săbiilor, pradă!
22 Fă Doamne, ca din a lor casă,
Ţipete mari, numai, să iasă,
Când cetele – de Tine puse –
Asupra lor vor fi aduse!
Căci ei, o groapă, au săpat,
În faţa mea şi-au căutat,
Necontenit, să îmi întindă
Laţuri, ca astfel să mă prindă.
23 Doamne, ştii că au uneltit
Şi să mă prindă au voit.
De-aceea, Doamne nu-i ierta!
Nu şterge, dinaintea Ta,
Al lor păcat! Fie loviţi
Şi-n faţă-Ţi, zacă prăbuşiţi!
Lucrează împotriva lor
Şi-arată-Te necruţător,
Atunci când vei găsi cu cale
S-aduci vremea mâniei Tale!”